joi, 28 martie 2013

Trei ore cu Brenciu

Domnule Horia Brenciu,

Trebuie să recunosc din start că nu sunt un mare fan de-al dumneavoastră și că am ajuns la concertul de ieri în urma unei întâmplări. Uitându-mă la mulțimea de oameni care aproape umpluse Sala Palatului, chiar mă gândeam cum naiba veți reuși să le mulțumiți și pe domnișoarele din stânga noastră ce abia treceau împreună de 40 de ani, și pe cele trei bunici din față, și mai ales pe fie-mea care, fie vorba între noi, visează la cei 8 ani ai ei la cai verzi pe pereți. 

Ei bine, jos pălăria, domnule Brenciu, pentru show, pentru orchestră, pentru alegeri și pentru invitați. Nu mă așteptam de fel să o văd pe Corina Chiriac (doamne, cum poate să arate femeia asta!), nu mă gândeam că îmi voi auzi odrasla cântând Hei, tramvai, dimpreună cu Baniciu și... ei, da, știți deja că urmează acum ovațiile în scris pentru Julie Mayaya. Ce voce, dragă națiune, vai ce voce!

Revenind la concert, să știți că mi-a plăcut și că mi-ați plăcut, și asta o spune o persoană destul de cârcotașă și de greu de mulțumit. Mi-a plăcut că s-a cântat. Mult și bine și de toate. Mi-a plăcut că au fost povești și atmosferă și nimic nu părea lăsat la întâmplare sau încropit în grabă. Mi-a plăcut că vă cunoașteți publicul și că știți să-i vorbiți și că, remarca soțul (atenție, el e de o sută de ori mai cârcotaș ca mine), ați fost, ca să folosesc un termen la modă, child friendly. Adică un spectacol de aproape trei ore, cu dansatori, costume, mișcare, glume, lumini și proiecții, fără vreun cuvânt care să mă facă să-i astup urechile copilului sub pretextul de a-i aranja mai bine codițele. La gluma cu Fuego ea n-a râs, că habar n-are cine e (dar presupun că asta nu vă deranjează).

Din păcate,  din motive de școală de a doua zi, a trebuit să plecăm înainte de final. Și spun "din păcate" cu toată sinceritatea. Pentru că chiar aș fi vrut să văd ce se mai întâmplă. Asta cred că mi-a plăcut, de fapt, cel mai mult: a fost un show unde în permanență se întâmpla ceva. Ana (posesoarea de codițe) a fost cea mai tristă că a plecat. Și gândiți-vă că din doi oameni cârcotași, cât de ușor de mulțumit ar fi putut ieși un al treilea? Așa că, obligați să plecăm înainte de final, dați-mi voie, domnule Horia Brenciu, să vă felicit și să vă mulțumesc frumos pentru această întâmplare. Fericită!

Cu mulțumiri,
Stănceștii

P.S: Nu mă pot abține să nu postez melodia asta. Am un suflet francofon, am ratat concertul Larei Fabian și, cu permisiunea dumneavoastră, fac ce-mi spune inima.

Julie Mayaya - Je t'aime - Vocea Romaniei sezonul … - MyVideo

6 comentarii:

Anonim spunea...

Sper ca anul asta a fost concertul diferit de cel de anul trecut si acum 2 ani. Am fost 2 ani la rand la concertele lui si au fost identice. Anul trecut nu am stat pana la final deoarece era identic, idem si la fel cu cel din anul precedent. Aceeasi asezare in scena, aceleasi cantece evergreen-uri pe care le pot asculta si la radio gratis si cam acelasi dialog cu publicul. Este un bun showman si atat, dupa parerea mea. Il placeam f mult din ce vedeam la tv, primul concert mi-a placut mult, chiar si sotului dar deja la al doilea ne-am schimbat total parerea despre el.Parerea mea!

Alexandra Albu spunea...

Imi doresc foarte tare sa merg la un concert de-al lui. Las' ca ma fac io mare, ma imbogatesc si daca nu moare el pana atunci rezolvam problema :))))

Ioana spunea...

E prima data când merg la un concert de-al lui, asa ca pentru mine a fost totul nou:)

Ioana spunea...

Stai linistita, o sa ajungi sa-l vezi. Acum ca stiu, daca mi se mai intampla minuni ca aceea de ieri seara, te invit:)

Alexandra Albu spunea...

Asa, asa! Tine-ma minte, ca de un belet de tren gasesc io! A fost si in Ploiesti in jur de 8 martie insa concertele de aici dintr-o sala de provincie nu-s la fel, stiu eu!

Ioana spunea...

S-a facut!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes