Copilul a intrat oficial în vacanţă. În traducere liberă, asta înseamnă că eu voi deveni direct responsabilă cu distrarea lui până luni, când plecăm la ţară. Noroc cu Moş Crăciun care sper să mă salveze cu niscaiva jucării noi care, sper eu,  o vor ţine ocupată câteva zile. Sau poate nu?

Îmi aduc aminte că anul trecut, disperată de rugăminţile fierbinţi ale Anei de a avea şi ea un căţeluş, l-am cumpărat pe Hector, un câine drăguţ, cu urechi lungi şi limba scoasă, care merge în lesă şi-şi caută singur osul prin cameră. Credeţi că a sărit până la tavan de bucurie? Aş! Nu i-a plăcut fiindcă nu e moale şi are ochelari. Păi are, că aşa vede mai bine osul, zic. Da, dar asta înseamnă că e bătrân şi bolnav, iar eu vreau unul mic şi pufos, zice. Vă aduceţi aminte de oaia Micului Prinţ? Cam aşa era şi ea cu Hector al nostru care de un an stă în cutia lui, fiind scos la plimbare doar trimestrial. Anul ăsta va fi unul fără câini sau alte patrupede. Am schimbat registrul şi am vorbit cu Moşul pentru o orgă. Că tot face pian la grădi, aşa că vom vedea şi noi cât îi place să apese pe clape şi cât  părul lung, de zână, al profei.

Revenind la marea mea dilemă cum să distrezi una bucată copil în ajun de Sărbătoare, am hotărât să încercăm să facem împreună nişte fursecuri. Ştiţi voi, de-ale tăiate în diferite forme. Forme am, n-am însă reţetă de fursecuri. Aşa că, lansez un apel tuturor celor care mă citesc, dacă ştiţi vreo reţetă de fursecuri simplă, ca pentru proşti, în care nu trebuie să freci zahărul cu untul până se face spumă şi unde cantitatea de făină e foarte clară şi nu cât cuprinde, daţi-mi şi mie de veste! Am de umplut o după amiază şi toată dimineaţa de mâine a unui copil ce merge din două în două minute sub brad să verifice dacă nu e vreun cadou pe acolo.

Vă rămân recunoscătoare şi vă urez Sărbători fericite!