– Auzi, vezi că de Revelion venim peste tine!

Așteptam cu sufletul la gură să-i aud reacția, ca în adolescență când o sunam să-i spun că în noaptea aia nu vin acasă.

– Bine, mamă, veniți, ce să zic acum.

Mama niciodată nu a zis nu. O simțeam însă din voce când era de acord cu ideile mele. De data asta, dincolo de oftatul care însemna strânge covoarele, pune masa, șterge, curăță, lasă televizorul, du-te la cumpărături, zâmbetul venea până la mine, în sufrageria mea prea mică pentru a strânge oameni la un loc.

Așa că, anul ăsta, am luat-o înapoi în timp. Și m-am dus așa, agale, până în anii cu sufrageria maică-mii plină ochi de oameni într-un du-te vino nebun, de tăvi cu pizza făcute din te miri ce și mai nimic; de copii ce eram, ne mulțumeam cu o sticlă de Cola și câteva țigări vândute la bucată.

După care, într-o zi, sufrageria s-a golit. Pentru mama – de tata și de mine. Pentru mine – de copilărie și de primii ani de după. I-am lăsat acolo, anii, i-am împrăștiat prin toate camerele, i-am adunat într-un sertar prin care m-am apucat ieri să scotocesc în căutare de mine cea de altădată. Am profitat că toți ai mei erau care de care mai ocupați cu trebăluitul pentru petrecere și m-am lăsat în cădere liberă printre scrisori, poze și jurnale. M-am gândit să le iau cu mine, dar mi-am dat seama că locul lor e acolo, în sufrageria de la mama. Acolo unde, anul ăsta, ne adunăm iarăși cu toții. Ăia de am fost odată mici, de multe ori proști, de și mai multe ori egoiști, dar de cele mai multe ori împreună. Sigur, nu e de ajuns să iei timpul între degete și să-l modelezi ca pe un aluat ca să-i redai perfecțiunea. Nu vom fi toți, așa cum eram acum mai bine de douăzeci de ani. Fetele mele nu pot veni, alții s-au înstrăinat și unul a plecat printre umbre. Dar diseară, mă voi gândi la ei. Pentru că în sufrageria de la mama, noi am stat laolaltă. Așa am crescut.  Și, deși orice ai face nu poți lua timpul între degete ca să-l modelezi precum o bilă de aluat, diseară o să-i sărbătorim trecerea,  aducându-ne și copiii în sufrageria lui a fost odată.


Ce-mi doresc pentru 2016? Să fim sănătoși. Cu toții. Și mai vreau o sufragerie mare. Și într-o zi, să mă sune și pe mine Ana ca să-mi spună auzi, vezi că de Revelion, venim peste tine! Și mai vreau să  am și eu puterea să strâng covoare, să pun masa, să șterg, să curăț, să las televizorul și să mă duc la cumpărături, cât ea stă și se caută pe sine într-un sertar plin cu amintiri.

Un an bun vă doresc și prieteni buni!