Poate vi se pare o glumă de doi lei să vin să vă spun aşa ceva, când totul pare desprins dintr-un film prost. Un film în care suntem obligaţi să jucăm, ce-i drept în spatele scenei, pe post de figuranţi reduşi la tăcere, în timp ce protagoniştii se bălăcăresc pe banii noştri. E păcat că s-au cheltuit 20 milioane de euro pe referendum, e păcat că nu mai intrăm în Schengen, e păcat că o olimpică precum Alina Dumitru a fost crunt jignită de doi jurnalişti pentru că şi-a permis să aibă ceva mai bun de făcut decât să voteze, e păcat că leul a luat-o la vale şi că seceta a distrus porumbul, e păcat că trăim într-o ţară în care poporul e adus la vot de fete în chiloţi.

Dar e încă bine, atâta timp cât putem să ne revoltăm. În Mama Rusie a început ieri procesul celor trei fete de la Pussy Riot. Un grup punk care s-a gândit să protesteze împotriva lui Putin. E drept că nu a făcut-o pe la colţuri, ci în timpul unor demostraţii de la Moscova, când fetele au intrat în altarul Catedralei Isus Hristos Mântuitorul şi au adresat o rugăciune punk Fecioarei Maria să-l alunge pe leaderul de la Kremlin afară din Biserică. O Biserică ce nu s-a sfiit să susţină la scenă deschisă candidatura lui Putin la ultimul scrutin.

Aceste fete de 24, 22 şi 29 de ani, dintre care două au copii mici acasă, au fost aduse ieri în faţa judecătorului într-o cuşcă de plastic. Se spune că riscă 7 ani de închisoare, dar de fapt riscă orice, chiar şi o deportare în Siberia.

Şi încă ceva, înainte să ne aruncăm iar în vâltoarea traiului nostru românesc. În Siria, din martie 2011 până acum, au murit 20.000 de oameni şi continuă să moară. Măcar la noi, se omoară între ei.

Cred că am ceva sânge de nomad în mine, căci nu pot sta locului mai mult de câteva zile. Mă potolesc, devin raţională, îmi verific contul, suspin şi apoi ceva se întâmplă şi nebunia se declanşează şi mă arunc iar în vâltoarea netului, doar-doar mai găsesc vreo portiţă de evadare.

Simt în nări mirosul de cafea proaspătă sorbită pe îndelete la terase micuţe şi gălăgioase, cu chelneri alunecând graţios printre oameni ascunși în spatele ziarelor de la prima oră. Mă visez pe străzi întortocheate, cu vitrine dichisite în care se reflectă silueta unor turle îndepărtate. Şi-n momentele astea, se întâmplă uneori câte o magie. Şi ca orice magie care se respectă are nevoie de nişte cuvinte fermecate de început.

Şi acum, vă rog să închideţi ochii, să vă gândiţi la lumea largă pe care n-aţi văzut-o încă şi să ziceţi împreună cu mine: wimdu! Ştiu, nu s-a întâmplat nimic. Încă! Dar, ia încercaţi să scrieţi asta www.wimdu.co.uk pe calculator. Şi să vă faceţi cont şi tataaam: magia se întâmplă! Mii de oameni din lumea mare îşi închiriază camerele sau apartamentele pentru nişte sume decente. Sigur, nu o să ne putem muta la Roma sau să ne petrecem vacanţa de vară la Londra, dar eu am găsit în Roma un apartament cu dormitor, living cu canapea extensibilă, bucătărie utilată şi terasă la 60 euro pe noapte. La banii ăştia, pot visa! Şi pentru ca magia să fie deplină, încă o incantaţie: liligo! Super motor de căutare pentru preţuri bune la avion! Am văzut şi cu 200 RON la Veneția, pentru la toamnă!

Doamne ce bine miroase cafeaua sorbită pe îndelete, la terase micuţe şi gălăgioase! Cred că o să mă ascund şi eu în spatele unui ziar de la prima oră şi o să mă bucur ca un copil că ştiu să fac vrăji care până la urmă poate îmi vor ieși.

Am și  fond sonor pentru călătoria mea

Recunosc cinstit că am luat-o un pic razna. O fi de la căldură, de la şcoala ce se apropie, de la gândacul pe care l-a găsit B în sufragerie sau de la vara ce trece prea repede.Nu ştiu de la ce este, dar în timp ce euro urcă precum nebunul şi noi ar trebui să facem socoteli pentru mobila din camera Anei, pe mine m-a pocnit dorul de ducă.

Şi dacă am lua doar un corp de bibliotecă în loc de două şi un birou mai mic în loc de ăla mare cu multe sertare şi dacă în loc de desene pe pereţi, aş face eu un cerc maaare uite aşa, cu nişte linii pe post de raze? Şi dacă am reuşi să strângem un pic cureaua şi B s-ar învârti şi el de o săptămână de concediu prin septembrie? Şi dacă am lua copilul şi am fugi un pic în Grecia?

Şi dacă ar citi cineva ce scriu eu aici şi mi-ar da o sugestie de cazare faină pe braţul Sithonia, de exemplu? Şi poate mi-ar povesti mai multe despre Halkidiki, că eu n-am ajuns pe acolo? Ei, ce ziceţi, vă băgaţi să daţi o mână de ajutor?

Nu am reţinut nici cât are în talie şi nici cât este de înaltă. Ştiu doar că va avea o fustiţă plisată gri cu bleumarin, o cămaşă albă cu guler şi cu mâneci un pic bufante şi o vestă neagră ( croitoreasa o vedea bleumarin, dar eu zic că e neagră).

Aş fi putut alege un sarafan, mai drăguţ poate, dar nepractic pentru zilele călduroase când copila va transpira şi va sfârşi cu spatele umed şi lipicios.

Nu ştiu dacă va avea şi codiţe, deocamdată are părul destul de scurt şi cu breton. Dar ştiu că de dimineaţă se juca cuminte cu păpuşile şi că peste două săptămâni, uniforma va fi gata. Eu nu sunt încă.

Dacă trebuie să-i cumpărăm birou, trebuie să-i luăm şi scaun. Iar dacă actuala masă din cameră va dispărea, atunci va trebui să cumpărăm şi un dulăpior cu sertare. Dar, dacă luăm dulăpior, o să-l punem sub geam, în locul măsuţei mici, de la Ikea. De unde vom cumpăra şi biblioteca. Fiindcă, nu-i aşa, dacă merge la şcoală, o să înveţe să citească şi dacă va şti să o facă, poate va şi vrea să o facă, măcar din când în când.

Dar dacă vom cumpăra bibliotecă, atunci nu vom mai avea loc de comoda dezmembrată, dar foarte încăpătoare, plină ochi cu jucării. Şi deci, unde vom pune jucăriile? O soluţie ar fi să luăm o bibliotecă cu un corp la bază cu sertare. Dar dacă facem aşa, atunci va trebui să înghesuim acolo toate jocurile şi cutiile şi jucăriile şi asta va fi greu. În plus, actualul colţ din care se revarsă fel de fel de jucării va trebui să dispară din motive de bibliotecă. Dar dacă dispare el, unde pun marafeturile?

Soluţia civilizată ar fi să schimb şi dulapul, care oricum e mic şi urâţel. Dar el este prins în perete. Şi dacă schimb dulapul, rămâne gaura. Şi dacă tot am un perete găurit şi alţi doi cu dungi negre de la fostele mobile, atunci ar trebui să şi zugrăvesc. Şi dacă tot zugrăvesc, poate n-ar fi rău să colorez pereţii mai altfel. De exemplu, un gri cald, zice B. Şi tot el: dacă tot zugrăvim, hai să-i facem un desen fistichiu pe peretele de lângă pat.

Ce, n-am voie să visez şi eu?

Şi dacă tot vor veni zugravi, oameni cu mobile şi încă unul cu talent la desen, o să chemăm şi un instalator. Ne curge WC-ul. Că dacă tot e bal, bal să fie!

Recunosc, mi se întâmplă să mă uit din când în când şi după femei. Şi culmea, nu cu un ochi critic. Mă rog, sau nu chiar de fiecare dată.

Ei bine, dom'şoara ce mergea ieri în faţa mea era genul oau! Creierul meu fluiera admirativ în sinea lui, în timp ce privirea mi se plimba de sus în jos şi de jos în sus şi din buze lăsam să scape un ptiu, să nu te deochi, da' frumoasă te-a făcut mumă-ta!

Şi era frumoasă foc. În fine, există un termen şi mai potrivit decât frumoasă şi care descrie perfect punerea la un loc a doi craci imenşi, glezne fine, fund mic şi la vedere, sâni mari, păr lung, piele bronzată impecabil, ten curat şi fărăr coşuri şi peste toate astea 16, maxim 17 ani în buletin.

Şi cum mergeam aşa în urma ei adulând-o în tăcere, iat-o că intră val vârtej pe poarta Cişmigiului. Acolo, la umbră, un june cu ochelari de soare şi păr vâlvoi îi zâmbeşte şmechereşte de pe o băncuţă. Ah, l'amour! zic eu în sinea mea şi tocmai când eram pe punctul să lăcrimez de înduioşare, iat-o pe fata mea frumoasă şi sexy rău cum se opreşte ea lângă băncuţă, cum îl fulgeră pe iubi cu privirea şi hop cum împroaşcă pe jos cu un ditamai scuipatul.

Oare aşa se manifestă acum criza aia de adolescenţă? Ştie cineva pe lângă scuipat ce mai e cool în ziua de azi, că eu mă pregătisem doar pentru iPod şi iPhone şi eventual un piercing, două?

Draga mamii,

Ştiu că de multe ori te bodogăn şi că mă supăr pe tine că nu vrei să te joci şi tu singură şi că mă pisezi non stop la cap. Ştiu că te şutuiesc adesea la tine în cameră şi că te mai cert că nu te joci cu nicio jucărie.

Ştiu că am momente în care mă simt prinsă în capcană şi că oftez poate mai des decât meriţi. Ştiu că îţi tot spun cum vreau să dorm şi eu mult şi cum vreau să vină ziua în care te vei spăla singură pe cap. Şi că abia aştept să nu mai fiu eu cea care îţi taie unghiile de la picioare.

Ştiu că nu vreau să joc întotdeauna Macao şi nu vreau să fac zilnic prăjituri. Ştiu că am avut vacanţe frumoase cu taică-tu înainte să te naşti tu şi chiar şi primele veri după naşterea ta. Ştiu că mă gândesc uneori cu jind la prietenii care ies la beri şi care au cu cine să lase copiii sau la cine să-i lase.

Dar mai ales, ştiu că mi-e dor de mor de tine, deşi abia ce-a trecut o zi de când nu ne-am văzut şi a mai rămas doar una până să ne vedem. Şi ştiu că imaginea pătuţului gol de la tine din cameră e ucigătoare şi de nesuportat.

Aşa că, draga mamii dragă,  lasă naibii joaca prin grădina de la ţară şi pune mâna de vino acasă mai repede că mă perpelesc toată după tine. Promit să fac prăjituri şi să joc Macao.

Cu drag,
Mama

Pe oamenii ăștia i-am descoperit în prima noastră seară din Thassos. De fapt, ne-au dus la ei nişte vecini români şi gata: la ei am rămas 10 zile. Puteţi să-i ziceţi lipsă de imaginaţie sau de iniţiativă,   puteţi să-i ziceţi comoditate sau frică de schimbare, eu o să-i zic pur şi simplu love at first sight. Şi cum să nu fie aşa, când te trezeşti pe o terasă cu tufe imense de hortensia în spate şi cu marea în faţă, cu boltă de viţă de vie deasupra şi paşi discreţi de pisici la picioare şi cu nările exultând de mirosuri care se împletesc în aer într-un dans nebun cu iz mediteranean cu influenţe balcanice.

Cu echipa de la Krambousa

Dar nu aş fi avut atâtea de povestit despre Krambousa, dacă nu ar fi fost ei.

Să fi tot fost sfârşit de aprilie când am decis să ne facem vacanţa de vară în Thassos. Am avut deci la dispoziţie peste două luni să tot caut, să mă gândesc şi să mă răzgândesc. Şi am făcut-o: am renunţat la două rezervări făcute pe booking.com, fără penalităţi, am scris zeci de mailuri, am citit fel de fel de discuţii şi într-un final am dat de un grec ce-şi spunea Grigorio şi care, după un schimb de epistole, mi-a spus ceva de genul: măi, fată dragă, ia scrie tu ce vrei exact şi eu îţi promit să găsesc tot ce vrea sufleţelul tău. Şi pentru că îl cheamă Grigorio şi nu Georgică şi pentru că e de-al lor şi nu de-al nostru, băiatul ăsta chiar s-a ţinut de cuvânt. Şi mi-a găsit: un apartament cu living şi bucătărie complet utilată, cu dormitor, cu baie, cu terasă, într-o vilă aproape de plajă, cu plajă de nisip şi mare lină, într-o staţiune animată, plină de taverne, fără viespi şi fără zgomot. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cam cum arăta, iat-o. Şi pe bune că e exact ca-n poze. Iar ca preţ, fiindcă ştiu că vă stă gândul doar la bani, ei bine noi am negociat la 65 euro pe noapte.

Am trecut doar să vă spun că am revenit pe plaiurile patriei şi că am împlinit 37 de ani. Pentru detalii (despre Thassos, nu despre vârstă) şi poze, vă aştept pe aici zilele viitoare. Acum mă duc să mă trântesc în pat. Deh, vârsta...

Acum că ne apropiem vertiginos de plecare, Ana s-a gândit să încerce pe pielea ei o insolaţie. După o doză serioasă de Nurofen, două partide de Macao şi una de Şeptică, lucrurile par să fi intrat pe făgaşul lor normal, aşa că acum e pe balcon şi se joacă pe telefonul lui ta-su.

Despre Thassos, numai de bine: apa e caldă, soarele arde, tavernele se înşiră, banii se cam termină şi au început să apară şi viespile. După ce am bătut insula în lung şi-n lat, am ajuns la concluzia că plaja noastră e cea mai frumoasă, cea mai nisipoasă, cu cei mai mulţi peşti şi cei mai simpatici patroni de taverne. La Aliki, apa e năucitor de limpede, dar plină de bolovani şi unde mai pui că pentru a te adăposti de soare sub o umbrelă trebuie musai să mănânci de prânz la una din tavernele de pe plajă. La Paradise Beach, de două zile, s-au terminat valurile şi acum arată ca un lac imens, la San Antonio sunt multe pietricele ascuţite de care trebuie să treci în ţipete şi scrâşnit de dinți pentru a putea înota, la Macry-Ammos e scump şi cam degeaba, la Saliara sau Plaja de Marmură e super frumos, dar drumul e greu şi barul de pe plajă scump, la Psili Amos nu e nici o sfârâială, dacă ai început prin a face plajă pe aşa numita Xrisi Amoudia, aia de-i zicem noi Golden Beach. De fapt, noi suntem în golful Skala Potamia, care e un capăt al Golden Beach- ului, ceea ce face ca bucăţica noastră de plajă să fie la fel de frumoasă ca plaja mamă, dar mai puţin aglomerată şi cu preţuri mai mici la băuturi.

Ce ar mai fi de spus? Spre rușinea mea, nu am avut curajul să încerc caracatiţă şi scoici. Mai am două zile să respir adânc, să stau în lotus, să invoc zeii cei buni şi să mă lupt cu tentaculele din farfurie. Ştie cineva ce gust au drăcoveniile astea?

Şi încă ceva: voi, cei ce aţi mai fost în Thassos, e ceva ce am ratat şi nu ar fi trebuit? Ziceți repede că marţi plecăm.

În primul rând, am aflat că-mi place peştele. La grătar, cu mirodenii, cu multă lămâie, fără oase, cu gura deschisă şi cu privirea aia goală de expresie cu care te fixează de pe un pat de salată. Am aflat că atunci când copilul e mic şi obosit, iar porţiile sunt imense (că aşa se poartă pe la noi, prin Thassos), se poate comanda doar o jumătate de porţie, spre fericirea tuturor.

Am mai aflat că îngheţata de vanilie e foarte bună cu gem de portocale şi cu bucăţi de coajă confiată. Că restaurantul la care am ajuns să mâncăm zilnic e unul la mare căutare pe toată insula şi că deci am avut parte de ceea ce e mai bun în materie de haute cuisine.

Am descoperit că pe plajă mişună într-o proporţie covârşitoare copii români şi că este o vacanţă în care am şanse mari să termin de citit o carte şi Ana să înveţe cât de cât să înoate.

Ce ar mai fi bine de ştiut e că în Panagia se află o fabrică de ulei de măsline şi că deci au preţuri de producător. Şi unde mai pui că e doar la vreo 7 km de noi. Nu mă pot felicita îndeajuns pentru alegerea făcută (Skala Potamia + vila Pagali).

Am descoperit că în pofida cremelor şi loțiunilor de soare, insolaţia continuă să mă pândească (am trecut razant pe lângă una). Am descoperit că data viitoare când vom veni în Grecia (căci vacanţa asta e doar the beginning of a beautiful friendship) o să încercăm să stăm vreo două săptămâni. Dacă iei în calcul varianta de a folosi măcar din când în când  bucătăria din apartament, poţi face economii serioase. Oricum, după ce am aflat faza cu hrănit copil cu jumătate de porţie, nota de plată a scăzut simţitor.

În rest, fac progrese la greacă şi l-am văzut pe Cabral pe plajă. Fără mişto!

Dragii mei,

Noi suntem bine. Şi Grecia, la fel. Briza a măturat suav orice miasmă de criză, aşa că aici, la noi, acum miroase doar a mare şi a rozmarin. Spre seară, vântul aduce cu el parfum de alge şi iz de peşte proaspăt la grătar.

Cum te uiţi de pe balcon, vezi muntele în dreapta şi marea în stânga, iar dacă laşi nasul în jos, te pierzi printre chiparoşi în floare. Chiar peste drum de noi, acolo unde acum se lăfăie la soare 5 pisici, au de vânzare butaşi de măslini şi cutii cu mirodenii. Doar ele au puterea să stea afară la orele amiezii când soarele arde atât de tare încât parcă şi marea prinde a fierbe cu spume.

Miroase a cafea proaspătă la mine din bucătărie. Am şi bucătărie, şi sufragerie şi dormitor cu copil adormit ce nu se lasă a fi sculat nici după două ore de somn. De la valuri i se trage. A sărit toată ziua în ele, le-a lăsat să-i treacă peste cap, le-a luat în braţe şi le-a dat drumul, a fugit de ele şi s-a întors iar și iar.

Iat-o că apare. E aiurită de somn şi are fetișoara aia bună de pupat. Hai că vă las, mă duc s-o alint şi s-o trezesc cu mângâieri şi suc de portocale.

Cu drag, din Thassos,

Ioana