Pe poziţia a treia- vine iarna, e noros, trebuie să mă-mbrac gros.
Pe locul doi, în staţionare faţă de acum două săptămâni- sunt la birou, chiar şi acum când vă scriu şi trebuie să mai stau până spre 19h.
Şi number 1 aduce cu sine o surpriză totală- bona mea vrea mărire de salariu, că dacă nu, mă lasă pentru unul mai bun, de trei ani.

Ca să nu staţi cu sufletul la gură şi să vă pierdeţi vremea făcând pronosticuri, aflaţi deci că persoana în cauză vrea o mărire de 30%, cu începere din luna decembrie. Concret- vrea 900 de lei pentru 5 ore, în loc de 700 cât ia acum. Acum o să vreţi probabil să aflaţi ce ştie să facă de banii ăştia.

Păi, luat copil de la grădi, hrănit copil, culcat copil şi scos în parc până vin eu şi o înlocuiesc. Dacă ajung mai devreme acasă, îi dau şi ei drumul şi ies eu direct cu Ana. La toate astea se mai adaugă şi călcat rufe, cam de două ori pe săptămână, spălat vase şi când e cazul, făcut vreun grătar pentru la prânz.

Ce nu v-am spus, este că şi bona trage niscaiva avantaje din această lungă convieţuire cu familia noastră. Lăsând la o parte că suntem foarte drăguţi, mă refer în special la personajul de 6 ani, programul ei este foarte maleabil. Adicătelea, doar anul trecut a avut 2 luni de concediu plătite integral plus nu ştiu câte zile libere. Asta pentru că noi am mai plecat câte un weekend prelungit, plus o săptămână la munte, plus două la mare, plus pe la ţară şi plus toată luna august când am trimis-o pe Ana cu bunica departe de Bucureşti.
Şi nu e tot- dacă vrea să plece într-o zi mai repede, nicio problemă, vin eu mai repede acasă. Dacă vrea o zi liberă, se rezolvă, dacă întârzie, nu se supără nimeni, etc. E drept că şi eu o chem de dimineaţă, atunci când Ana e bolnavă. Marele avantaj de a avea bonă!

Dilema mea în clipa de faţă este dacă această persoană merită să mă dau peste cap ca să-i măresc salariul. Faptul că există în viaţa noastră, îi permite Anei să aibă un program foarte stabil şi liniştit- mănâncă sănătos, doarme la ea în pat, are momente de linişte când stă şi ascultă poveşti la radio. La fel de bine pe mine mă ajută să ştiu că e cineva care îmi poate ţine spatele în gospodărie. Nu e puţin lucru să găsesc vasele spălate şi rufele călcate.

Daaar, bona noastră e tipul ăla cu un singur i, vorba Adei.  În plus, nu o învaţă pe Ana nimic, serios, absolut nimic. Şi dacă încearcă să o facă, atunci o învaţă prostii. Nu are rost să dau exemple, dar credeţi-mă pe cuvânt. Mai mult, nu intervine absolut deloc în felul de-a se purta al Anei, care a ajuns să fie de o obrăznicie cruntă tocmai cu ea. Şi doar cu ea, căci cu noi ştie că nu merge.

Mă gândesc ce voi face la anul, când Ana va fi la şcoală. E clar că dacă ţin bona, nu va putea fi vorba să o ajute la lecţii, nici măcar un pic. A încercat să o ajute la nişte chestii pentru grădi şi bietul copil s-a luat după ea şi a greşit tot. Până şi cifrele erau scrise pe dos, iar bona i-a spus că e bine. Deci pe parte educaţională e zero. Rămâne partea din gospodărie, care nu e de lepădat, dar oare merită chiar 900 pe lună?

O să vreţi să ştiţi cum se poartă cu cea mică. Răspunsul e bine. O iubeşte, dar nu ca un membru al familiei, deşi practic a crescut-o. Nu e prima dată de-a lungul anilor când mă ameninţă că pleacă, dacă nu-i măresc leafa. Apoi, e destul de distrată, astfel încât am ajuns să-i spun direct Anei ce e de făcut, oricum am mai multă încredere în discernământul fie-mii decât în al bonei.

Ca să nu o mai lungesc: ce credeţi că ar trebui să fac? 900 lei şi am bonă sau las copilul la program lung la grădi, sacrificându-i programul liniştit de după amiază, la ea în cameră? Programul lung e vreo 1300 cu mese şi cursuri opţionale.

Încă ceva- dacă ştiţi vreo persoană, de preferat pensionară, care vrea să-şi rotunjească un pic pensia, poate îmi daţi de veste. Dar de data asta, chiar voi căuta pe cineva care să ştie să ajute un copil la lecţii, să vorbească corect, să poată citi o poveste, deci pe cineva care să merite 900 lei. Şi pot să-mi calc singură rufele.

Orice sfat e binevenit.