marți, 14 martie 2017

Un an de la ultima țigară

Acum fix un an stingeam ultima țigară și decideam să văd, în sfârșit, cum arată viața de nefumător. Până atunci, doar tatonasem ideea de a mă lăsa de fumat, fără să fac ceva concret în sensul acela. Dar, ca orice fumător cu state vechi (am fumat continuu vreo douăzeci și trei de ani, mai puțin când am fost însărcinată și ulterior cât am alăptat), îi invidiam pe toți cei care nu fumau și mă gândeam cu jind că "ia, uite, dom'ne, ce bine de ăștia care nu trebuie să se frichinească tot timpul când n-au țigări, care nu sunt disperați când camera de hotel nu are balcon, care nu-și pun șuba pe ei, iarna, să iasă afară la o pipă, care nu simt cum le cade cerul pe ei la fiecare radiografie pulmonară și tot așa".

Reușisem de vreo câțiva ani să reduc drastic țigările și să fumez doar cu anumite ocazii și-n anumite locuri suficient de multe însă ca să fumez zilnic. Mi se părea că dacă mă las de fumat, va trebui să renunț și la cafele și la beri și mai ales la o stare de bine pe care, uitându-mă în jur, mi se părea că nimic nu mi-ar fi putut-o oferi. Eram însă îngozită că voi ajunge să fumez toată viața. Că voi începe treptat să am o tuse matinală și să expectorez de fiecare dată când râd. Țin minte că într-o zi, am venit de pe balcon, de la țigară și Ana a vrut să mă ia în brațe. Am întrebat-o dacă nu simte mirosul de tutun și dacă nu o deranjează și mi-a spus "pentru mine, miroase a mama, nu a altceva".

Așa că într-o zi, am zis stop. Niște analize proaste mi-au grăbit decizia și am hotărât să fac pasul pe care-l tot evitam de frica de a nu-mi lăsa nicio portiță de scăpare. Și anume, i-am promis Anei că începând cu data de 14 martie, mă voi lăsa de fumat. Mi-am luat o săptămână în care să-mi dau timp să mă despart de această dependență care, aveam să-mi dau seama ulterior, m-a privat de libertate ani de zile. Ce m-a ajutat cel mai tare a fost că nu am pornit de la premiza că "na, fac și eu o încercare și dacă iese bine, dacă nu, nu", ci încă de la început nu mi-am acordat mental nicio scăpare. Ei bine, din acel moment, lucrurile au fost mult mai simple decât aș fi crezut. Știam de la o sesiune Allen Carr că voi avea câteva zile în care se va face simțită lipsa nicotinei și că deci, voi fi poate mai obosită. Cel mai important, știam că vor da năvală peste mine asocierile create de mintea mea în raport cu țigara. Vă dați seama că, în douăzeci și ceva de ani, am tot avut timp să construiesc adevărate punți între tutun și sentimente sau stări. Doar că, odată ce mintea mea a decis să nu mai fumeze, tot ea s-a apucat singură, dacă pot să zic așa, adică fără să fie nevoie de un plus de voință, să dezasambleze aceste asocieri.

Cel mai greu a fost să decid că gata! Restul a fost mult mai ușor decât mă așteptam. In plus, mi-am recăpătat o sumedenie de libertăți la care ajunsesem să renunț de dragul țigării. Prima și cea mai importantă: lenevitul în pat, cu o carte. Inainte, după două capitole începeam să nu mai urmăresc acțiunea pentru că eram mult mai preocupată să văd cât a trecut de la ultimul fum. Nu mai spun de plăcerea de a vedea iarna sau ploaia pe geam și a  nu sta ca un popândău în mijlocul lor doar că să umplu rezervorul cu nicotină.

Tot la capitolul beneficii, să notez și creșterea stimei de sine. Practic, te simți mult mai capabil să iei decizii și mult mai puternic ceea ce îți sporește încrederea în forțele proprii. Apoi, faptul că scapi, în sfârșit, de sentimentul de vină față de copiii tăi, mai ales dacă sunt mai mărișori și văd cum îți faci singur rău, e neprețuit. Pe lângă faptul că le dai de înțeles clar cât e de nociv fumatul, îi lași să vadă și cât e de greu să te decizi să renunți.

Două aspecte merită să mai fie menționate. Primul are legătură cu kilogramele în plus cu care vine, de obicei, la pachet, lăsatul de țigară. Ideea că m-aș putea îngrășa a fost, de altfel, mult timp, scuza mea perfectă pentru a continua să fumez. Ei bine, nu m-am îngrășat deloc. E drept, că, în momentul în care m-am lăsat de fumat, am mai făcut ceva: am scos din lista de alimente pâinea albă și zahărul. Sigur, în măsura posibilului. Că am mai băut o bere sau un vin din când în când (apropo, nu am avut nicio problemă să continui să beau cafea sau alcool și fără țigară), tot nu s-a văzut pe cântar. Al doilea aspect ține, ca la orice maladie gravă, de riscul de recidivă. Ei bine, tot ce trebuie făcut este să nu mai fumezi. Niciodată. Să ne înțelegem: și acum, la un an după ce am stins ultima țigară, mi se întâmplă să mai am poftă. Dar știu că de la primul fum se va reinstala nevoia de nicotină și deci, riscul să mă reapuc va fi foarte mare. Iar la cât mi-a luat să mă las, chiar nu mai vreau să trec prin aceleași chinuri mentale.

Am amintit mai sus de Allen Carr. Ca mulți fumători, i-am citit și eu cartea. M-a ajutat să conștientez lucruri pe care nu le văzusem până atunci. Apoi, am fost la o ședință cu Diana Vasiliu pe care o puteți citi și aici. Am încercat să-mi dau seama ce nu a mers în cazul meu în cadrul acelei sesiuni și mi-am dat seama că atunci când m-am înscris, am făcut-o de curiozitate și nu pentru că mi-aș fi dorit cu adevărat să mă las de fumat. Practic, atitudinea mea a fost mai degrabă "ia să te văd, Diano, cum o să mă convingi tu pe mine că nu mai vreau să fumez!". Ori abordarea ar fi trebuit să fie " aș vrea cu adevărat să mă las de fumat, Diana, te rog, ajută-mă!". In orice caz, tot ceea ce am auzit acolo, în acea unică sesiune, mi-a fost de un real ajutor în momentul în care am decis să sting ultima țigară.

La sfârșit, să vă mai spun că nu există neapărat un moment ideal pentru a te lăsa de fumat. Poți să te lași oricând. Chiar și dacă în casă mai sunt persoane care continuă să fumeze. Important este ca odată ce ai decis, să nu cauți să-ți găsești scuze ca să nu te ții de cuvânt.


0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes