Jaaackiie spuuune căăă eee ca o sorăăă mai maaare peeentru ce...ceeei...laalţi uuurşi. ..

Cam aşa se auzea de la noi din dormitor duminică seara. De văzut, se vedea un căpuşor băgat cu totul între paginile unei cărticele. Prima cărticică citită de ea. Doar de ea. O cărticică mică şi colorată, cu coperţi cartonate şi poze frumoase de la Cartea Copiilor şi cu ...26 de pagini. Sau 23, nu mai ţin minte exact! spuse Ana. O cărticică despre ursuleţi copii cu probleme de ursuleţi, dar cu minte de copii. Cu desene frumoase şi cu un personaj principal ce seamănă cu mine, mami!

După prima oră de lectură din viaţa ei de 6 ani şi jumătate s-a plimbat triumfătoare toată seara cu cartea la subraţ.
- Îţi dai seama, am citit singură singurică toată cărticica! Eşti mândră de mine?

Dacă sunt mândră? Puţin spus, sunt în extaz! Pozna lui Jackie a câştigat în faţa Minimaxului, a desenelor animate, a ţopăielilor prin casă fără rost. Mă rog, de multe ori fără rost.

Poate a avut legătură şi cu faptul că în timp ce copilul silabisea în vârful patului conjugal, cu fundul pe perna mea, pe partea cealaltă a patului, tata citea şi el. Se întrerupea doar când infanta întreba plină de importanţă:
- Ăsta e b sau d?

Ne pregătim deci de o altă vârstă. Cea în care poveştile se vor deschide de fiecare dată când copilul va dori să o facă.

Cât despre Jackie de la Şcoala Urşilor, ea stă cuminte acum în bibliotecă, prima de pe raftul de cărticele citite. Nu avem chiar un raft pentru ele, dar voi face unul.