Ce faci când cineva de la birou se tot serveşte, fără să anunţe, din mâncarea pe care ţi-o laşi în frigider? Te superi, faci scandal, spionezi, furi şi tu, te resemnezi, mănânci tot la prima oră, nu mai mănânci deloc?

După îndelungi reflexii, bărbată-miu a ales să-i scrie făptaşului o scrisoare. Pe care şi-a lăsat-o lângă borcanul de castraveciori din care cineva se tot serveşte de o bucată bună de vreme. Cine râde primul înseamnă că a citit-o. Şi dacă a citit-o, înseamnă, aha, că a ajuns cu mâna lângă borcan! Cât se chinuie consortul să identifice făptaşul, hai să vă arăt şi vouă ce a ales să-i scrie. Redau integral epistola lui B. către

 

Colegilor mei de castraveciori

---

Dragă colega,

Îți amintești de Pruteanu? A fost renumit pentru trei lucruri:

1. A fost un lingvist cunoscut de toată țara
2. A intrat în mod nefericit în politică
3. Când era tânăr a furat un borcan cu zacuscă.

Când vine vorba despre povestea cu zacusca furată, toată lumea se gândește la Pruteanu – dar eu m‑am gândit la păgubaș: cât de imbecil trebuie să fii ca să faci dosar la Poliție pentru așa un lucru de nimic? Totuși în memoria colectivă Pruteanu a fost cel care s-a acoperit de ridicol, pentru că s-a coborât la nivelul ăsta – zi și tu, cât poate că coste un borcan cu zacuscă?

Acum că mă găsesc eu în poziția individului păgubit cu niște amărâți de castraveciori, cred că încep să-i înțeleg frustrarea. Vezi tu, nu e vorba de bani. E vorba de efortul de a merge la magazin să-i cumperi. Dat fiind că nu sunt singurul care mănâncă din ei, nu știu niciodată dacă voi mai găsi vreunul în borcan sau nu. Vin la birou și sper. Imaginează-ți cât de tristă este clipa în care am ajuns în fața frigiderului, pun mâna pe mâner și deschid ușa... sperând să mai am vreun castravecior! Tragic! Ți se rupe inima! În tot cazul, dacă descopăr că nu mai sunt, trebuie să mă duc până la Mega Image să cumpăr alt borcan. Ai să spui că-i aproape – știu, este destul de aproape, nu zic nu. Dar tot e supărător să faci drumul. (Tu de ce nu-l faci? Tot de-aia!)

Mai mult, sunt sigur că-ți spui „ei, și dacă-ți ceream, nu mi-ai fi dat?” Și iarăși ai dreptate – sigur că ți-aș fi dat, doar sunt și eu om și știu cum e să vrei un castravecior (vezi mai sus). Totuși, între a cere și a nu cere este o diferență: în prima variantă știu că suntem doi, sau trei, sau cinci, sau câți naiba om fi, și găsim un aranjament să fim cu toții fericiți. Dacă nu spui, ajungem în situația stupidă în care eu îmi pierd vremea să-ți scriu bilete de felul ăsta iar tu te zvârcolești noaptea în pat din cauza remușcărilor că mi-ai furat castraveciorii.

Așa că uite ce-ți propun: vino să vorbim despre castraveciori. E un subiect serios – cum spunea și Cicero, „un om adevărat este un om care vorbește despre castraveciori”. Evident, nu spunea o asemenea gogomănie, dar hai totuși să găsim o soluție. În final, tuturor ne plac murăturile, nu-i așa?
Te aștept cu drag la (adresa e-mail). Dacă n-ai nimic împotrivă, îți sugerez să-mi scrii un e-mail cu subiectul „Proiect: castraveciori”.

Cu drag,
Furnizorul Dvs. de legume la borcan,


B. Stăncescu