Nici nu am ajuns bine că Ana s-a apucat să facă inspecţia meselor pe care tronau fel de fel de gustărici minuscule, tipic franţuzeşti, având în vedere mărimea îmbucăturii- cât o nucă! După ce s-a învârtit încolo şi-ncoace, Ana şi-a ales o cremă Danette dintr-un frigider, a luat o linguriţă şi s-a aşezat în fund pe iarbă, să mănânce tacticos. Asta ne-a făcut de altfel să ratăm marele leşin al Excelenţei sale, care s-a prăbuşit direct în braţele lui Boc. Dacă nu aţi aflat încă, ei bine Ambasadorului francez i s-a făcut rău şi sub privirile tuturor invitaţilor era să cadă jos dacă nu-l ţinea vânjosul nostru de prim ministru.
In rest, din ciclul ce poţi să faci la 6 ani la Ambasada Franţei, Ana a admirat fanfara adunată în curte, a încercat să o dirijeze şi ea din umbră cu un pai de băut, a dat iama într-un frigider cu îngheţată şi a pornit-o pe scări, până sus, în holul ambasadei să vadă şi ea cum trăieşte omul ăsta. Concluzia ce frumos e la el în sufragerie!
Apoi s-a plictisit. A început să protesteze că asta nu e petrecere pentru copii. Că vrea în parc. Că poate mai bine ar alerga un pic pe peluză, dacă se poate. Se poate. Şi dă-i şi fugi în stânga şi-n dreapta. Dar buni care era şi ea cu noi a vrut să plece. Prea cald! Ana s-a lăsat dusă spre ieşire bodogănind supărată: nu mi-a plăcut, nu a fost pentru copii, ci pentru oameni mari care nu ştiu nimic despre copii. Nu mai merg niciodată la ambasadă. Sper să nu mă mai invite nimeni!
