Am fost la coafor. În sfârşit am ajuns şi eu să mă tund pe anul ăsta. Am chiar şi nişte şuviţe noi. Simt un pic de invidie? Păi atunci, hai să vă povestesc pe-ndelete.

După ce am dus copilul la grădi, fuga-fuga la Elena mea, ce se ocupă de mine şi de părul meu din timpuri străvechi. Nici nu mă aşez bine pe scaun, că sună telefonul. E mama ce vrea să ştie cum merg treburile cu ţeava de gaze. Aia la care trebuie să mă branşez, ca să-mi pun centrală, după ce Radetul ne-a tăiat apa caldă din cauza datoriilor de la bloc. Cu ţeava stau bine, cu vecinii mai prost. Îmi dau acordul, zic ei, dacă le dau nişte bani. Destul de mulţi, dar cine vrea gaz, plăteşte!

În timp ce Elena tunde, sună iar telefonul. De data asta e bărbatul: tocmai se duce peste vecini, să le explice el. În timp ce părul meu cade în toate părţile pe jos, îmi aduc aminte că voiam să-l las lung. Dau să spun asta, dar evident sună iar telefonul. De data asta, o colegă: vrea un material şi-l vrea repede. Hotărăsc să mă tund scurt la spate şi să-l las lung în faţă. De fapt, Elena decide singură pentru că eu am telefonul lipit de ureche, sub o folie plină de vopsea. Măcar vopseaua am ales-o eu. Repede, pentru că sună iar soţul: s-a certat cu vecinii şi a câştigat. Și da, a lăsat loc de bună ziua. 

Cât stau cu vopseaua pe cap, mă uit într-o doară la ceas. Aoleo! Nu ajung să iau copilul de la grădiniţă. Repede, daţi-mi jos foliile, spălaţi-mă, uscaţi-mă, că eu trebuie să plec!

- Păi, n-ai venit de un an! zice Elena.

- Acum vezi şi tu de ce! zic eu, în timp ce-i spun fetei de la spălat să nu-mi facă masaj, să nu mă dea cu balsam și-n general să se miște mai repede.

Proaspăt vopsită și spălată, mă întorc pe scaun. Deja mi-e clar că voi întârzia. Iau telefonul şi sun educatoarea. Nu răspunde. O sun pe mama unei colege de-a Anei şi o rog să-i spună fiică-mii că totul e în regulă, mama va ajunge, dar un pic mai târziu.

Nici nu am timp să mă uit cum arăt. O pup pe Elena, îi spun că ne vedem în 2012, fug pe stradă, ajung la grădi, cu vreo 40 de minute întârziere. La o măsuţă, copilul ronţăia un măr. Se uită la mine şi cu un aer uşor nemulţumit zice: eu mi-aş fi făcut şuviţe mov! Mă gândesc că este modul ei de a-mi spune că-i rămân datoare pentru ziua de azi şi că da, trebuie să o las să se vopsească mov când va fi mare.

Acestea fiind spuse, restul zilei a fost normal: hrănit copil, culcat copil, plecat la muncă, întors acasă, făcut ceva de mâncare. Dar sunt coafată şi cu şuviţe! Altfel mă mişc în bucătărie!

După cum v-am spus, nu aveţi de ce să mă invidiaţi. Poate doar dacă vă spun că luni plec la mare!