Despre Motanov nu ştiam nimic. Nici că este numele unei aşa zise academii pentru oameni mici, nici că-şi trage denumirea de la un motan mooov, nu-i evident?!, după cum îmi zise Ana şi nici că o să-mi facă program în fiecare zi de weekend timp de cinci săptămâni.

Să vă spun ce am făcut: am înscris copila la un atelier de scriere creativă. Vă întrebaţi probabil ce naiba m-a apucat, că parcă nu eram genul mazochist care să alerge sâmbătă şi duminica pe la activităţi extra şcolare. Pur şi simplu mi-a plăcut ideea acestui atelier care departe de a-şi propune să-i facă pe toţi scriitori (slavă domnului!), încearcă în primul rând să-i ajute să citească cât mai mult şi mai pe urmă să-i înveţe cum să scrie în funcţie de genul literar ales şi de publicul ţintă. Totul, învelit în imaginaţie şi mult, mult umor. Pentru că iată ce se spune în prezentare:

Copiii vor intra în jocul nostru pentru că toate aceste forme ale scrisului (blog, jurnal, eseu, interviu, scenariu, etc) vor avea un fond imaginar, captivant- blogul unui extraterestru, interviu cu un personaj preferat, poemul unui robot albastru, scenariu cu fantome şi aşa mai departe


Habar nu am dacă Ana are sau nu talent la scris. Ştiu însă un lucru: de foarte multe ori se cenzurează la compuneri pentru că unu, îi e frică să nu fie certată la şcoală că sare calul (şi poate că îl şi sare câteodată) şi doi pentru că i se pare greu să pună pe hârtie tot ceea ce are în cap într-o manieră atractivă şi logică. Aşa că de multe ori uită de unde a pornit şi unde vrea să ajungă. Compunerile ei au însă poantă. Uneori chiar bună, dacă ţinem cont de faptul că are doar zece ani.

Cu cititul, hai să zicem că suntem în trend. În ăla cu copiii care citesc doar după reprize de pisălogeală şi doar dacă e o carte scrisă de Roald Dahl sau de unul asemănător. Aşa că trag nădejde cu atelierul ăsta să se mai schimbe un pic lucrurile, mai ales că pe site, apetitul pentru citit este primul lucru pe care şi-l propune Adina Rosetti, cea care ţine aceste cursuri. Ea e de altfel un alt motiv pentru care am decis că merită să ne sacrificăm un pic din weekenduri. Nu o cunosc personal, dar ce am citit mi-a plăcut. Vă recomand Domnişoara Poimâine şi Joaca de-a Timpul.

Poate vă întrebaţi ce părere are şi Ana. Ar însemna să vă mint în faţă dacă v-aş spune că a sărit în sus de bucurie când a auzit ce i-am propus să facă weekend de weekend, în următoarele cinci săptămâni. Totuşi, nu a sărit nici ca arsă cum m-aş fi aşteptat. I-am deschis site-ul şi am lăsat-o pe ea să citească prezentarea. A avut două obiecţii. Prima, legată de program: sâmbătă şi duminică între trei şi cinci, între 26 septembrie şi 25 octombrieee?! Hai măi, mamaaa! După care, şi-a dat totuşi seama că în intervalul acela orar oricum nu făcea mare lucru, poate se uita la desene sau asculta muzică. Aşa că mai degrabă eu voi fi victima colaterală a lui Motanov, căci eu mai aţipeam câte puţin în după-amiezile de weekend. A doua obiecţie a fost cea legată de teme. Pentru că se dau teme. Nu de sâmbătă pe duminică (cel puţin aşa sper, eu am întrebat şi mi-au spus că nu), ci de la o săptămână la alta. Dar oricum, sunt teme. Care se adaugă la teme. Sper doar să fie amuzante, moment în care nu mai sunt percepute ca atare, ci ca nişte înlocuitori distractivi pentru serialele şi desenele de la televizor.

Pentru orice alte detalii, puteţi să aruncaţi o privire pe site-ul Academiei Motanov. Vă ţinem la curent cu ce se întâmplă. Am înţeles că dacă vor, copiii îşi pot face şi un blog unde să-şi scrie temele de la atelier. Mă gândesc să o las în locul meu din când în când. Mai ştii cum face traficul să crească!