vineri, 15 martie 2013

Scrisoare sută la sută organică

Mi se întâmplă uneori să mă mai uite Dumnezeu cu telecomanda în mână. Şi cum stăteam eu aşa într-o zi şi butonam absentă, dau peste o emisiune cu o familie de graşi ce vrea să slăbească. Până aici, nicio problemă. Mă rog, erau probleme multiple, dar nu d-astea pasibile de a mă afecta personal. Doar că apare şi o nutriţionistă care începe să le arunce bieţilor grăsuni cam tot ce aveau ei prin frigider şi să-i pună să-şi cumpere chestii sănătoase. D-astea fără gluten, fără zahăr, fără conservanţi, fără dracu, fără lacu, bref cât mai bio, mai organic,  mai brun, mai quinoa, mai hrişcă, mai decorticat, mai la rece, mai de capră, mai crescut ca la ţară, mai frumos şi sănătos.

Şi zice cucoana asta din emisiune că, cu puţin antrenament, nici măcar nu vei cheltui o căruţă de bani. Ptiii, zic eu în sinea mea, păi ia stai frate să fac eu şi ca grăsunii de la teveu şi să trec şi eu pe chestii sănătoase. Măcar aşa, pentru ăsta micu care n-are nicio vină că s-a născut într-un secol marcat de gripă aviară, porcină, sindrom de vacă nebună, curcan antibiotizat şi lapte estrogenizat! Acum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, toate scandalurile astea din ultimul timp sunt de fapt nişte făcături menite să încurajeze importurile şi deh, dacă tot suntem cu toţii în aceeaşi familie fericită numită UE, măcar să o ducă alţii mai bine, că noi oricum nu merităm şi tind să cred că nici nu vrem. Dar asta e altă discuţie.

Revenind la alimentele cele bune, impregnată de sfaturile nutriţionistei, dau fuga la mine în bucătărie, mă mângâi încet pe creştet pentru borcanul de miere naturală, orezul integral (pe care de obicei îl evit pentru că fierbe al naibii de greu) şi pentru punguţa cu zahăr brun, îmi ard scurt două palme pentru făina de Titan, uleiul de la Bunica, iaurtul Danone şi laptele Zuzu şi, ca orice mama responsabilă, mă apuc să bat gugălul întru salvarea familiei.

Măi oameni buni, voi aţi văzut cât te costă să fii bio? Până mai ieri, eu credeam că e un lucru care ţine de voinţă, că mai strângi din dinţi, te mai întorci cu o zi mai devreme din concediu, mai bagi o tură suplimentară la birou, îţi mai tunzi şi tu singură bretonul cu foarfeca de lucru manual a copilului, îl mai pui şi pe consort să-şi lase barbă şi... şi pe dracu, căci, cu toate sacrificiile astea, nu reuşeşti să cumperi mai mult de o roşie bio şi o pungă cu hrişcă (apropo, cum se mănâncă asta?).

Am făcut turul a vreo patru magazine virtuale, plus o descindere pe teren la un butic bio din Amzei şi am înlemnit. Pe cuvânt că nu înţeleg. Că e normal să fie mai scump, asta e clar. Dar, 16 lei o salată şi vreo 23 de lei un kil de morcovi? Adică mănânci sănătos şi rişti să mori de inimă, cu ratele neplătite şi cu pantalonii rupţi în fund. Nimeni nu spune că e greşit sau de condamnat să mănânci doar boabe şi salate şi să te speli pe mâini cu săpun de Alep şi pe dinţi cu pastă cu sare de mare şi să-i dai copilului la şcoală tarte bio din orez integral cu gem de caise la 8 lei bucata. Dar, nu toţi putem să o facem! Şi acum, să fim serioşi, cu ce ar schimba dacă aş cumpăra o dată o pungă de goji? (dacă nu ştiţi ce e, vă spun doar că o punguţă de 250 de grame costă vreo 30 de lei). Am fi mai sănătoşi dacă am reuşi să înghiţim un pumn de semincioare d-astea şi gata? Dacă da, pe bune că o să cumpăr punguţa la viitoarea chenzină, dar vreau argumente că altfel, de banii ăştia, duc copilul la teatru. Eu chiar nu înţeleg cum, în condiţiile actuale, poţi să mai apari la televizor şi să ţii prelegeri despre avantagele produselor organice, dând dezaprobator din cap de fiecare dată când auzi pe cineva că mănâncă pui la cuptor de la Cora cu cartofi de la aprozar.

În concluzie, dragă Bio, eu am încercat, dar se pare că eşti mult prea plin de fiţe pentru mine. Eu am fost dispusă să fac mici compromisuri, dar, pe bune, pentru o roşie o dată pe lună, nu o să mă despart de foştii parteneri de bucătăreală care, aşa proşti şi viciaţi cum sunt, măcar sunt acolo când am nevoie de ei.


Cu regret că nu ne potrivim, îţi urez un weekend plăcut, sta-ţi-ar gojile în gât!

O fostă admiratoare


P.S: Dacă te răzgândeşti şi devii băiat de comitet, ştii unde mă găseşti. Eu sunt dispusă să-ţi mai dau o şansă.

19 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt perfect de acord cu tine. Cu totii vrem sa mancam saantos si bio, nu? Doar ca unii pur si simplu nu-si permit. Eu, una incerc pe cat pot sa mananc corect, cat de cat mai sanatos ca bio nu imi permit. Si toti care recomanda sa mancam bio isi permit. In general, toti cu bani isi inchipuie ca toti au banii lor si isi permit. A mai fost o discutie pe alt blog chiar saptamana trecuta si am intervenit spunand acelasi lucru si mi s-a dat peste nas bineinteles ca nu e greu sa mananci bio, ca e chiar ieftin, conteaza sa vrei. WTF? pai lucrezi unde lucrezi eu si iei cat iau eu ca sa faci astfel de afirmatii? Minnie

Ioana spunea...

Exact cu genul asta de persoane am si eu probleme. Da, poate daca nu as mai duce copilul niciodata in vacanta, daca nu as mai cumpara carti sau jucarii sau daca m-as muta intr-o garsoniera la marginea orasului si as merge doar pe jos, as putea sa mananc bio. Dar atunci as fi mai sanatoasa si mult mai nefericita si suta la suta isterica:))

Anonim spunea...

Pai cu banii pe care-i dai pe trei kile de rosii bio si doua pungi de goji din alea iti cumperi pe undeva pe la tara o gradina, si-ti cultivi singura toate legumele, basca mai tii si vreo 10 gaini... :)
Maria

Ioana spunea...

Sa stii ca asta ar fi solutia ideala! De fapt, eu chiar am cautat un astfel de serviciu, dar nu am prea gasit. Am inteles doar de ferma de vaci Pantelimon pentru lapte. O colegaz stie pe cineva care lucreaza acolo si cica laptele e chiar super ok si foarte corect muls.

Anonim spunea...

Si bineinteles replica urmatoare este "de ce nu-ti schimbi locul de munca?" ca, evident, joburile se gasesc ca gunoaiele pe strada , si mai ales cele cu salarii imense. Ganduri de parveniti care uita de unde pleaca. Uf, ce m-am usurat!Revenind la subiect, si eu prefer sa merg in vacante decat sa mananc bio. Pana la urma tot o moarte avem si o sa vina cand o vrea, indiferent ce mananc si ce beau.

Ioana spunea...

Stii care-i partea cea mai trista? Ca ai dreptate. Sunt atatia oameni tineri in spitale si atatia napastuiti de viata care isi taraie zilele cu sticla in nas si tigara in gura si la 80 de ani. In fine, cred ca daca vom continua discutia asa, vom fi amandoua omorate cu pietre:))

mara spunea...

Ha! Atins punct sensibil, indeed! Mie când îmi flutură cineva un BIO pe sub nas, îl invit să facem schimb de bugete. :))

Ioana spunea...

Io primesc oricand bio, daca e pe gratis! Scriu si pe blog despre el:))

Nico spunea...

Eu de 2 luni mi-am schimbat stilul de viata, adica am renuntat la carne si chestii preparate si ambalate din comert(dulciuri, conserve, junk food etc etc). Sunt asistent manager la o firma de IT&C deci nu castig enorm de mult, sora mea este vanzatoare intr-un magazin. Este adevarat ca mi-am cumparat unele chestii din plafar in decursul a doua luni. Per total nu cheltui mai mult decat inainte cand umpleam cosul cu tot felul de dulciuri, conserve, mezeluri, cascavaluri. Acum il umplu cu fructe si legume, in piata gasiti si mere romanesti, telina, ceapa, sfecla rosie,, varza, care nu sunt 100% bio, dar nici injectate ca alea din import. Goji e un antioxidant f puternic, se ia maxim o lingurita pe zi. La fel si semintele de chia. Lapte imi fac singura din nuci, din soia. O punga de soia la plafar e 3.5 lei. Imi ajunge ptr 2 kg de lapte. Am gasit in piata moghioros un chios unde vand seminte crude la preturi chiar ok(linte, dovleac, floarea soarelui). Un kg de spanac e 4 lei in piata. Eu beau zilnic sucuri de fructe si legume. 2-3 sucuri pe zi. N-am racit deloc anul asta, am scapat de migrenele mele groaznice, nu mai am dureri menstruale, am energie mai multa si nu mai simt deloc nevoia sa fumez sau sa beau cafea. Desi la astea nu-mi propusesem sa renunt.

Chiar nu e greu.Stiu ca la prima vedere pare greu. Dar incet, incet, luate treptat chiar e usor. Inteleg ca la voi e teama de necunoscut. Dar sincer acum merita. Daca va pot ajuta cu ceva, cu cea mai amre placere :D

Nico spunea...

Specific ca am inceput sa consum fructe si legume mai multe din septembrie. Am renuntat la zahar, carne, chetsii procesate de 2 luni. Inca mananc branza, iaurturi, smantana f rar si oua. Sa nu ziceti apoi ca va pacalesc ca eu in 2 luni am observat asa mari schimbari.

Ioana spunea...

Nico, eu imi incep ziua la 6h30 cand trebuie sa ma trezesc sa duc copilul la școala si ma culc dupa miezul noptii, dupa ce termin de facut pranzul pentru a doua zi. Tu cand ai timp sa stai sa-ti faci toate chestiile alea? In alta ordine de idei, se pare ca soia de la noi este super procesata genetic, asa ca ai grija sa nu dai in alte alea. Personal, eu nu as putea sa-mi pun copilul sa renunte la carne si 70 de lei nu-mi permit sa dau pe un pui bio. Dar, bravo tie ca ti-ai gasit un stil care ti se potriveste! Si mai ales ca te-ai lasat de fumat!

Ioana spunea...

Am vrut sa spun modificata genetica:)

Nico spunea...

Si eu ma trezesc la 6:30 ptr ca stau in Dr Taberei si lucrez in Vatra Luminoasa. Dimineata imi ia fix 5 min sa pun in blender(unul de 130 lei, de 600W, merge brici) 1 portocala, 1 grapefruit, 1 mar, 1 banana si dupa caz ce mai am prin casa(kiwi, para, fructe de padure congelate) si putina apa. Deci practic dureaza cat curat 3-4 fructe. Beau cam 2 pahare de smoothie din asta.
Iti mai dau cateva exemple sa intelegi ca eu stau mai putin in bucatarie decat inainte:
-chiftelute de legume, rad chestiile, pun 1 ou, sare, usturoi, patrungel le dau prin pesmet cu susan, le pun pe folie de copt si la cuptor intr-o tava mare unde mai pun pe lmaga si 1-2 cartofi sau 1-2 ciuperci. Le tin la cuptor cam 20 min, intre timp imi fac o salata verde.
- budinca raw de ciocolata: decojesc o banana, tai o para, le arunc in blender, pun o lingura de pudra de roscove(un fel de cacao), 3 linguri de apa, le ameestec in ala 1 min si gata. in 5 min am un desert delicios. daca vreau inghetata de cacao, o bag la congelator 30 min. vreau inghetata de fructe de padure: un avocado, o canuta de furcte de padure, miere, le blenduiesc acolo si la cong 30 min.
- ptr mic dejun: o cana de masline fara samburi, un ardei rosu, ulei de masline, sare, un catel de usturoi, piper, la blender 1 min, mancata pe paine prajita e demential.
-in loc sa prajesc cartofii in curat, tai cubulete, ung cu un pic de ulei masline, condimente, patrungel, marar, pe foaie de copt 30 min.
-supa crema de roice legume exista pe fata pamantului: curat legumele, calesc o ceapa, pun peste legumele taiate nu f marunt, cat tai eu legumele am fiert intr-un ibric apa, pun peste ele in cratita le fierb 20 min, in blender 2 min maxim, gata supa
Pot continua asa pana maine :d

intradevar uneori, ptr unele retete, trebuie sa pun de seara seminte, nuci la inmuiat.

Stiu ce zici despre soia. Eu soia fol doar ptr lapte, practic pulpa nu o folosesc. Nu gatesc cu soia. Modificate genetic sunt f multe fructe, legume, leguminoase.
Dar e alegerea mea, mi se parea mai grav ca mancam carne pline de antibiotic si hormoni de crestere. In trecut mi-au trebuit trei ani sa scap de o infectie cu e-coli. Ptr ca nu cedau la antibiotice. Nu am incredere nici in puii bio. Eu tin minte cand crestea bunica pui la tara, ca se faceau marid e taiat in 3-4 luni si aratau asa ca niste porumbei mai mari, in nici un caz nu aveau piept de 1 kg si copane de inca 2. Acum 20 ani aia erau pui bio crescuti cu iarba si boabe de grau si porumb. Ii intarea cu cate un bob de piper si coaja de oua pisata, cu coji de legume, ramase dupa ce gatea. Mi-e dor de un ou de tara sau de un pui de ala pricajit la gratar.
Ceea ce se intampla in jurul nostru nu este deloc normal. Dar si cea mai mica schimbare in alimentatie se va simti. Stiu ca e greu mai ales cand ai copil de 8 ani. eu totusi cred ca i-ar placea
Anei budincile de fructe, mai ales cum ea are probleme cu dintisorii. Sau smoothie-urile.
BTW un tort raw vegan l-am facut in 15 min, dupa ce aveam lasate de seara nucile si caju-ul la inmuiat. si a iesit cel mai aspectuos si gustos tort facut de mine vreodata.
Imi cer scuze ca am scris atat de mult

Alexandra Albu spunea...

Sa mananci sanatos cu bio si organic (nu, nu e acelasi lucru una cu cealalta) costa FOARTE MULT daca iei doar din magazine. Carne curata poti gasi la tara. Noi ne ducem duminica sa luam inca o jumatate de vitel :) Oua la fel, pe cat se poate ii dau Marei ce primim de pe la tara, in rest ne descurcam cu cele de la magazin. Branza mai gasim pe la tarani. Dar sa iei restul de alimente necesare traiului, toate in forma "bio-eco" te rupe la buzunar.

La carne insa iesi mai bine de la tara decat la magazin. Vita e 15 lei kilul, doar ca trebuie sa iei un sfert dintr-un animal care are circa 100 de kile. Deci 25-27 de kile odata, pe care trebuie sa il congelezi. Si da, e greu sa te duci, sa-l aduci, sa-l transezi, sa-l bagi la congelator. E o zi. Insa intr-o zi dau 350 de lei si iau carne pentru 3 luni pentru 5 persoane :)

Insa faina bio si d-astea non-gluten nu-mi permit, maica...costa cat trei vaci!

Ioana spunea...

Nico, nu ai de ce sa-ti ceri scuze, ba dimpotriva, merci ca ti-ai pierdut timpul sa scrii atat. O sa incerc si eu sa fac cate ceva din cele propuse de tine.
Alexandra, si eu iau oua de la tara si branza de la tarani. Am mai luat si ceva carne de vitel dar nu pot tot timpul. Din pacate, Ana nu mananca salate de legume. Adica, cu exceptia rosiilor si a gogosarilor, nu-i plac decat mancarurile de legume. Asta e, sper sa-si schimbe gusturile in timp:(

Alexandra Albu spunea...

E pai sunt bune si mancarurile. Si zacusca care tot o mancare e (eu o fac fara ulei asa ca e ok). Am pus si multi ardei copti congelati, si vinete. Asta vara cand se gaseau de la tarani d-aia care nu le umfla cu porcarii. Si muraturi. Muratul pastreaza toate principiile nutritive ale legumei. Am mancat in iarna asta o tona de conopida murata, sfecla, castraveti, gogosari. Munca multa, injuraturi la mine in gura pana la loc comanda...dar a meritat. Am trecut o iarna cu ele!

Anonim spunea...

Goji am luat eu de la plafat cu 50 de lei o juma de kil.Mancam in fiecare dimineata o lingura de prostii din alea,apoi au zacut cateva luni prin frigider.Porcarii de fite.Soia e modificata genetic absolut toata,deci pas.Eu am cateva taranci care-mi vin la usa: de la una cumpar gaini ,oua(intre 60 de bani si 1 leu oul),vin.De la alta lapte(3lei litrul) ,branza(10 lei /kg),oua,gaini( o gaina mare ,fumoasa,curatata e maxim 40 de lei).De la un nene de la munte iau cascaval915 lei kg).Cumpar fructe de la tarani, cat de cat...nu iau rodii,pomelo decat ca sa nu mor prosta sa zic ca n-am mancat niciodata si prostiile alea coapte cu gaze de esapamant.Nu mai beau sucuri de fructe facute in casa deoarece inca am dinti , nu am 100 de ani, nu sunt in ultimul stadiu de cancer, asa ca-mi permit sa mananc ,sa mestec ,sa inghit un fruct asa cum a fost el lasat de Dzeu.Am o cunostinta care s-a apucat de "agricultura "zice el..ma rog, se jura ca nu foloseste decat gunoi de grajd(recunosc, nu m-am dus la el pe camp sa verific) asa ca iau de la el rosii( cand or aparea nu acum !),ieri mi-a adus niste salata(2.5 lei una),ceapa verde .Mezeluri ,sucuri nu am mai cumparat de vreo 4 ani.Nu manac uruiala niciodata(recte cereale) pt ca nu sunt porc,nu manac seminte pt ca am crescut cu ideea ca numai tiganii fac asta si tatele de cartier.Mananc semintele de la dovleac dupa ce fac o placinta totusi, manac nuci evident cumparate intregi si le sparg eu, nu miezul ala oxidat si mizerabil din magazine...N-as cumpara iaurt de la Danone nici daca ar veni sfarsitul lumii.Anul trecut am facut vreo 20 de borcane de varii gemuri(prune,gutui si visine parca),au fost grozave, mai fac si anul asta.Zacusca nu ma omor pt ca e prea mult ulei acolo, am 57 de kile nu vreau sa ajung la 157.Cartofi prajiti mananc o data la cateva saptamani,o luna..Hm...n-as manca usturoi dimineata niciodata..si da,eu nu stau in Bucuresti ci intr-un oras de provincie, conteaza foarte mult si aspectul asta.

Ioana spunea...

Ei,de astfel de tarani, care sa-mi vina la usa cu diverse chestii de la ei din batatura, as avea si eu nevoie. M-am invartit de oua, de smantana, dar la partea cu legumele stau mai prost:(

Orin spunea...

Eu deabia aștept să încep să pot mînca frunze și legume din seră, așa mică și prea puțin îngrijită cum e ea. Nu știu dacă m-aș putea ține de o dietă organică iar pentru copiii mei ar fi chiar o mare iluzie să îmi închipui asta! :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes