marți, 16 septembrie 2014

Dacă doamna nu cere, eu nu fac

Nici nu intru bine pe uşă că se şi repede spre mine, strigând parcă, victorioasă:
- Nu ştiu să-mi fac tema la românăăăăă!
Hait, zic, teme din prima zi şi cu un castron de ciorbă în faţă, o iau lângă mine, în bucătărie, să vedem despre ce e vorba.
- Am de scris despre prietenia dintre o frunză şi o pasăre, spune şi se aşează tacticoasă, aruncând ochiade pofticioase castronului de pe masă.
- Ai de citit Frunza lui Gârleanu?
Se uită stupefiată, cu un aer semi admirativ, semi intrigat.
- Dacă spui tu, nu ştiu cine a scris-o!

Dau să pescuiesc o păstaie din ciorbă şi o pun să-mi citească cu voce tare.
După nici cinci minute, tocmai când venea toamna în povestire şi frunza noastră vedea cum suratele ei cad secerate şi îngălbenite la pământ, Ana se pune pe plâns. Şi dă-i şi plângi, strigând printre suspine:
- Nu vă înţeleeeeg, de ce toate povestirile alese de voi, adulţii, sunt aşa de triiiisteeee? Nu e dreeeept! Şi eu nu mă pot abţineeee! Şi o să am de citit şi Fetiţa cu chibrituuuuri şi nu vreauuuu să merg în ziua aia la şcoalăăăă!

Chiar aşa, cine alege poveştile din manualele şcoalare? Nu zic că Frunza asta nu e frumoasă (deşi, fie vorba între noi, nu despre prietenie este vorba ci mai degrabă despre punerea în scenă a vorbei facere de bine, nanana de mamă), dar e oarecum greu, dacă nu imposibil să-i atragi cu astfel de istorioare. Oare chiar înseamnă să ne trădăm neamul şi ţara dacă încercăm să schimbăm un pic programa la literatură? Oare e un sacrilegiu dacă îl lăsăm pe Creangă deoparte, pentru nişte ani şi să încercăm şi altceva? Nu cred că Rabelais se învaţă în clasele primare în Franţa. După cum nu cred nici că Noi vrem pământ are ce să caute printre lecturile de la clasa a doua. Nu mi se pare o lipsă de cultură dacă un copil de nouă ani nu o să citească Stan Păţitul (ce să înţeleagă fiică-mea din cele ce urmează- apoi, da, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, acesta sunt, am văzut eu şi hoituri mari şi nici de-o lume?)  după cum nu mi se pare o dovadă de pervertire dacă îi lăsăm să citească Charlie şi fabrica de ciocolată, Apolodor sau Prinţul Miorlau.

Poate sună stupid, dar mi se pare o dovadă de naivitate să credem că până la urmă, copiii noştri vor ajunge cum, necum, să citească. Că va veni o vreme, de la sine, când hop, vor pune mâna pe carte, îşi vor face abonamente la bibliotecă şi vor lăsa televizorul şi calculatorul să se umple de praf. Poate dacă avem noroc să se întâmple aşa ceva. Asta dacă nu ajung telefonul şi tableta obligatorii în şcoală.

Indiferent cât sunt de frumoase, cărţile necesită un efort mult mai mare decât serialele şi desenele. Iar cu poezii de genul Noi vrem pământ sau cu lecturi precum Stejarul din Borzeşti nu avem nicio şansă. Doar să-i facem să silabisească încă la clasa a treia şi să se uite pătrat atunci când au de scris două rânduri despre prietenia dintre o frunză şi o pasăre. Şi apropo, mi-am dat seama aseară că în doi ani de şcoală, Anei nu i s-a dat să facă nicio compunere. Nu că ar plânge după aşa ceva. Dar poate că aşa ar fi înţeles de ce nu sună bine să foloseşti acelaşi cuvânt, de două ori,  în aceeaşi propoziţie. Şi sincer, nu mi se pare că e treaba şi datoria mea să fac cu ea ore de română. Deşi voi face, că nu pot să o las aşa.

Şi încă ceva. Oi fi vreo babă comunistă, dar dacă tot apar prin manual fragmente din cărţi precum Habarnam sau Tom Sawyer, oare nu ar trebui încurajaţi (sau chiar obligaţi), să citească poveştile în întregime? Pentru că, chiar dacă vremurile s-au schimbat şi lumea e alta, copilul ştie una şi bună: dacă nu mi-a spus doamna, atunci nu trebuie musai!




11 comentarii:

Cris spunea...

Daca ar alege cum trebuie fragmentele, cat sa-i faca curiosi, ar cauta ei cum se continua povestea... numai ca am impresia ca fragmentele sunt repovestite, iar cand dau cu ochii de varianta originala, intra in panica...

Si mai e ceva. Urasc materialele tiparite pentru teme. De ce sa scrie un singur cuvant, cand ar putea sa se gandeasca la toata propozitia?

Ups, dar cred ca folosirea creierului nu e in noua programa, pentru un produs finit de calitate la 18 ani e nevoie doar sa urmeze orbeste un tipar, sa nu iasa din el.

Ioana spunea...

Ai dreptate, culegerile alea unde trebuie sa completeze pe spatiile punctate sunt aberante si inutile. Copiii uita sa scrie inainte sa invete sa scrie. Si iata cum ajungem sa ne transformam noi in parinti pretentiosi pentru ca trebuie sa le pretindem mai mult decat li se cere.

Anonim spunea...

OK, inteleg spiritul vremurilor (sau cel putin sper ca-l inteleg) dar Noi Vrem Pamint e o poezie misto, despre un moment istoric important. Sa dam la gunoi tot ce precede tableta sau e oarecum trist, vechi sau scris intr-o limba pre-Facebookiana? In toate tarile se studiaza autori locali in ordine cronologica- mai tirziu lecturile se diversifica, cititorul devine mai autonom etc etc. My 2 cents. S.

Ioana spunea...

Poezia e frumoasa, dar copilul de clasa a doua care nu face istorie la scoala, caruia nu i se explica niciun context, nu intelege nimic din ea si considera ca cititul e nasol. La noi nu se face istorie si geografie in primii doi ani de studiu.
Iar autorii romani sunt foarte importanti daca stii ce sa alegi din ei si cum sa-i predai. Din pacate, in manuale e un talmes-balmes; azi citesc Garleanu, maine Dickens, apoi Cosbuc si dupa aia sar la Mark Twain. Totul in decurs de cateva luni.

Simona spunea...

Exact asta e si durerea mea mare cand citesc despre ce se intampla pe acolo si fac paralele cu copiii mei. Fiu-meu tocmai a inceput clasa a doua si e disperat (pardon, DISPERAT) dupa citit. Primeste de la scoala cate o carte pe zi, nu lunga, uneori mai grea, uneori mai putin grea, mai citesc cate un capitol dintr-o carte mai complexa in clasa si discuta pe marginea lui, plus inca o carte mai babana pentru care are o saptamana. Si dupa asta ma trimite la biblioteca sa-i aduc cartea cutare si cutare de care a auzit el. Si nu-i unicat, si culmea, dragostea de carti nu i-a fost inspirata de mine (desi si eu sunt disperata dupa citit, dar n-am stiut cum sa-i inspir si lui pasiunea), dar profesorii in scoala i-au ales de mic carti care sa-l atraga. Dupa ce "setea de citit" e formata, putem trece si la "Noi vrem pamant" sau "Patul lui Procust", ce vreti voi, copilul are deja mai mult discernamant si e mai usor sa citeasca si lucruri triste sau grele. Dar nu incepi cu alea, daca vrei sa-i placa cartile, mai ales nu la asemenea varste. Oricat de valoroase ar fi cartile respective. Fiica-mea e atrasa de cu totul alte chestii. Spre surpriza mea, profesorii ei ii aleg cu totul alt gen de carti, exact genul care o atrage pe ea. Culmea, are 5 ani, dar niste oameni acolo isi dau silinta sa vada cam ce ar atrage-o si i-ar dezvolta o pasiune pentru carti, si o ajuta in sensul ala. Si aici e singura tara in care copiii mei au primit tema incepand de la 4 ani de cand au intrat in sistemul scolar. La inceput sa povesteasca pe o tema data, apoi sa scrie. Daca n-au facut la compuneri pe o tema data de mi-au iesit mie pe ochi, si vorbim de copii de 5 ani, sa ne intelegem. Dar acum daca le spun o chestie si ii pun sa dezvolte idei pe tema aia, imaginatia le-o ia din loc si sa vezi ce usor curg cuvintele si ideile... mie una mi se pare extrem de sanatos, mai ales cand sunt atat de tineri.

Ghindaa spunea...

Cu cititul nu-i problemă, dar cu completatul fiselor, e chiar tragedie. 15 lecturi au avut pentru vacantă. Am căpiat eu, apoi ea.Dar să ştii, mici compuneri au mai făcut la clasă,sau acasă pentru că şi la evaluarea aceea naţională au avut un mic text de realizat, respectiv de comentat, dat răspunsuri pe baza unei imagini din testare. Sau întrebări...nu mai tin minte exact.Cred ca abia de anul acesta încep ei să facă compuneri. Fiică-mea mai primea şi pui de compuneri, culmea! la cunoaşterea mediului despre animăluţe şi păsări, apoi trebuia să şi deseneze, ilustreze.Greu cu scrisul, greu, zău aşa!

Merlin spunea...

de acord cu tine, mai puţin aprecierea ta pentru poezia Noi vrem pământ !, care cred că nu ar mai avea ce să caute în manualele şcolare din ziua de azi. Despre momentul istoric important (şi controversat, totodată) pot învăţa la istorie.

roxdumitrache spunea...

Desigur timpurile au evoluat și între timp s-au scris mii de pagini. Nu știu de ce astăzi copii renunță la citit și la scrisul de mână.Nici noi nu eram mai mari când studiam acele poezii și nici părinții noștri nu erau toți profesori.Ne ajutau cum puteau dar temele trebuia să ni le scriem singuri.Se impun desigur adaptări la stadiul la care a ajuns stilul de învățare și cantitatea de cunoștiințe ce trebuiesc asimilate la vârste din ce în ce mai mici. Totuși, deși copilul are potențial uriaș de adaptare la efort și de învățare, problema este că, din ce în ce mai mulți copii consideră că multe informații le pot lua de pe net, nemaiavând nevoie de școală, de profesori. Lăsați-i să-și scrie singuri temele. Dați-le voi compuneri de făcut dacă școala a uitat de ele.Învățați-i să scrie scrisori. Arătați-le cum făceați voi fișele la lecturile de la limba română. Dacă tot ați învățat, folosiți cunoștiințele dobândite pentru a vă ajuta copii, dacă școala dă greș. Manualele selectează noțiunile de învățat,noi părinții continuăm și umplem golurile. Emoțiile stârnite de citirea unui text nu urâțesc caracterul unui copil. Povestea Albă -ca- Zăpada este mai veselă? Partea cu ”du-o în pădure și omoar-o și apoi să-mi aduci inima ei” cum este? Și o citesc toate mămicile copiilor lor la vârste foarte fragede. Să nu-mi spuneți că nu este așa. Sau ”Capra cu trei iezi”. Sau ”Turtița”. Dar le citim, copiilor le plac și nu cunosc prea mulți părinți care să nu citească aceste povești copiilor lor pentru a nu-i întrista. Tristețea, bucuria, compasiunea sunt sentimente.Trebuie să le trăiască, să învețe să le exprime,astfel încât să le poată transpune cândva, la rândul lor, pe hârtie. Sau pe tabletă.Cum va fi. Viitorul este al tehnologiei și trebuie să adaptăm metodele de învățare la timpurile acestea, să-i ajutăm să le înțeleagă dar să nu aruncăm la gunoi chiar tot ceea ce am învățat noi.

Ioana spunea...

DRaga Rox, stai asa: copilul meu nu-si face temele de pe net, are noua ani. Problema este ca manualele si caietele date de scoala sunt din alea cu spatii libere, asa ca ei nu scriu de mana. Completeaza fel de fel de exercitii cu cuvintele lipsa. Apoi, a face cu un copil acasa, in plus, peste ce i se da pentru ca nu se face suficient in clasa fiindca se face oricum la after school nu mi se pare ok. Mai ales ca sincer, eu am uitat multe din chestiile pe care le-am invatat si stiu ca e asa, dar nu mai stiu de ce e asa. Cat despre povesti, Alba ca zapada se termina cu bine. Frunza, nu. Aici e diferenta. Sigur ca e o poveste frumoasa, doar ca probabil ar fi fost binevenita un pic mai tarziu. Mi se pare gresit sa tot comparam cu scoala pe care am facut-o noi, mai ales ca ne-am cam lamurit cu totii ca nu a fost ceea ce trebuia. Tu spui ca manualele selecteaza notiunile de invatat si ca noi parintii trebuie sa continuam si sa umplem golurile. Scuza-ma, dar un sistem de invatamant care functioneaza incearca sa-si umple singur golurile, ca sa nu spun ca nici nu ar trebui sa aiba goluri.

Simona spunea...

Eu sunt contraexemplu, am citit povestile clasice (Alba ca Zapada, etc) foarte tarziu, am inceput cu carti de alta natura, am facut cunostinta cu A.A. Milne inaintea lui Creanga, am ras inainte sa plang citind carti... Si cand mi-a venit vremea sa am copii, mi-a adus soacra-mea toate povestile "copilariei" sa le citesc, cand am remarcat ca toate incep ori cu o crima ori cu o tentativa de crima, asa ca le-am lasat de-o parte si am continuat cu carti de aici. Care ii invata chestii multe, fara sa-i traumatizeze de mici. Nu sunt genul sa le ascund adevarul sau sa-l infrumusetez, dar nici acum ca adult eu nu pot citi "Catelusul schiop" sau "Gandacelul" sau "Puiul", pentru ce sa-mi fortez copiii sa le citeasca... Cat eram copil, taica-meu imi alegea lectura potrivita din biblioteca imensa pe care o aveam in casa (i-am citit pe toti marii clasici romani de placere, nu ca era lectura obligatorie la scoala, si le-am citit toata opera acolo unde mi-a placut stilul de scris). Aici, cel mai mare aport il au profesorii, ei ii canalizeaza pe cei mici deocamdata spre ce carti sa aleaga (copiii mei au 5 si 7 ani), dar cititul, scrisul si exprimarea libera sunt extrem de cultivate, mi se pare mult mai sanatos decat sistemul in care am invatat noi la vremea noastra.

Anonim spunea...

nu mai stiu exact ce texte studiam in ciclul primar, dar sigur nu erau "noi vrem pamant" sau "tom sawyer".
pentru numele sfintilor, e ditamai romanul (ma indoiesc foarte-foarte tare ca americanii il studiaza la 8-9 ani; ca chestie, eu una, prefer huckleberry fin); am citit prima oara un roman in vacanta dintre a iv-a si a v-a (toate panzale sus). in clasa a treia (in cursul anului in care am facut a treia, nu in vacanta dinainte) abia citeam nuvele (imi amintesc vag de una, ceva cu petru rares; era si o batista in text). (si eu chiar citeam si citesc mult)
cat despre texte, mie nu mi-a placut si nu-mi place literatura romana (per ansamblu, am scriitori care-mi plac, carti/poezii). din acelasi motiv ca si anei. prea trista. prea realista, prea incrancenata. (parca e geamana, nu?! ca sa vezi asemenari :) ). in schimb am citit cu poala/sacul/caruta si camionul aproape orice altceva.
fie vorba intre noi, ca dau din casa (a unor profesori, tata si mama), chiar si ei, profesorii care chiar vor sa-si faca treaba cu adevarat (copii sa ramana cu ceva in urma scolii, nu sa termine de predat materia sau sa castige premii), se plang exact de acelasi lucru. materie prea multa si lipsa timpul pentru a profundarea ei.
cat despre textele intregi, pe vremea mea (maica :)), eu imi amintesc vag ca textele integrale era trecute pe lista de lectura suplimentara (nu mai stiu daca chiar obligatorie) pentru vacanta.
cat despre ortograme, presupun si sper ca asta se rezolva cand invata cu adevarat partile de vorbire. cand am "trileme", refac forma completa a pronumelui, verbului si ce mai e p-acolo si n-am gresit (prea tare; poate din neatentie si degete scapare aiurea pe taste) niciodata.
ady.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes