joi, 12 iulie 2012

Amintiri din Thassos - partea I

Să fi tot fost sfârşit de aprilie când am decis să ne facem vacanţa de vară în Thassos. Am avut deci la dispoziţie peste două luni să tot caut, să mă gândesc şi să mă răzgândesc. Şi am făcut-o: am renunţat la două rezervări făcute pe booking.com, fără penalităţi, am scris zeci de mailuri, am citit fel de fel de discuţii şi într-un final am dat de un grec ce-şi spunea Grigorio şi care, după un schimb de epistole, mi-a spus ceva de genul: măi, fată dragă, ia scrie tu ce vrei exact şi eu îţi promit să găsesc tot ce vrea sufleţelul tău. Şi pentru că îl cheamă Grigorio şi nu Georgică şi pentru că e de-al lor şi nu de-al nostru, băiatul ăsta chiar s-a ţinut de cuvânt. Şi mi-a găsit: un apartament cu living şi bucătărie complet utilată, cu dormitor, cu baie, cu terasă, într-o vilă aproape de plajă, cu plajă de nisip şi mare lină, într-o staţiune animată, plină de taverne, fără viespi şi fără zgomot. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cam cum arăta, iat-o. Şi pe bune că e exact ca-n poze. Iar ca preţ, fiindcă ştiu că vă stă gândul doar la bani, ei bine noi am negociat la 65 euro pe noapte.


Părerea mea este că pentru o familie ca a noastră, adică cu un copil unic mai mărişor, vila şi staţiunea, au fost the best choice. Altfel, pentru o familie cu copil mic sau pentru cei ce doresc curte, vila nu e ceea ce trebuie. Există o bucăţică de curticică, însă e plină de flori şi fără iarbă. Dar şi mai grav, sunt foarte multe scări prin toată curtea şi eu cred că aş fi cedat nervos acum câțiva ani când Ana se împiedica la tot pasul. Bine, ea se mai împiedică şi acum. În plus, vila este pe două nivele, fără lift şi deci nu foarte uşor de cărat un cărucior în sus şi-n jos. Există posibilitatea de a face grătar în curte, există chiar şi un loc de luat masa la umbra unui păr uriaş, dar iarăşi, în dreapta sunt scări, la stânga scări şi peste tot pândesc fel de fel de pericole. Pe de altă parte, cred că e greu să stai într-o vilă cu o curte pe care trebuie să o împarţi cu nişte necunoscuţi. Mai ales dacă sunt unii precum vecinii mei de şezlong care povesteau cum au chefuit în jurul grătarului până în zori.

În orice caz, staţiunea Skala Potamia merită cu prisosinţă. Este aproape de capitală şi deci de feribot, este plină de cârciumi cu preţuri bune, are magazine şi două supermarketuri la ieşirea din orăşel, plaja este genială, apa este limpede şi foarte mică, peste tot sunt copii români, aşa că va avea şi al vostru cu cine să se joace, este la poalele muntelui, deci nota 10 pentru peisaj şi pentru briză şi mai ales nu seamănă cu nimic de pe litoralul românesc.

Dacă nu mergeţi cu maşina, trebuie musai ori să închiriaţi una, ori să luaţi un scuter cu care să faceţi turul insulei. Sigur că puteţi să staţi şi pe loc, bucurându-vă de mare şi soare, dar sunt câteva plaje unde mie mi-a rămas sufletul. Preferata mea este Saliara sau Plaja de Marmură. Atenţie însă că drumul până acolo este unul forestier şi destul de greoi. Dar, odată ajunşi veţi fi răsplătiţi cu cea mai turcoaz mare pe care am văzut-o vreodată şi cu o plajă de pietricele albe de marmură.

Plaja de Marmură

Anei i-a plăcut la Paradise Beach, în ziua cu valuri. Căci, deşi renumită pentru valurile ca în Florida, a doua oară când am fost pe ea, plaja asta ne-a tras clapa şi ne-a aşteptat cu o mare cuminte şi  liniştită ca un lac. Deci, trăiască Paradise Beach în zilele ei bune şi nebune!

Paradise Beach

Aliki e frumoasă, cu apă limpede, dar cu bolovani imenşi în apă şi proprietari de taverne ce-ţi închiriază şezlong şi umbrelă doar dacă rămâi să mănânci de prânz la ei. Altfel, nu se poate. Noi am încercat să-i dăm nişte bani pentru perechea de şezlonguri plus umbrela aferentă şi nu a vrut.

Golful Macryammos e frumos, cu un parc bine întreţinut, cu o căprioară la intrare ce mânca din mâna portarului, cu piscină şi loc de joacă pentru copii, dar cu preţuri destul de mari -- 3 euro de persoană intrarea pe proprietate, plus 7 euro preţul pentru două şezlonguri şi o umbrelă, plus consumaţia. Şi toate astea pentru o plajă cu nimic mai frumoasă decât Golden Beach.

Am ajuns şi în Potos, dar mi s-a părut că arată precum Eforie de la noi. Un fel de amestec de vile, magazine, bazar şi taverne. În schimb, Limenaria, imediat după Potos, e ceea ce se numeşte un oraş mort. Merită probabil doar pentru cei ce vor să se retragă departe de lume şi să mediteze la nemurirea sufletului. Te şi miri când vezi vreun cetăţean pe stradă, aşa arată de dezolant. Limenas, sau aşa zisul Thassos Town e frumos şi animat, cu străduţe întortocheate şi magazinaşe tradiţionale, cu multe taverne umbrite de palmieri, dar nu prea are plajă bună. În concluzie, Skala Potamia mi s-a părut ca fiind opţiunea ideală cel puţin pentru unii ca noi, adică singuri şi cu una bucată copil. Dacă vă duceţi în grup, atunci cred că merită să închiriaţi o vila cu curte şi probabil staţiunea nu va mai conta atât de mult.

Apropo de cazări, cel mai sigur este să vă instalaţi pe calculator Google Earth şi să vă uitaţi cu atenţie unde este situată de fapt vila. Am regăsit la faţa locului multe pensiuni pe care le văzusem în oferta agenţiilor şi care erau prezentate ca fiind aproape de plajă, dar ele se găseau de fapt pe marginea şoselei şi trebuia să cobori un deal ca să poţi face baie.

Cam asta ar fi de spus la capitolul cazare. Mai pun o poză şi promit să revin cu amănunte despre mâncare. Aoleo, ce poftă mi s-a făcut de o farfurie cu dovlecei prăjiţi înmuiaţi în tzatziki! Dimitriiiis, unde eeeeşti? (To be continued.)

2 comentarii:

d.orin spunea...

Golden Beach RULEZ!
in special in Skala Potamia, am auzit pe cineva care a fost in partea de Golden Beach din Panagia care nu era foarte multumit de locatie.
Panagia a fost mai frumos de vizitat si de mancat la magazinul de dulciuri de langa centru.
Ai dreptate cu Potos si Limenaria, iar in Limenas ne-ar fi placut sa petrecem mai mult timp, dar am ajuns intr-o zi mai intunecata.
E drept, noi am fost in extrasezon, probabil de-asta nu ne-au impresionat celelalte plaje (cand am fost in Aliki a si plouat). Makriammos, totusi are un aer aparte. Probabil si pentru ca se vorbeste multa germana pe-acolo, if you know what I mean...

Andrei Sarban spunea...

La Aliki e suficient sa comanzi o cafea la una din taverne si poti sta gratis! Crede-ma, anul asta am stat acolo de vreooooo 4 ori, e locul meu preferat in Thassos!
Andrei

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes