Azi vă spun o poveste. Se făcea- să tot fie acum vreo câteva zile- că aveam eu programare la un doctor. Nu contează nici numele, nici specialitatea. Să zicem că ar fi fost un endocrinolog. Aveam programare la 9 de dimineaţă şi cum trebuia să ajung în cealaltă parte a oraşului, am decis să iau un taxi ca să nu risc să întârzii. Şi nu am întârziat. Ba chiar am ajuns cu vreo cinci minute mai devreme şi 15 lei mai puţin. Cam atât a fost taxiul.

Clinica frumoasă, modernă şi mai ales pustie la acea oră. Domnişoara de la recepţie- brunetă, tinerică şi zâmbitoare. Mă invită pe un scăunel, din două clickuri mă găseşte în calculator, scoate fişa şi-mi şopteşte cu o voce suavă: doamna doctor întârzie câteva minuţele. Ne cerem scuze! Tac şi aştept. Zece minute mai târziu, aceeaşi voce îmi susură la ureche: tocmai mi-a dat mesaj doamna doctor că e prinsă în trafic. Dar ajunge, nu vă îngrijoraţi! Şi nu m-am îngrijorat. Doar că m-am simţit oarecum furată că iată eu am apucat să plătesc taxiul ca să nu întârzii, iar acum probabil va trebui să iau alt taxi ca să ajung cât de cât la timp, la birou.

Mă ridic de pe scăunel şi mă apropii de recepţie. Zâmbesc împăciuitor ca boxerii ăia care-şi ating pumnii înainte să şi-i folosească.
- Aş dori să vorbesc cu un manager.
O văd cum se îngrijorează.
- Staţi liniştită, vreau doar să mi se deconteze taxiul dus- întors.
Se uită la mine ca la o nebună. Nu-i vine să creadă.
- Poftim?
Continui să-i zîmbesc şi aproape că mi se face milă de ce faţă face. E clar că sunt prima pacientă din viaţa ei de secretară care emite pretenţii de acest fel. Decid să mă port cu blândeţe.
- Înţeleg că doamna doctor e prinsă în trafic. Şi nu e nicio problemă. Se mai întâmplă, e şi ea om.
Secretara dă din cap veselă, ca un căţeluş din ăla de jucărie de-l vezi prin maşini.
- Da, da, exact. Ce să facem şi noi,  ne-am cerut şi scuze!
Nu mă las.
- Nu e nicio problemă. Nu sunt supărată. Doar că am dat nişte bani să nu întârzii şi iată, constat că i-am dat degeaba. Mai mult, din cauză că doamna doctor întârzie, va trebui să dau iarăşi nişte bani pe taxi ca să nu întârzii la rândul meu. Ei bine, banii aceştia vreau să-mi fie decontaţi de clinică.
Se panichează,
- O secundă să chem o colegă!
O ia la fugă pe un culoar cu aerul înnebunit de groază al celor fugăriţi de însuşi dracu'. Se întoarce cu colega.
- Nu este vina noastră! începe aceasta în bunul obicei al poporului român care nu ştie să-şi asume mai nimic din ceea ce ar trebui. Când vine doamna doctor, vorbiţi dumneavoastră cu ea!
Abia acum începe să-mi sară ţandăra:
- Nici nu mă gândesc să vorbesc aşa ceva cu dna doctor. Cu ea vorbesc de tiroida mea. Clinica dvs trebuie să-şi asume anumite situaţii. Punct. Eu v-am semnalat o problemă. Mai departe, e treaba clinicii să găsească o soluţie.

Şi a găsit-o. Ghiciţi ce? Colega secretarei i-a spus doctorului că iată, e una la uşa ei  care s-a enervat că a întârziat şi atunci biata doctoriţă a făcut şi ea ce a stat în puterile ei: mi-a luat cel mai mic preţ pe consultaţie şi mi-a făcut şi o ecografie bonus.

Ştiţi de ce nu am spus ce clinică e sau cum se numeşte doctorul? Pentru că nu contează. O astfel de situaţie se poate întâmpla oriunde şi oricui. Doar că iată, o soluţie ar fi să spunem ce ne deranjează. Neapărat politicos. Dar să spunem. Şi nu, nu vă faceţi griji că se va supăra doctorul pe voi şi o să vă trateze cu dispreţ. Iar dacă o va face, e clar că nu e genul de profesionist pe care să vi-l doriţi în preajmă.

P.S Precizez că pe tot parcursul poveştii, niciun personaj nu a fost lezat, jignit sau pus la zid. Tonul a fost calm, zâmbetul prezent, iar domnişoara secretară nu a rămas cu sechele.