joi, 4 decembrie 2014

Moş Crăciun există

M-a sunat la radio. Voce mică şi tremurată:
- Spune-mi, Moş Crăciun chiar nu există?

Am simţit cum un hău se deschide sub mine şi parcă toată copilăria ei mi se face preş la picioare şi aşteaptă să trec peste ea. 
- Mi-au spus copiii de la şcoală că Moş Crăciun sunt părinţii. Mamaaa? E adevărat?

Am ridicat încet copilăria de pe jos, am luat-o în braţe şi am început să o legăn ca în vremurile de odinioară când mă făceam ghem în jurul durerilor ei de copil mic.
- Moşul nu este o fiinţă aşa, ca noi toţi. Moşul este...

Îmi căutam cuvintele în timp ce toată copilăria ei plângea la mine în braţe. Am decis să aştept până ajung acasă. Vorbim mai încolo, bine? Îi auzeam lacrimile cum se rostogoleau pe obraji. Ana, stai liniştită, Moşul nu suntem noi, cei de fiecare zi, aşa cum ne ştii tu. Dacă ar fi aşa, atunci Crăciunul nu ar mai avea nimic special. Am putea să-ţi cumpărăm cadouri de fiecare dată, dar asta nu se întâmplă, aşa-i?

S-a dus naibii toată munca mea pe ziua de ieri. Am întrebat, m-am frământat. Am primit sfaturi şi idei. Încercam să le ascult, în timp ce copilăria plângea încă neconsolată la mine-n braţe. Aveam cam vârsta Anei când o prietena mi-a spus cum stă treaba cu Moşul. Că părinţii sunt cei care cumpără şi oferă. Atât. Eram în colţ, la Piaţa Kogălniceanu. Eu, prietena mea şi mama ei. Mama ei dădea din cap a da. E prima amintire puternică a singurătăţii. 

Am decis să o las pe Ana să vorbească. Să nu spun nimic. Să nu provoc, să nu afirm, să nu infirm. Să o iau în braţe, să o învelesc cu copilăria şi o să las să-mi spună. Ce simte ea. Ce crede. Ce vrea să ştie şi cât vrea să ştie. Acum vreun an şi ceva, m-a întrebat într-o zi cum se fac copiii. I-am spus în două vorbe: că e nevoie de un bărbat şi de o femeie, că femeia are ovule, bărbatul are spermatozoizi (mă rog, nu ştiu dacă am folosit chiar termenul ăsta), in fine, două vorbe şi un brânci, suficient, mi-am zis eu, pentru o discuţie în troleibuz. Nu a fost mulţumită. Avea întrebări până-n creştetul capului. După vreo opt staţii, ştia aproape tot. La sfârşit, a tras singură concluzia: aha, foarte interesant! Deci nu trebuie să fim căsătoriţi şi ne putem pupa cât vrem, aşa-i?

Ieri, când am ajuns acasă, am decis să tac. Pur şi simplu. Să nu spun absolut nimic din ceea ce mintea mea de om mare se chinuise să ţeasă. Să las lucrurile să se întâmple în ritmul lor. Să am încredere în ea. În ea, cea care mi-a ieşit în întâmpinare cu faţa luminată de atâta copilărie şi care mi-a pus în palmă o scrisoare.
- E pentru Moşu'! O pui tu la poştă?

Atât şi nimic mai mult. Gata, răul trecuse. A lăsat copilăria să câştige. Aşa a simţit ea. Aşa a vrut. Fără alte întrebări, fără alte lămuriri. Doar o scrisoare. Un pact prin care a decis să lase magia să se întâmple în continuare. Şi atunci am luat-o în braţe, m-am uitat la scrisoare (am suspinat cu obidă când am aflat că a cerut o tabletă şi vreo trei lego-uri) şi m-am revăzut pe mine, în colţ la Piaţa Kogălniceanu, cu copilăria mototolită la picioare şi cu prietena mea fericită că m-a tras după ea spre lumea celor mari. Şi în sinea mea, am strigat ceea ce nu am putut striga în ziua aceea: să ştii că Moş Crăciun există! Aşa să ştii!


5 comentarii:

Cris spunea...

Pfai, cu asta ne umplem zilele. E clar ca nu sunt eu. :D Dar nu e clar daca exista ori ba.

Copiii la scoala spun ca NU. Ba a mai auzit-o si pe prietena ei cea mai buna, tipand la baiatul care o necajeste, undeva intr-un colt (nu o vazuse si pe ea) „potoleste-te, nu-i mai spune ca nu exista, nu vezi? ea inca crede! las-o in pace!”

Am trecut in primavara prin tragedia cu Andrei, care a aflat de la un adult... mult prea neevoluat ca sa inteleaga sa-si tina gura cand trebuie.

Acum m-am dat peste cap, mosul va aduce lego ala, fix ala cerut! eu n-o sa-i spun...

Uite ceva „idei”. :D
http://talentedenazdravani.eu/blog/2009/11/19/adevaruri-despre-mos-craciun/

Ioana spunea...

In ceea ce ma priveste, nu stiu daca Mosul va aduce fix cele trei lego-uri:))

Anonim spunea...

După toate astea, e bine că a ales sa creadă. Sunt curioasa: i-a scris Mosului că ai ei colegi au negat existenta bărbosului?
Îmi e groază când îmi va veni rândul... Dar am citit fiecare comment la postarea ta de pe FB şi am băgat câte ceva la cap pt când va fi să fie

Ioana spunea...

Nu, a scris doar ce-si doreste. Scris mare si colorat, cu multe desene. Atat.

Alexandra Albu spunea...

Eu cred ca ti-a dat scrisoarea aia ca mod de a-ti spune ca a inteles ca tu esti Mosul. Si ca ramane cum am stabilit: trei lego si o tableta. :) E doar parerea mea :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes