duminică, 16 octombrie 2011

Frig

Aţi ieşit pe ziua de azi din casă? Nu? Ei bine, eu da. Şi vreau să mă plâng, acum şi aici. E frig, e foarte frig, nemilos de rece pentru o zi care ar fi trebuit să fie măcar ca cea de ieri. Adică un pic de soare acolo, că n-o fi foc!

Dar nu şi nu. Vremea e duşmănoasă, vântul provoacă migrene, iar frigul îţi intră peste tot, prin gură, prin nas, prin căuşul palmelor, pe sub eşarfa de la gât şi în câteva secunde începi să te simţi amorţit şi cu capul greu şi dureros.

Am încercat să uit de vreme. Am mers repede, cu capul plecat, cu haina strânsă pe mine. Aproape că fugeam de iureşul de frunze gălbejite şi bolnave ce juca pe sub ochii mei. Am închis geamurile, mi-am luat o cafea caldă, ba chiar am fost şi-ntr-un shopping break de pe urma căruia m-am ales cu două perechi de şosete şi cu amintirea unui cardigan gri şi scump. Şi ce bine mi-ar fi ţinut acum de cald, drăguţul de el! Poate la salariu... sau la Crăciun...

Dar afară e tot urât şi tot frig, deşi am acum două perechi de şosete noi pe care aş putea să mi le pun una peste cealaltă, poate o să-mi fie mai bine. Deşi, cel mai bine mi-ar fi la mine acasă .

Căci, eu sunt la muncă. Dacă vreţi să mă compătimiţi, mă găsiţi aici. Nu plec nicăieri.

2 comentarii:

Luminita spunea...

ouch, nasol. eu n-am scos nasul din casa ieri, mai ales ca hunii par un pic raciti.
cum se mai simte cea mica?

Ioana spunea...

Multumim bine. A ramas un pic fornaita, dar in rest e OK.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes