Prima ninsoare mă ia cu frig. Parcă toţi fulgii ăia mi se pun în spate, îmi acoperă creierul şi un vânt năpraznic îmi şuieră în urechi veeeezi daaacă areee Anaaa gheteee, uuuuh! Şi da, Ana are ghete. Dar i-au rămas mici. Sigur, asta aflăm abia când încerc să o scot afară din casă.
- Păi, bine, măi fată, nu ţi le-am probat acum două săptămâni şi mi-ai zis că-ţi sunt bune?
Privire pierdută, glas stins.
- Mi-a fost frică să nu te necăjeşti şi să nu începem iar să alergăm de nebune prin magazine!

Ceea ce am şi făcut. Pe 1 decembrie, am sărbătorit patria mumă în mall. Unde am intrat la unsprezece de dimineaţă şi am mai ieşit spre cinci după amiaza când ne-am dat seama că am uitat să mâncăm de prânz. Şase ore din care trei le-am petrecut la Humanic. Prima dată, am intrat pe la douăsprezece. Am ieşit peste jumătate de oră, decise să ne întoarcem înainte de plecare să luăm perechea de cizme cu blăniţă.

După vreo oră de bătut magazine stânga-dreapta, ne-am întors să vedem dacă cizmele sunt la locul lor. Erau, dar, surpriză, de data asta parcă o băteau la călcâi. OK, nicio problemă, hai să vedem şi-n altă parte, poate găsim unele mai comode. Şi mai ieftine, am zis eu în gând. Am găsit. La Deichmann. Mov. Ieftine. Nu-i plăceau, aşa că a decis că o bat. Ne-am întors la Humanic. Cică să le mai probeze o dată pe alea cu blăniţă. Surpriză! La ora două la prânz, brusc nu o mai deranjau la călcâi. Hai la casă cu ele să le plătim. Pot să rămân cu cizmele în picioare? Orice, doar să le luăm. Staaaai aşa! Mă bat! Cu creierul în flăcări, decid: dă-le jos şi hai să căutăm altele. O vânzătoare ne sare în ajutor.  Aşează la picioarele dezgolite ale infantei o pereche la peste o sută de euro. Ana trage să le încalţe, eu trag să i le dau jos. Ea trage de dreptul, eu de stângul. Eu câştig sub ochii nedumeriţi ai vânzătoarei. Dar sunt de bună calitate, să ştiţi! Nu, pe bune?! 550 de lei pentru două luni de iarnă? 40 nu aveţi, măcar să mi le iau mie! N-are. Găsim altele. Preţ prietenos. Nu chiar de zăpadă, dar merg şi la o rochie sau fustă, că tot e sezonul petrecerilor de Crăciun. Bineînţeles la altă rochie sau fustă decât cele pe care le avem noi în dulap.Dar, îi viiiin! Le luăm, gata! Şi rochia, ce facem cu rochia? Pui blugi şi gata!

La cinci după amiaza, înarmate cu un pacheţoi cu cizme, plecăm spre Zara să aruncăm un ochi la nişte geci de le văzurăm în jur de ora unu. În faţa magazinului, decid că unde am rezistat două ierni fără geacă lungă, o să mai rezist una. Şi Ana la fel. Rămânem priponite în mijlocului holului mare plin de luminiţe, înfometate şi vlăguite de alergătură. Ne zgâim la  geamul mare de la Zara plin cu manechine înfofolite cum se cuvine.

Şi deodată, începe Pharrell Williams şi al său Happy. Şi ne uităm una la alta şi ne uităm pe geamul cel mare de la mall şi vedem cum fulgii dansează de nebuni. Şi noi nu avem geacă groasă, dar nici că ne pasă. Avem doar cizme şi alea bune de purtat la o rochie inexistentă. Dar e luni şi e liber şi băiatul ăsta cântă bine. Aşa că la naiba cu nervii şi oboseala şi foamea. Şi las jos pachetul cel greu şi haina de pe mine şi încingem amândouă un dans, fix pe holul de la mall şi zică lumea ce o vrea, mă distrez cu fata mea!