Disclaimer: acesta este un guest post scris de soț.

Aristotel a fost ultimul mare gânditor al Greciei antice. Marele nostru ghinion este că nu l-a urmat niciun alt mare gânditor cunoscut în cultura occidentală și independent de biserică, nici în Grecia și nici aiurea, timp de două milenii. Exact, două mii de ani! Pe fondul unui vid al gândirii independente și al unei creșteri marcante a puterii bisericilor creștine (două tendințe nu tocmai independente), ideile lui, preluate de mai toți filosofii (atâția câți au fost) până după Shakespeare, s-au osificat într-un sistem dogmatic și care s-a dovedit foarte greu de ajustat. Ca să vă faceți o idee despre nivelul absurdității și dogmatismului la care se ajunsese, Aristotel a afirmat că bărbații au mai mulți dinți decât femeile și toată lumea accepta asta ca un dat, în pofida faptului că este banal de verificat și dovedit că afirmația este falsă. Pentru o introducere sumară în istoria filosofiei occidentale vă recomand cu căldură cartea lui Bertrand Russell.

În tot cazul, astăzi suntem norocoși, nu mai trăim decât în mică măsură sub umbra dogmelor aristoteliene. Ne-a rămas totuși un suvenir, așa cum avem ca suvenir absența anului zero ca să ne amintească în ce măsură am urât cifra zero. În privința lui Aristotel, avem "cele cinci simțuri" pe care le-am învățat cu toții: văz, auz, gust, miros și pipăit. Dacă s-ar fi mulțumit doar să le menționeze ar mai fi fost cum ar fi fost, însă Aristotel a demonstrat în tratatul său "Despre suflet" (în cartea a treia) că nu pot exista decât cinci simțuri. Prin urmare am învățat cu toții nu numai că avem într-adevăr exact cinci simțuri, dar și că orice "al șaselea simț" trebuie musai să fie ceva ezoteric și misterios.


În realitate, avem considerabil mai mult de cinci simțuri. Sistemul nervos este extrem de complex și primim tot felul de informații despre lumea înconjurătoare și despre propriul nostru corp. Atât de multe, încât specialiștii nu reușesc să se pună de acord pe care dintre acestea să le numească simțuri de sine stătătoare. Aici nu voi vorbi despre aceste simțuri discutabile, ci doar despre cele care nu sunt controversate în niciun fel.

Așadar, în afară de cele cinci simțuri aristoteliene mai avem și următoarele:

• simțul echilibrului, dat de urechea internă: deși este destul de greu de dedus intuitiv că avem acest simț, nu se poate contesta că este un simț de sine stătător;
• propriocepția sună intimidant, dar este un simț foarte simplu de înțeles: propriocepția este percepția poziției propriilor membre și în general a tuturor părților corpului. De exemplu dacă acum stați la birou, nu este nevoie să vă uitați în jos ca să știți în ce poziție vă stau picioarele;
• termocepția: pentru asta îl faultez pe Aristotel. Adică serios, cum să scrii despre simțuri fără să-ți dai seama că poți simți frigul și căldura?
• nocicepția este simțul care ne anunță când ne doare ceva; este separat de simțul tactil, deși este ușor de înțeles că la nivel intuitiv ar putea fi asimilat cu acesta;
• cronocepția: deși ne lipsesc dovezile că ar exista vreun receptor pentru trecerea timpului, este incontestabil că primim informații în privința asta din partea creierului, așa că trebuie să-l considerăm un simț.

În plus, mai există o sumedenie de simțuri interne (interocepții) care ne țin la curent cu starea diverselor organe interne prin intermediul a tot felul de receptori:

• receptori ai poziției plămânilor, utili pentru a controla ritmul respirației
• receptori de nivel ai dioxidului de carbon din sânge, care ne dau starea de sufocare atunci când ne lipsește aerul curat
• receptori pentru substanțe care circulă prin sânge și care sunt conectați cu centrul vomei, cauzând golirea de urgență a sistemului în caz de nevoie (așa cum am pățit astă vară în Italia);
• receptori ai nivelului de sare din sânge, care declanșează senzația de sete;
• receptori ai stării vezicii, care ne dau senzația de plin atunci când s-a umplut;
• și alții, și alții, și încă alții;

Lista este mai lungă, dar nu vreau să vă plictisesc excesiv așa că mă opresc aici... din bun simț.