Stai în pat, cu spatele la mine și ochii-nchiși. Dormi. Mă uit cum corpul ți se ridică și ți se lasă cumva greoi, cu fiecare respirație, de parcă ai face un efort să împingi visele în sus. Poate chiar asta faci. Poate că visele te strivesc cumva, în somn și tu încerci să scapi. Sau poate că e de la fumat. Fumezi prea mult și nu e e bine. Ți-am mai spus-o, dar de fapt, nu știu dacă îmi pasă așa de tare. Pe de-o parte îmi place să te văd cum tragi cu dinții, de firul ăla de plastic, de la pachet și cum apuci cu buzele o țigară și o aprinzi, închizând un pic ochii, mai ales stângul. Toată povestea asta îți dă un aer sexi, de mascul dominant și asta îmi place. Pe de altă parte, n-am chef să te cicălesc și să mă port cu tine de parcă aș fi maică-ta. Oricum, eu am vrut fată. De când eram mică, mi-am zis că eu o să am fată. Sunt mai simplu de crescut. Mai curajoase. Se plâng mai puțin și rezistă mai bine. În plus, sunt mai drăguțe și mai ușor de îmbrăcat.

Continui să stai cu spatele la mine și sub pătură, corpul tău pare un fel de ridicătură care mi-a crescut acolo, în pat. Nu mi-e somn și mă plictisesc. Încep să-mi plimb un deget pe pielea ta. Pornesc de la ceafă, de acolo de unde se termină părul și cobor încet, de-a lungul șirei spinării, până jos, către șale. Mă lipesc de tine și îmi așez buzele întredeschise, pe omoplatul tău. Ar trebui, îmi zic, să existe magazine de unde să se poată cumpăra piele. Oricine să poată avea, în dulap sau în sertar, niște piele pe care să o sărute, să o mângâie, să o spele, să o pipăie, să o zgârie, să o rupă, să o muște, ori de câte ori are chef. Doar piele, fără omul dinăuntru. Fără visele alea care îți fac corpul să urce și să coboare, în fiecare noapte, acolo, lângă mine, de parcă ai înota. Așa pare când dormi. Ca și cum te ridici pe câte-un val și apoi te lași iar în jos și iar în sus, și iar în jos. Ți-am povestit că eu nu știu să înot? Serios, nu glumesc. E o poveste amuzantă, o să ți-o spun, poate, când te trezești. Dacă mai am chef sau dacă nu adorm și eu.

Imi plimb gura pe spatele tău și pielea ta e caldă și are un gust ușor acru. Eu cred că mi-aș cumpăra metri întregi de piele. Suluri. Mi-aș alege bucățile cele mai moi, cele mai calde, străbătute de vene subțiri, albăstrui, bucățile alea fără de cusur- fără semne, cicatrici, alunițe, bube, pistrui, riduri, fire de păr sau răni și le-aș strânge în brațe, mi-aș îngropa fața în ele, m-aș înveli sau chiar le-aș culca în pat, între noi, de parcă ar fi niște copii. Preferata mea e pielea de pe gât, aia care pornește de la scobitura de la claviculă și urcă spre lobul urechii. Aia pe care dacă pui mâna simți cum îți pulsează jugulara în palmă, ca o vietate mică și speriată. Pielea aia netedă, moale, încălzită de somn, pe care copil fiind o frământam între degete, ca pe un aluat. Pielea mamei în tinerețe.

Vrei să-ți spun ceva caraghios? Nu aia cu înotul, altceva! Uneori, când sunt singură în pat sau undeva, chiar și pe veceu, îmi place să-mi plimb degetele de-a lungul brațelor până simt cum mi se face pielea de găină. E ceva extrem de satisfăcător în gestul ăsta și nu știu, pur și simplu, mă surprind făcându-l. Alteori, simt nevoia să-mi trec unghiile peste piele până las dâre, ca și cum degetele mele ar fi niște unelte cu care aș putea scrie mesaje. Odată m-am și semnat cu nume și prenume, pe o coapsă.

Când o să te trezești, o să întreb și pe tine care e bucata ta preferată de piele. Dacă ai una. Sau nu, mai bine nu o să te întreb nimic. O să-ți iau mâna, pur și simplu și o să mi-o așez pe gât, pe locul ăla încălzit de sânge și de amintiri. Și-o să te rog să mă înveți să înot. Ca să pot să rămân la suprafață cât tu ești cu spatele la mine.