Iar ne-am certat din motive de teme. De data asta la engleză. Copiază greșit, se bâțâie când încerc să-i explic. Nu-i pasă că "mai frumos e să zici așa" dacă "așa-ul" ăla o face să scrie un cuvânt în plus. Se grăbește, nu corectează, nu înțelege că e mai simplu să scrie pe o foaie și apoi să copieze pe curat decât să șteargă în disperare. Iar eu? Eu îmi țin cu greu vocea-n frâu (dar mi-o țin), mai ales că știu cum trebuie învățată o limbă străină. E muncă, tată, nu glumă! Până la urmă a reușit să scrie trei propoziții despre o fantomă pe care o cheamă Francky Franck, iar eu m-am refugiat între oale, la bucătărie, după ce am pus-o să-și dea drumul la radio. Poate că Tracy Chapman are mai mult succes cu muzica ei decât eu cu pisălogeala mea. Dacă nu, măcar avem muzică bună pe ziua de azi. Și un rest de tort la desert.