Era frig de dimineaţă şi aerul părea greoi, ca şi cum orele alea de început de zi ar fi fost pline pe dinăuntru. Aveam pe mine o rochie luată de demult, una gri cu un fel de fundă mov de care uitasem complet şi pe care am luat-o din dulap oarecum de milă, de parcă ar fi fost o amantă bătrână la care mai mergi o dată, să vezi dacă mai simţi ceva. Arăţi bine, mi-a zis copilul când ne-am ciocnit în hol şi imediat a vrut să ştie dacă poate să-mi împrumute geaca verde, că cică se asorta la fix cu outfit-ul ei.

De la mers, partea de jos a rochiei mi se prindea uşor de ciorapi şi-mi lăsa când şi când cîte un genunchi descoperit. Intotdeauna acelaşi, întotdeauna dreptul, ăla cu meniscul crăpat şi care mă doare. M-am oprit la Mega să-mi iau un desert cică cu grâu, de fapt e un fel de colivă care mi se pare că se potrivea bine cu frunzele moarte din parc. E cel mai scurt drum ca să ajung la radio şi cel mai drept. O alee lungă, care te trece practic, o bucată de oraş, fără să simţi nimic.

L-am văzut oarecum de la distanţă şi nu ştiu de ce, dar am simţit nevoia să rămân cu privirea pe el, ca şi cum, faptul că stătea întins pe bancă, la orizontală, cu o carte în mână şi o ţigară în cealaltă, îl făcea inofensiv şi aproape vulnerabil. Cu cât mă apropiam, cu atât vedeam mai mult- haina de piele maro, pantalonii reiaţi, un pulover bleumarin la baza gâtului, părul grizonat, barba abia crescută şi mai ales privirea aia albastră, oarecum mirată să mă zărească acolo, de parcă aș fi intrat peste el, în casă.

Imi tot ziceam că încă e timp să întorc capul, să nu mă vadă că mă holbez, dar pur şi simplu mi se părea nedrept să-l las acolo, aşa, întins pe o bancă la opt dimineaţa, bine îmbrăcat, cititor şi fumător, fără să fac nimic. Am trecut de el, ochi în ochi şi omul și-a lăsat cartea pe piept și, ca un copil proaspăt sculat din somn în miros de ciocolată caldă, a zis aproape şoptit: oauuu!

A fost cel mai oau din viaţa mea. Ăla care nu agaţă, ci dimpotrivă, te lasă să faci ce vrei tu. Iar faptul că la capătul aleii am dat peste un zid scris cu vopsea albastră, nu mi s-a mai părut deloc o pură coincidenţă, ci altceva. Pur şi simplu altceva.