marți, 6 decembrie 2011

Despre Moşu' când era mic

Mai întâi, un foşnet de pătură. Apoi, sunetul tălpiţelor goale pe parchet. Ale noastre nu fac lipa-lipa, ci plici-plici. Aşa sună ele când dau să se dezlipească de parchet, precum nişte ventuze mici. Şi pe urmă...linişte. 

Stăteam cu sufletul la gură, în pat, fără să scot un sunet, fără să respir aproape, ca să nu pierd nimic din ceea ce urma să vină.
- A venit! A venit!
Aşa se auzea din camera cealaltă, de unde lăsasem ghetuţele. La început şoptit, cu o urmă de uşurare în glas, apoi mai puternic, urmat de o răpăială de plici-plici până la noi, în dormitor, unde a strigat triumfătoare:
- Mamaaaa, a veniiiiit!

Sigur că a venit. De când ai venit tu pe lume, el vine în fiecare an. La fiecare dintre noi. Cine spune că Moşu' nu există, minte! Moşu' eşti chiar tu! Ce dacă ai doar 6 ani şi eşti fetiţă? Eşti un Moş mic, dar eşti al meu. Iar bucuria dimineţilor de sărbătoare şi pliciuitul tălpiţelor pe parchet sunt cel mai frumos cadou din lume. Şi când ele vor trece, va rămâne amintirea lor. O amintire caldă de pe vremea când Moşu' era copil.

1 comentarii:

Luminita spunea...

minunat postul!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes