După ce am aruncat o privire pe net, după ce am făcut un triaj printre mailuri cu fel de fel de propuneri, după ce am vorbit cu prietenele, iată care sunt sugestiile mele pentru weekend. Ordinea este aleatorie şi e dictată doar de preferinţele mele.
Voi începe cu Bookfestul. Organizată la Romexpo de pe 30.05 până pe 3.06, ediţia de anul ăsta are ca invitat Statele Unite ale Americii şi pregăteşte zeci de lansări. Vă las aici nişte repere din programul târgului. Doar să vă spun că de Ziua copilului, orice titlu din colecţia Junior va putea fi cumpărat cu 40% reducere la standul editurii Polirom. Sâmbătă şi duminică, de la ora 12.00 până la ora 19.00, Humanitas îi așteaptă pe copii în "Colţul H Junior“, un spaţiu dedicat lors în exclusivitate. Ca să ajungeţi la Romexpo, puteţi să mergeţi cu maşina, cu autobuzul sau, şi mai amuzant cu autobuzele etajate Hop-on- Hop-off care, începând de vineri, circulă zilnic pe traseul Piaţa Unirii- Piaţa Presei. O călătorie durează cam jumătate de oră, iar la capătul ei (presupunînd că plecaţi din centru) numai bine sunteți lângă Târgul de carte.
Pentru aceia dintre voi care își doresc mai degrabă să stea în parc decât prin autobuze sau printre standuri, cică în Parcul Lumea Copiilor o să fie o paradă a personajelor din desene animate, iar în Tineretului va fi de vineri până duminică un eveniment pentru nepoţi şi bunici, Se va lăsa şi cu niscaiva concerte ale lui Florian Chilian, Marcel Pavel şi Petrică Mâţu Stoian.
Dacă aveţi copii pasionaţi de istorie sau de arme, Muzeul militar naţional Ferdinand I va găzdui un eveniment cu ocazia zilei de 1 Iunie şi va inaugura o expoziţie dedicată cercetaşilor din România.
Şi acum, hai să vedem şi pentru copiii noştri mai mari ce idei avem. Vă aduc aminte că vineri, 1 Iunie, de la orele 19h00, se dă startul la festivalul urban Femei pe Mătăsari. Evenimentul durează până duminică şi, pe lângă fel de fel de activităţi, vor cânta Firma, Urma şi Lucia.
Tot în perioada asta, mai precis pe 2 şi 3 iunie, Calea Victoriei va deveni pietonală între strada George Enescu şi Piaţa Victoriei şi va fi animată de fel de fel de manifestaţii artistice, parade, ateliere, etc.
Și dacă tot ieșiți prin centru, la o plimbare, poate dați o raită și pe la Cărtureşti Verona unde, între 1 și 3 iunie, copiii sunt așteptați cu multe surprize: teatru radiofonic, atelier de parfumuri, atelier de robotică și altele.
Pentru "la bonne bouche", am lăsat ceea ce am ales eu: concert Ada Milea la Teatrul Odeon. Mâine, 1 Iunie, teatrul de pe Calea Victoriei, 40-42, se va deghiza într-un imens spațiu de joacă, plin de surprize. Printre ele, de la ora 12h00, concertul cu Apolodor al Adei Milea ce va urca pe scenă alături de Dorina Chiriac, Radu Bînzaru și Alex Neagu. Dacă cumva mai există cineva care nu știe cum sună Apolodor, vă las o mostră mai jos. Pentru aceia dintre voi care cunosc cântecele pe dinafară, ia să vă aud:
"La circ, pe gheața unui răcitor...zbang (sunet de chitară)
Era (pauză) un pinguin din Labrador
Cum se numea? (o voce)
Apolodor (altă voce)
continuarea mai jos

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu