miercuri, 1 mai 2019

Poftă de kiwi

M-ai întrebat odată de ce nu mă apuc naibii, de scris, în loc să tot schimb joburi, dând nemulţumită ochii peste cap şi acuzându-mi mai toţi colegii de hărţuire. Ei bine, o să-ţi spun de ce. Pentru că sunt prea incultă. Nu de tot, dar suficient cât să-mi dau seama (am zis că sunt incultă, nu şi proastă!) că nu am niciun subiect despre care să ştiu, cu adevărat, să povestesc. Şi atunci, despre ce dracu să scriu? Inţelegi ce zic?! Ce să fac, să scriu despre mine? Dar asta e aiurea şi nu pentru că celorlalţi li se rupe "éperdument" cum zicea bietul tata, de viaţa mea, ci, mai ales, pentru că nu reuşesc să mă plac suficient de tare încât să-mi consacru un roman.

Aş putea să scriu despre tine. Sau despre mine, aia cu tine. Nu ştiu dacă ai observat, dar când suntem împreună, a început să fie din ce în ce mai greu ca eu să rămân eu şi tu să rămâi tu. Nici cadouri nu mai primim separat, ci tot la un loc. Asta e pentru voi, se asortează cu canapeaua sau merge în bucătărie, sper că nu aveaţi... dacă nu, uite bonul, dacă vreţi să schimbaţi! Dacă am fi fost mici, am fi putut să ne batem, să tragem de el, să vedem cine e cel mai tare, cine câştigă, cine rămâne cu cadoul. Aşa însă, îl apucăm fiecare cu câte o mână şi-l aşezăm acolo, pe raft, în dulapul cu cadouri nedesfăcute de unde alegem ce să dăm când mergem şi noi, în vizită, la alţii. Alţii ca noi, alţii ca mine. Alţii care poate ar trebui să se apuce de scris. Pare simplu, ştiu. Dar asta dacă găseşti nu neapărat ceva de povestit, ci pe cineva care să te asculte. Eu am tot timpul câte ceva de spus. Uite, de exemplu...ce spui? ok, te aştept aici, pe scaun, până faci pipi, şi-ţi spun când te întorci. Spre exemplu...mă asculţi, da?, spre exemplu eram ieri, la Mega-ul de lângă casă şi la un moment dat, a intrat un domn cu-n băieţel de mână şi copilul ăla s-a repezit la o femeie care alegea nişte kiwi dintr-un morman de kiwi şi s-a lipit de picioarele ei şi i-a spus semănaţi cu mama!. Aşa, pur şi simplu, şi tipa aia l-a mângâiat pe cap şi i-a dat şi lui un fruct. De fapt, cred că i l-a dat lui bunicu-su. Cum ce fruct? Un kiwi, ce căcat de fruct vrei să-i fi dat! Mă rog, poveşti d-astea aş putea să spun, dar ... iar faci pipi? Ah, eu nici n-am auzit că sună. Hai, du-te, du-te, că te-aştept.

Mă gândesc că uite, poate ar fi fost mai interesantă toată povestea dacă aş fi ştiut mai multe despre kiwi. Cumva, să mă fi documentat înainte, să fi mers la bibliotecă sau pe wikipedia şi să fi citit unde creşte, unde sunt cele mai multe plantaţii de kiwi, când trebuie culese fructele, d-astea cu care să trezeşti interesul, înţelegi? Să pot, de exemplu, când mă întâlnesc cu ăla de la parter, ăla şchiop care are un câine, să-i spun aţi văzut ce kiwi au băgat la Mega? şi de-aici, să încep o întreagă discuţie! Până la urmă, n-am decât să-mi aleg ceva, un subiect, oricare, şi să învăţ despre el. Doar că...iar faci pipi? O fi de la bere, ce să zic, hai că te aştept... aşa... ziceam că aş putea, dar n-am chef. N-am niciun chef să caut subiecte. Mi-e lene! Mai bine mă uit la seriale, pe Netflix. Mai ales că eu nu ţin deloc să scriu o carte (a fost ideea ta) şi nici să fiu cultă. Eu aş vrea doar să facem mai mult sex.

Ştii, chestia asta cu jobul e doar un pretext. Cred că adevăratul motiv pentru care îmi dau ochii peste cap este că nu am suficientă activitate sexuală.  Şi să ştii că am văzut pe Discovery, un  documentar în care un medic povestea că la femei, contrar a ceea ce s-ar putea crede, o viaţă sexuală nesatisfăcătoare poate provoca depresie. Aşa spunea. Poate că aş putea chiar să scriu despre asta. Poate. Hai că te-am ţinut destul cu prostiile mele şi s-a făcut târziu! Du-te şi te-mbracă, că acuş trebuie să plecăm. Auzi şi deschide şi tu dulapul şi ia de-acolo ceva, orice, că nu se face să mergem la ăştia cu mâna goală! Ce vrei acum, tu n-auzi că-ntârziem? Ce te dai bine pe lângă mine? Spune drept, ţie ţi-e foame, aşa-i? Vezi c-am luat nişte kiwi, că după ce am văzut-o pe femeia aia, la Mega, mi s-a făcut şi mie poftă!

                                                            sursa foto aici

0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes