Vine o vârstă...de fapt, ce spun eu aici? A venit deja vârsta la care copila- da, da, aia mică cu ochi albaştri care râdea în hohote până la sughiţ- măsoară un metru şaizeci, poartă 39 la picior, îmi umblă prin farduri şi îmi răscoleşte dulapul când nu sunt acasă. De altfel, mai nou, de câte ori dau să plec şi să o las home alone, se repede în hol şi mai mult sau mai puţin mă împinge pe uşă afară, doar-doar rămâne odată singură şi poate să-şi dea muzica la maxim. Mă rog, între noi fie vorba şi eu fac acelaşi lucru când pleacă ea de acasă şi am sufrageria doar pentru mine. Cum s-ar zice, ne batem în decibeli.

Dacă aţi citit ultimul articol, aţi văzut că tocmai ce fuserăm la Atena, ca fetele. Dacă nu l-aţi citit, vă las linkul aici că poate cine ştie, vă plictisiţi diseară, după ce se culcă ăia mici. Ei bine, cred că după experienţa celor patru zile la poalele Acropolelui, mă apropii vertiginos de momentul în care Ana nu va mai vrea să meargă cu mă-sa în vacanţe. Şi nici cu ta-su. Nu ştiu dacă aveţi copii şi câţi ani au, dar, dacă sunteţi în stadiul ăla de jucat fazan non stop, de mers cu progenitura atârnată de picior sau de stat pe marginea pătuţului cu orele doar-doar adoarme monstrul, atunci vă va veni greu să credeţi că la un moment dat, veţi merge pe stradă alături de un adolescent care va prefera să stea cu ochii în kindle decât să se uite la voi, la vitrine, la ruine, la lume. Sau măcar să vă ceară o îngheţată!

Parcă vă aud: păi, zi merci că citeşte! Relax, o să citească şi ai voştri. La început cu entuziasm, apoi cu scandal şi în sfârşit, dacă au exemple în jur, se vor refugia în cărţi până, probabil, se vor îndrăgosti şi...mai bine nu vorbim despre asta acum, sincer nici nu vreau să mă gândesc! Să vă spun doar că la 12-13 ani, totul este prost. Ce faci tu, ce face el, ce face la şcoală, ce a văzut pe stradă. Educaţia se face cu forţa pentru că, ce să vezi, învăţat să i se ceară părerea de mic, copilul ajuns adolescent e plin de opinii. Majoritatea diferite de ale tale. Chiar dacă nu sunt, tu nu vei ştii asta. Orice sfat e văzut ca o critică, orice critică e luată în tragic, orice motiv de bucurie e anihilat ca şi cum ar fi ruşine să arate altfel decât nefericit. Inutil să mai aştepţi ca părinte manifestări de tandreţe, dar doamne-fereşte să te opreşti şi tu în a le mai propune.
- Te iubeşte, mama! o să-i spui şi-l tragi spre tine, dornic să-l iei în braţe.
Oftează şi suportă îmbrăţişarea cu stoicism, înainte să mormăie:
- Da, da, ştiu. Mi-o tot spui!

Cel mai important: alegeţi-vă cu grijă bătăliile pentru că pe majoritatea le veţi pierde. Şi încercaţi să nu luaţi personal felul în care se poartă. De fapt, să o spunem de-a dreptul: felul urât în care se poartă. Nu e despre voi, e despre el. N-aţi greşit cu nimic. Aşa e la vârsta asta când hormonii sunt mai presus decât sentimentele, politeţea şi chiar decât noi, mamele.

Şi acum, revenind la vacanţe. Ei bine, să nu vă mire dacă va veni o zi, mult mai devreme decât prevedeaţi, când copilul- ăla fericit să plece cu voi prin lume- o să înceapă să-şi dea ochii peste cap când îi fluturaţi pe la nas următoarele bilete de avion, să vrea să se întoarcă în camera de hotel încă de la 20h00 ca să poată citi, să meargă pe stradă cu căştile în urechi şi să stea pe kindle la restaurant. Să nu vă enervaţi! Ţineţi minte ce v-am spus? Exaaact, nu e despre voi. Aşa că nu are rost să vă chinuiţi să-l distraţi, oricum nimic din ce-i propuneţi nu-l interesează. Puteţi însă, dacă tot sunteţi împreună în vacanţă, să-l târâţi aşa, cu tot cu kindle, pe unde vreţi voi. Măcar cineva să profite.Şi la sfârşit, duceţi-l la un hamburger cu cartofi prăjiţi şi o prăjitură! Până la urmă, e încă un copil. Mare, dar copil!

Aşadar, dragi părinţi de copii mari, că tot se apropie vară, vedeţi ce tabere găsiţi şi pregătiţi-vă să plecaţi ca în tinereţe, doar voi doi. Dacă sunteţi single, atunci puneţi mâna pe telefon şi căutaţi-vă un prieten/prietenă. Pentru că, după cum am mai spus, copilul nu este şi nici nu trebuie să ajungă prietenul vostru. Ca să o citez pe fii-mea: CSF, NCSF! Altfel, sunt foarte mândră de ea! I-o mai strig şi ei din când în când prin uşa închisă.