Ana a crescut. Cam atât.

Dar încă e mică să poată vedea până departe, dar suficient de mare să-şi dorească asta. Noroc că există soluţii. Fără aditivi, fără hormoni de creştere. Doar ingrediente 100% naturale. Cam aşa arată:

Vă spuneam zilele trecute că am fost cu Ana în Cişmigiu. Ce nu v-am spus este că sunt fericita posesoare a unui aparat de fotografiat. Numai al meu. Asta nu înseamnă musai că ştiu să-l şi folosesc cu măiestrie, dar perseverez. Cunoscându-mi stângăcia de multe ori ridicolă în a folosi orice lucru tehnic, soţul a hotărât să-i arate mai întâi Anei cum se umblă cu aparatul meu, ca să fie sigur că există cineva lângă mine să mă depaneze. Şi bine a făcut, fiindcă de obicei, la fiecare poză pe care vreau să o fac încep cu auzi, mămică, eu pe ce buton trebuia să apăs acuma?

Oricum, am aparatul meu şi îl port cu mine în geantă de fiecare dată când am copilul cu mine. Deci, l-am avut şi-n Cişmigiu şi iată ce am făcut cu el.

Găina mamii

Puiul meu a crescut. Acum a ajuns... găină. Fără supărare, dar chiar aşa e. Ăsta a fost rolul ei de la serbarea de sfârşit de grupă mare. Un rol de care s-a achitat pe cinste. A cotcodăcit frumos, a tremurat atunci când şi-a spus poezia colega deghizată în vulpe, s-a gândit chiar să-şi ia şi un ou din frigider pe care să-l ascundă sub costum. Un costum improvizat, dintr-o pelerină cu creastă şi cioc. Deci, dacă aveţi nevoie vreodată de accesorii de galinacee, vă stăm la dispoziţie.

A fost o serbare frumoasă. Cu multe animăluţe, cu dansuri, cântece şi mult aşteptata demonstraţie de karate. Am ratat o tumbă, dar în rest suntem pregătite să înfruntăm duşmanii. Cu condiţia să fie blânzi şi de preferat mai mici decât noi.

Avem chiar şi o diplomă. Nu de cea mai bună găină, ci de copil cuminte şi silitor. Şi avem şi felicitări de la ceilalţi părinţi pentru cum a dansat pe muzica Shakirei. Om fi noi găină, dar de mişcat ne mişcăm cu graţia unei lebede. Sau aproape...

Bună ziua, soţul la aparat. Nevastă-mea şi aia mică au plecat la ţară; pe mine m-au lăsat în Bucureşti să muncesc. La plecare nevastă-mea mi-a trasat sarcinile:

• Scoate rufele ude din maşina de spălat şi pune-le la uscat;
• Bagă la spălat blugii ăia pe care i-am lăsat la înmuiat în cadă;
• Scrie pe blog că tarta a fost bună.

Aşa că iaca, scriu pe blog despre tartă. Introducing (drumroll) tarta:

Figura 1: Tarta.

Iar acum povestea tartei.

– Unde mă duci şi ce-mi aduci?

Scutur bezmetică din cap. Ce vrea copilul ăsta de la mine? Abia ce a fost ziua lui de s-a umplut camera de cadouri şi acum iată că o luăm de la capăt. Mă uit pe sub sprâncene. La capătul privirii mele, Ana stă dreaptă şi zâmbitoare:
– Unde mă duci şi ce-mi aduci?

Not again! E clar că s-a învăţat prost. Încep să-mi fac fel de fel de socoteli prin cap cum că am greşit că i-am luat prea multe de ziua ei, cum poate ar fi fost mai bine să nu o mai răsfăţăm atâta. Brusc, vocea mică se face iar auzită:
– Mami, nu-mi răspunzi? Ştii că azi e ziua mea?

Zâmbesc împăciuitor:
– A fost ziua ta,draga mea!
– Păi e 1 Iunie! se aude trimfătoare vocea mică şi insistentă puternic înfiptă în privirea mea severă. Aşa că, mami, unde mă duci şi ce-mi aduci?

Încă nu am nicio idee. Se întâmplă multe prin oraş. Seară de lectură şi atelier de fabricat păpuşi la Cărtureşti Verona, concurs de tras cu arcul, spectacol de teatru cu marionete şi actori la Muzeul Ţăranului Român, după amiază distractivă la atelierul de colorat organizat de cei de la Napati în magazinul lor din Ştefan cel Mare.

În plus, afară e soare, ploaia a plecat şi poate mergem în parc cu prietenii. Undeva vom merge sigur. Cât despre cadou, să vedem – am văzut dimineaţă în piaţă nişte buchete cu flori de câmp. Şi noi nu avem flori acasă şi ne plac foarte tare. Amândurora!

Poate că o să cumpăr unul. E cu maci şi margarete. Sau poate citeşte şi tata blogul.