Nu știu , zău, ce am pățit în ultimele zile- o fi fost Jupiter retrogad sau cum s-o numi- dar am făcut numai boacăne. Las' că mi-au căzut cheile de la casă în rucsacul Anei și am înnebunit căutându-le, las' că era să ratez gara și să rămân în tren sau că, în avion, mi-am răsturnat în poală casoleta cu mâncare (noroc că au schimbat ăștia meniul și acum sunt niște paste insipide, al dente în loc de niște pui cu sos alb), dar am reușit să dau pe jos marfa dintr-un magazin. Și nu o dată, ci în două rânduri. Și da, am spart lucruri. Multe.

Să vă povestesc. In oraș, e un butic cu fel de fel de chestii ieftine, un fel de Pepco care acum avea marfă de Crăciun. Intru și mă opresc în fața unui fel de munte de lumânări parfumate, d-alea în pahare de sticlă. Mă uit la preț, undeva la vreo trei euro. Hai să văd cum or fi mirosind, zic, și aleg o lumânare verde, din vârful grămezii. Ce s-a întâmplat în secundele următoare a fost un coșmar. Am luat lumânarea și cum încercam eu să-i scot capacul și să-mi bag nasul, am auzit un zgomot și am văzut cum muntele prinde viață, se zdruncină tot și cum borcănelele cu lumânări încep să cadă în toate părțile. Imposibil să mă mișc pentru că, în felul ăsta, măcar versantul stâng al muntelui era ținut pe loc de persoana mea. Normal că tot magazinul s-a repezit, normal că toate borcanele ajunse pe jos s-au spart, normal că-mi venea să intru în pământ de rușine. Și tocmai când mintea mea încerca să găsească o scuză de genul "nu eu, doamna!", numai ce aud o voce, întrebând:
- V-ați rănit?
Pe moment am crezut că, în prăbușire, au existat victime colaterale. Nu. Cu mine vorbea. Bineînțeles că mintea mea atât a așteptat: să i se dea ocazia să se agațe de ceva, orice, ca să se disculpe. Păi nu așa am învățat noi, la școală?! Că dacă făceam o tâmpenie, naiba avea curajul să recunoască, fiindcă după aia riscam diverse: de la note scăzute la purtare până la linii peste mână sau peste cap. Așa că pas de a avea obiceiul să ne asumăm greșelile.
Trag aer în piept și dau să mă prefac lovită, când aceeași voce continuă:
- Stați liniștită, se mai întâmplă. La câte s-au spart, nici măcar nu mai avem prea multe de aranjat, zice, râzând.
Zâmbesc și eu. Și brusc, mă surprind spunând:
- Imi pare rău, nu știu cum am reușit.
Fata din fața mea dă din cap și-mi spune aproape încurajator:
- Nu e nicio problemă. Bine că nu v-ați tăiat, asta e cel mai important. Și mulțumesc că ați stat nemișcată, măcar nu s-au spart toate. Colegul care le-a aranjat e nou. Ne cerem scuze.
Dintr-o dată, nu mai vreau să mă ascund. Nu mai simt nevoia să caut vinovați, ci chiar încerc să mă gândesc cum să rezolv problema. Doar pentru că cel din fața mea s-a purtat perfect omenește și mai mult, fără niciun fel de aer de superioritate.

Lucrurile însă nu s-au oprit aici. Ies din magazin și la vreo oră după, intru să caut un cadou de Crăciun într-un butic din centru. Am eu ce am cu lumânările parfumate, așa că pun ochii pe una, o iau cu grijă, fără să observ însă că avea și capac. Care, în plus, nu era așezat așa cum trebuie și care, bineînțeles, cade și se sparge. După incidentul de dinainte, îmi zic, asta e, în cel mai rău caz o plătesc de bună și gata. Mă întorc către vânzătorul din spatele meu, desfac palmele, ridic un pic din umeri și dau să deschid gura, când el intervine:
- Imi pare rău, nu vă faceți probleme! V-ați rănit?
Incep să mă întreb cum sună la ăștia regulile de protecție ale muncii de toată lumea mă întreabă același lucru.
Dau din cap că nu și el îmi zâmbește și-mi spune pe un ton aproape încurajator:
- Atunci e bine. Strâng eu aici! Dumneavoastră profitați de reduceri. Azi avem discounturi de 30% pentru cei care au card de fidelitate.

Și gata. Las' că nu am plătit pagubele (deși, poate nu ar fi fost total incorect, cel puțin nu și în al doilea caz), dar nu a țipat nimeni la mine, nu m-au certat, nu au chemat responsabilul de magazin, nu a fost circ și nicio secundă nu m-am simțit pusă la zid pentru că am greșit. Și m-am gândit că, de fapt, asta ar trebui să fie atitudinea normală când cineva  face o prostie. Inainte de orice, să mergem la el și să-l întrebăm: te-ai rănit?

P.S Si da, mi-am făcut card de fidelitate. Contra cost. Poate pe termen scurt, câștigul a fost de partea mea, dar pe termen lung sigur va fi de partea lor.