Nici nu intră bine că şi începe să-şi plimbe ochii roată, doar-doar o găsi ceva bun.
Sună cunoscut? E copilul la cumpărături. De data asta e vorba de al meu şi de minusculul magazin din colţ.
Deci, să vedem... Poate nişte portocale? Hm, nu prea...a mâncat şi aseară. Atunci, banane? Prea verzi. Mere? Prea banal.
Se uită descumpănită. Chiar nimic, nimic?
Cu privirea mea de vultur în ceafă, trece cu graţie peste dulciuri.
Tocmai când era pe punctul să capituleze şi să plece doar cu sticla de lapte Zuzu, privirile i se opresc pe el. Uite-l cum stă cuminte acolo, în colţ, în plăsuţa lui specială, galben şi rotunjor.
-Mamiiii, îmi iei şi mie un lubenel? zice Ana, împungând aerul în direcţia singurului pomelo din magazin.
De luat nu l-am luat, că l-a cumpărat domnul din faţă. Dar de râs, am râs cu lacrimi.