- E frumoasă mama ta!
Aşa i-a zis băieţelul cu ochi incredibil de albaştri Anei mele, imediat după ce am plecat de acasă. Normal că fie-mea, ca orice muieruşcă ce se respectă, mi-a dat direct mesaj pe whatsapp ca să mă pună la curent cu bârfele din sufragerie. Hai că le-ai plăcut, mi-a scris şi sincer, am respirat uşurată. E important la vârsta asta să te placă prietenii copilului. Mai ales când raportul de forţe riscă să fie în defavoarea ta- unu la cinci. Căci da, şi-a adus toată gaşca acasă, ieri, după Evaluare. Noi i-am spus încă de când era de-o şchioapă: să ştii că din partea noastră e ok să vii acasă cu prieteni sau colegi! Aşa am crescut şi eu şi aşa vreau să o cresc şi pe ea. Cu uşa de la intrare de multe ori rămasă deschisă, cu câte ceva de mâncare tot timpul în frigider, cu mama care avea talentul să încropească o pizza absolut divină din te miri ce şi mai nimic, cu prieteni care veneau şi plecau într-un du-te vino ce-mi făcea casa să respire profund. O casă trebuie să trăiască, mi-a spus mie un prieten şi imaginea unor camere pline de oameni precum nişte plămâni plini cu aer îmi place nespus.

Aşadar au venit. Într-un prim stadiu, au fost doar doi. Ambii băieţi. Au venit miercuri, după ore, au mâncat opt şniţele, jumătate de cheesecake, s-au bătut cu apă şi au aruncat cu nişte mere (am găsit câteva pe jos, prin debara). Dar mi-au cumpărat flori. I-am ajutat eu să-ţi facă buchetul, mi-a zis Ana, complice. Ştie că-mi plac florile. Apoi, ieri, au fost mai mulţi. Cinci. Trei băieţi şi două fete, cu a mea cu tot. Auzi, Ana, când terminaţi cu examenul, veniţi cu toţii acasă, că v-am făcut o tartă cu căpşuni. La prânz, duceţi-vă şi voi la o pizza, că am şi eu ceva de lucru şi am nevoie de un pic de linişte.

I-am auzit încă din holul blocului. Multe râsete, tropăieli pe scări, apoi cheia în uşă, bună ziua, bună ziua, pantofi aruncaţi cât colo, genţi abandonate pe jos. Dintr-o dată, sufrageria mea arăta ca pe vremuri, la mama. Am împărţit farfurii cu tartă şi pahare cu apă, am povestit despre colegii nesuferiţi şi profesorii pisălogi. Işi luau vorba unul altuia din gură, se întreceau în a-mi spune fiecare ce prostii a mai făcut, gesticulau, îşi făceau glume, se luau prieteneşte peste picior, îşi repetau saluturile de rockeri (le-am învăţat şi eu). Mai nişte prăjitură pe jos, mai o farfurie pe muchia mesei, mai o alergătură între două camere, mai un hohot de râs de speriat vecinii, casa mea a respirat ieri cu toată puterea.

Mi-au plăcut prietenii Anei. Toţi, fără excepţie, Se completează reciproc. Peste politeţea şi vorbăria celui cu ochi albaştri, se aşează umorul şi poantele fiică-mii şi ale brunetului cu ochelari. Fac echipă bună împreună, poate chiar mai bună decât face Ana cu fetiţa frumoasă şi delicată, cu părul lung şi adidaşi roz care merge la meciuri pe stadion şi ţine cu Craiova. Şi mai e şi colegul mărunţel şi mucalit, cu glume pline de candoare ce pare un adevărat element de echilibru în grupul lor. Cred că şi lor le-a plăcut de mine, căci după o tură prin mall şi o pizza, s-au întors cu toţii la noi, acasă. M-am trezit cu trei dintre ei că descuie uşa de la intrare:
- Bună ziua! Noi suntem! Ana s-a dus până la Mega să ia nişte suc şi ne-a dat cheile să o luăm înainte că ne era cald! Băiatul cu ochi albaştri îşi însoţeşte explicaţia de un dat din mână ca şi cum şi-ar fi făcut vânt. Şi-au cumpărat diverse de prin magazine şi încep să-şi desfacă pungile şi să-mi arate prada. Apare şi Ana cu o sacoşă plină de cutii cu suc şi pungi cu popcorn.

- Copii, eu vă las! Mă duc la birou! Distracţie plăcută în continuare şi dacă vi se face foame mai încolo, au mai rămas nişte şniţele de ieri!

La nouă seara, când m-am întors, Ana era pe canapea, se uita la un serial, pe laptop. Vasele erau spălate şi casa arăta cuminte, ca şi cum o vrajă ar fi aruncat-o în muţenie. Mi-am luat un măr şi m-am aşezat lângă ea, încercând să văd câte ceva, peste umărul ei. Era obosită. S-a sprijinit încet de mine şi a şoptit, ca pentru sine:
- Mulţumesc! Şi ţie, dar şi bunicii. Că ştiu eu că de la ea ai învăţat să fii aşa de cool!

Se ridică în capul oaselor şi-mi zîmbeşte. Şi-n loc de pupicul de noapte bună, strângem pumnii şi ne salutăm ca rockerii.