joi, 19 ianuarie 2012

Concursul

De câteva luni, Ana are în fiecare săptămână câte un concurs la grădiniţă. Dacă m-ar auzi, pun pariu că şi-ar da ochii peste cap, cum numai ea ştie să facă, şi mi-ar spune că nu e chiar în fiecare săptămână, măi mamă măi! Căci, de la o vreme, aşa mi se spune mie: măimamămăi. Mă simt ca o specie aparte al cărei unic scop pe lume este să o încurce pe Ana.

Dar, să trecem mai departe la subiectul de astăzi şi anume concursurile de la grădi. Ideea nu e rea deloc. Copiii de la pregătitoare organizează pe rând câte un concurs inventat de ei, cu reguli şi premii făcute de ei. Până acum, Ana a făcut concurs de mimă, unul de desen, altul de decoraţiuni pentru brad şi altul de ornamente din materiale reciclabile. La mimă a fost simplu - a dus la grădi nişte cartonaşe cu animale şi a făcut din carton nişte medalii pe post de premii. La desen, cam tot aşa. Lucrurile au început să devină mai serioase pe la proba de decoraţiuni, când a trebuit să scotocesc prin toată casa după panglici, hârtie creponată, fundiţe, globuri şi alte lucruri pe care, sincer, nu-mi doream să le fac neapărat cadou grădiniţei. Pentru decoraţiunile din materiale reciclabile, am strâns toată săptămâna toate ambalajele din casă, toate PET-urile, cutiile de brânză topită, cofrajele de ouă şi sticlele de plastic.

Dar nu trece bine o săptămână de la ultimul concurs că Ana mă anunţă că iar e maestru de ceremonii.
- Iar de data asta, măi mamă măi, am o idee genială de concurs! O să fac o competiţie de sandviciuri!
- Grozavă idee! spun eu, fără să mă gândesc ce implică asta. Fără să realizez că pe lângă copil şi rucsăcel, voi căra dimineaţă după mine şi merinde pentru un adevărat picnic cu 15 invitaţi. E drept că mici, dar nu vă imaginaţi cât pot consuma când îşi pun mintea! Or ideea era că cel mai bun sandvici câştigă, iar pentru asta era nevoie de cele mai bune ingrediente: şuncă de pui şi pate Martinel, brânză topită Dorna fără E-uri, felii de caşcaval gouda, un castron de plastic plin cu felioare de gogoşar şi frunze de salată verde şi un altul cu rondele de roşie şi de castravete, pâine feliată şi punguţe pentru transportat sandviciul acasă.

Concursul a fost o reuşită, ingredientele au ajuns la fix, copiii au fost entuziasmaţi. Doar punguţele s-au dovedit inutile: nu a rămas nimic de transportat, totul a fost premiat şi consumat.

1 comentarii:

Luminita spunea...

f frumos, astfel de concursuri imi plac si mie tare mult.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes