M-am întors. După două săptămâni de vacanță în care am reușit să umblu suficient de mult încât să am ce să vă povestesc. De data asta, am ajuns undeva prin centrul Franței, printre vii, într-o zonă care-și zice Cher, undeva pe lângă Bourges. Care, dacă tot l-am pomenit, să vă și zic că are o catedrală frumoasă, inclusă în patrimoniul Unesco și un palat la fel de frumos al unui tip pe nume Jacques le Coeur, un mare negustor și bancher din secolul XV. Pe lângă asta mai e un parc cu multe, multe plante, case aranjate și posibilitatea, vara, să participi la așa numitele Nopți de lumină când sunt organizate, practic, un fel de tablouri vii ce au darul să-ți propună o incursiune în istoria Franței.
|
catedrala din Bourges |
Revenind însă la Cher, să vă zic că e undeva între Burgundia și Țara Loarei, printre vii (aici se face celebrul vin de Sancerre) și păduri (din care ies sistematic căprioare) și e plin de orășele pline de farmec și castele mai puțin celebre decât cele de pe Loara, așadar și mai ușor de vizitat (nu se stă la coadă și vizita durează în jur de o oră).
Am ales să stau o săptămână într-un sat, Vinon, unde am găsit cel mai fain airbnb în care am stat până acum și la preț absolut decent: 430 de euro pe săptămână, cu mic dejun inclus, pentru o căsuță la margine de podgorie, cu chicinetă, o sală de baie cu duș și cadă decorată ca-n reviste, toaletă separată, spațiu amenajat pentru un birou și o cameră, la etaj, maaaare, cu un pat maaaare, o plasmă maaaaare și loc de luat ceaiul sau cafeaua. In plus, am avut parte de un proprietar minunat. Ceea ce francezii numesc "un amour". Sébastien are spre patruzeci de ani, este informatician, lucrează de acasă ceea ce îi permite să se ocupe în paralel de turism și agricultură. In ziua în care am ajuns, tocmai venea de la cules de cartofi. Mi-a plăcut de el că e complet fără fasoane, vorbește curent engleză și spaniolă, are o prietenă- Emilie- super simpatică care face niște tarte cu prune geniale și un cățel blând și pupăcios. Așa că dacă aveți vreodată drum prin zonă sau vreți în Franța și nu știți unde, duceți-vă
aici. E minunat. Cel mai apropiat orășel e Sancerrre care e o cetate cocoțată pe dealuri cu restaurante și buticuri ordonate într-o mică piață centrală, cu străduțe pavate cu piatră cubică, cu pisici leneșe, la soare și ghivece cu flori direct pe trotoare.
|
de pe fereastra locației din satul Vinon |
O vacanță în această regiune trebuie făcută musai cu mașina sau măcar cu bicicleta. De altfel sunt trasee peste tot pentru cicliști atât prin păduri, cât și printre vii și majoritatea celor care ajung în zonă aleg să facă așa numita "route du vin", "drumul vinului". Apropo, dacă vreodată alegeți să stați la Sebastien, vecinul lui e producător de vin și parole d'honneur, e excelent. A reușit să mă facă să beau vin alb, pe mine, cea care până acum ceva timp nici să-l miros nu suportam.
Ce-am făcut o săptămână pe coclauri? Am văzut două castele pe care vi le recomand- primul, la Verrerie mi-a plăcut în special pentru locație: pe marginea unui lac, înconjurat de păduri, survolat de șoimi, cu câțiva cai în zare lăsați să pască liber. Al doilea, supranumit la Chapelle d'Angillon, mi-a dat ocazia să cunosc personal un conte. Da, da, ați auzit bine. Contele în persoană ne-a întâmpinat și ne-a propus să-i vizităm locuința. Ca orice conte care se respectă, era un domn plin de umor, cu un zâmbet larg și care ne-a mulțumit pentru onoarea de a-i fi călcat pragul.
|
La Verrerie |
Dar, le coup de coeur al vacanței a fost o zi petrecută în Apremont sur-Allier. Dragilor, este unul dintre cele mai frumoase orășele din Hexagon (nu o spun eu, ci ghidurile lor). Refăcut complet de un arhitect și păstrând stilul local, sătucul este o mică bijuterie de pe malul Loarei a cărui celebritate este dată de un parc floral cum eu nu am mai văzut niciodată. Deja că de la intrare ți se propune să te descalți pentru că gazonul este un fel de mochetă vie. Apoi ai tot felul de plante care mai de care mai fericite, o mică cascadă, podețe peste un lac acoperit de nuferi roz, un pavilion cocoțat pe o colină înverzită, poți sta liniștit pe o pătură, la soare, cu o carte bună și asculta concertul păsărilor. In același bilet (pentru că da, este cu intrare) aveți inclusă și o vizită la un mic muzeu de calești și obiecte rămase de la bâlciurile de altă dată (interesantă idee) și posibilitatea să urcați până la castel (și aici e un castel) pentru priveliște (castelul e proprietate privată și nu se vizitează).
|
covor de iarbă |
De mâncat (la Sébastien chicineta are doar micro unde cu funcție gril), se mănâncă bine peste tot. Doar e Franța. Regiunea e celebră peste brânza de capră, pentru carnea de vită și pentru cartofi. Așadar, nu aveți cum să muriți de foame. Ca prețuri, vă recomand meniurile la 13 euro unde aveți incluse două feluri și un desert. Cea mai scumpă e băutura - 4 euro un pahar de vin și vreo 3 euro o halbă de bere, dar puteți cere liniștiți "une carafe d'eau" care e pe gratis. Nimeni nu va strâmba din nas dacă alegeți să nu beți altceva. De altfel, francezii sunt foarte economi, așa că inclusiv bacșișul e ceva ce se câștigă "pe meritate", nu ceva de la sine înțeles.
2 comentarii:
E mare Franța și e frumoasă de tot. Noi am început sa fim stresați ca nu vom reuși sa o cunoaștem in detaliu, asta după ce tot facem, când ne permite timpul, excursii de doua zile nu tocmai aproape de Paris, și după ce in doua săptămâni din doua veri am cunoscut abia doua treimi din Bretania,
Plus imensa diferență între Paris și frumoasa provincie din toate direcțiile!
Prietena mea și cu mine ne-am despărțit acum o lună și jumătate, vorbind frecvent până acum 3 săptămâni când sa mutat în Portland,
SAU (am locuit împreună în California). Săptămâna trecută a început să se întâlnească cu un alt tip și m-am speriat, am spus-o (nu înseamnă nimic)
"Wow, a fost rapid" a fost extrem de supărat și a blocat numărul meu și facebook.
Mai am șansa să o dau înapoi? Îți cer o prietenă și ea mi-a prezentat o puternică vrăjitoare de vrăjitorie Caster cu puteri magice, am mesaj la adresa de e-mail {dr.oduduwaspellcaster@gmail.com} și cere ajutor pentru a mă reconecta din nou la dragostea mea,
Profetul Oduduwa mă asigură că îmi va aduce înapoi dragostea, am încercat și mi-am cumpărat elementele necesare ... 3 zile după Profet Prânzul Dragostea Vraja în aer, am primit un telefon din dragostea mea, am fost atât de fericit și am luat-o și a stabilit o întâlnire într-un bar pentru a avea un pahar de vin împreună, în prezent astăzi suntem din nou împreună în dragoste și acest sentiment nou este mult mai bine decât oricând înainte,
Toate mulțumită acestei mari vrăji puternice Caster Oduduwa. Vreau să-l recomand tuturor celor care se află în aceeași problemă de relație similară. Îți poți obține dragostea din Ex astăzi, Spell pentru a găsi dragostea adevărată și multe altele ...
Domnul Oduduwa Templul soluției este răspunsul real, nu are nevoie de bani, eu ofer doar articole necesare pentru prânz vraja pe aer și funcționează mai repede decât pot explica. da-i o încercare va lucra pentru tine.
Oduduwa poate rezolva următoarele probleme în termen de 48 de ore:
* Vrăji vrăji
* Magia de succes și bani
* amuleta norocoasa
* secții
* Rezoluția blestemului
* curățire spirituală
* magia fertilității
* decretarea magiei
vizitați pagina lui Facebook: @ Oduduwalovespells
Trimiteți un comentariu