Cum stătea aşa, pe marginea patului, cu genunchii la piept şi cu bărbia sprijinită pe ei, se gândi că uite, trecuseră aproape zece luni- ba nu, se făcea aproape anu' de când nu mai făcuseră dragoste. Dintr-o dată refuzul ei devenea complet lipsit de sens, ca şi cum ar fi avut un moment de rătăcire şi ar fi uitat că bărbatul ăsta din cameră era al ei şi că uite, tocmai ieşise de sub duş şi, cu un prosop înfăşurat în jurul coapselor, intrase în dormitorul lor unde ea stătea şi se uita la televizor.  Şi atunci, ea, habar nu are de ce, în loc să-i zâmbească complice cu zâmbetul ăla care îl scotea din minţi- doamne, abia aştept să ţi-o trag, îi zicea el la începuturi când o vedea, zâmbindu-i dintre aşternuturi, ei bine, ea şi-a coborât privirile pe corpul lui şi a mormăit nemulţumită:
- Hai, mă, Dane, dă-o naibii de treabă, n-ai găsit şi tu alt prosop decât ăsta de baie al copilului!

El a rămas atunci descumpănit, aproape că şi-a lăsat buza de jos să cadă ca şi cum mai avea puţin şi ar fi început să plângă şi a întrebat-o printre dinţi:
- Şi de unde dracu să fi ştiut că e a lui Matei? apoi a ieşit din cameră, trântind uşa.
Acum, Elenei îi pare rău. Nu a vrut să-l supere, dar pur şi simplu şi-a adus aminte că a trebuit să bată singură drumul până la Ikea, astă vară, înainte să plece în Grecia, ca să cumpere prosop pentru cel mic şi o umbrelă pentru ei. Dan n-a venit cu ea că cică avea şedinţă la birou şi vezi, doamne, nu putea să se învoiască o oră ca să nu fie ea nevoită să ia 335 de la Iancului şi să meargă până la mama-dracului.
- Da de ce n-ai luat un Uber sau un taxi?
Cum să-i explice că nu despre drum e vorba, că până la urmă în timpul săptămânii nici măcar nu e aşa de aglomerat şi a că a găsit din prima un loc liber, la geam, lângă o doamnă elegantă, cu pălărie de soare şi manichiură impecabilă? Ci e vorba despre ei. Despre faptul că a crezut, de fapt nu, a sperat, că dacă îi spune de Ikea, atunci poate că el o să vorbească la birou, cu şefu', şi o să se învoiască jumătate de zi şi aşa, după ce vor merge împreună la cumpărături, poate se vor opri la o bere sau o limonadă undeva, pe lângă casă şi cu puţin noroc, le va mai rămâne vreo oră până să trebuiască să-l ia pe Matei de la şcoală, o oră întreagă în care să fie doar ei doi.

Îi era dor să-l simtă că o doreşte, ca în seara aia, din studenție, când s-a trezit cu el la uşă. Afară ploua torenţial şi el era ud din cap până-n picioare şi stătea sprijinit de perete, chiar lângă sonerie, cu apa curgându-i pe faţă. Iar ea s-a topit toată când el i-a luat capul între palme şi a sărutat-o prelung,  lipind-o de uşa vecinilor de a ieşit tanti Mioara să vadă ce se aude. Încă îi pufnea pe amândoi rîsul când îşi aduceau aminte de privirea încruntată a vecinei- nu ţi-e ruşine,fă, destrăbălato, of, că dacă ar mai fi trăit bietul taică-tu, cu cureaua te-ar fi bătut!

Acum, cum stă aşa cu capul pe genunchi şi cu genunchii la piept, strâns lipiţi ca şi cum nimic, nici măcar un pic de aer nu ar mai avea voie să intre între ei şi să-i despartă, se tot întreabă dacă l-o mai fi iubind. Ar zice că da, dar uite, când a intrat adineauri în cameră pornit să facă dragoste cu ea- de altfel, i se putea vedea erecţia în spatele peştişorului galben de pe prosop- ceva pe dinăuntrul ei s-a răsculat şi a simţit cum simpla idee că ar putea să-i simtă mâinile atingându-i coapsele sau sfârcurile îi făcea carnea să se crispeze pe ea. Ca şi cum cu fiecare şedinţă de la care el nu a putut lipsi, cu fiecare drum la Ikea pe care a lăsat-o să-l facă de una singură, cu fiecare vacanţă în Grecia în care aştepta să adoarmă copilul ca apoi să-şi desfacă o bere şi să se uite pe net, timp în care ea stătea ca proasta în furou, pe balcon, cu ochii lipiţi de noaptea de afară, dragostea ei se împuţina, se evapora, până când iată, aproape că dispăruse cu totul.

Nu era prima dată când se întreba dacă îl mai iubeşte. S-a întâmplat şi după naşterea lui Matei. S-a întâmplat la câteva zile după ce venise acasă, de la maternitate. Tocmai îi dăduse copilului să sugă şi rămăsese cu el pe burtă, gol, doar în pampers, lipit de ea- cum citise pe un grup de mame de pe facebook că se face ca să mai domoleşti din colici. Copilul îşi ţinea buzele încă ţuguiate şi din când în când mişca din ele ca şi cum ar fi supt în somn. Îi era şi frică să respire să nu care cumva să-l trezească şi atunci se lăsase într-o rână, cu cotul sprijinit de braţul canapelei cu flori, din camera lor, şi cu degetul îi ştergea din când în când transpiraţia de pe fruntea încă boțită de lichidul din care îl scosese de curând. Era perfect. Mic- două kile patru sute-mami, hai că te coasem acum și ai scăpat- dar avea tot ce-i trebuie, ca o surpriză de ou kinder de care te bucuri, chiar dacă îți scapă printre degete.
Atunci, își aduce ea aminte,  a intrat și Dan în cameră şi s-a apropiat de ei şi a mângâiat copilul încet pe cap şi cel mic a suspinat în somn, iar ea şi-a dat seama că nu-l voia acolo, cu ei doi, că şi-ar fi dorit să plece, să o lase singură  să nu care cumva să strice iubirea care se năştea cu o brutalitate sfâșietoare  ce o lăsa aproape fără suflare. Sau poate că și-ar fi dorit să o mângâie și pe ea pe cap, sau doar pe ea. Nu mai știe. Așa cum nu știe nici până-n ziua de azi ce o fi citit Dan în ochii ei de a întors privirea rănit şi a rămas cu ea suspendată pe geam, la vara de afară, ca şi cum de acolo, din curtea blocului, ar fi putut veni ceva care să-l scape de senzația aia dureroasă de gol care parfuma aerul din jurul lui. Mă duc să o sun pe maică-mea, i-a spus el atunci și ea s-a mulțumit să ridice din umeri, fără niciun cuvânt, cu privirea lipită de ceva din fața ei la care el nu avea acces.

Copilul s-a mişcat încet în somn şi Elena aproape că s-a făcut una cu el şi pentru prima dată s-a simţit atât de puternică încât își imagină că dacă în secunda aia, de undeva, din curtea blocului, ar urca până la ei, la unu, vreun hoț sau vreun nenorocit de borfaș, ar fi fost în stare să ia cuțitul ăla mare, de la bucătărie, și să-i taie beregata.  "La ce te gândești?", o întrebă Dan și vocea lui, ușor spartă, o aduse de la bucătărie înapoi în cameră. "La nimic", îi răspunse ea și închise ochii, nu atât de oboseală, cât să nu mai fie nevoită să-l vadă acolo trist și descumpănit, făcând-o să se simtă vinovată că pentru prima dată nu mai avea loc de el și nici nevoie. "Du-te şi tu până la Mega şi ia nişte apă", i-a zis ea şi aproape că l-a dat pe uşă afară, ca şi cum Dan ar fi riscat, prin simpla lui respirație, prin cele două, trei vorbe aruncate, să o strivească. Și el s-a dus cuminte, așa cum i s-a spus, simțindu-se nu atât dat afară, cât fericit că uite, îi poate fi de ajutor.