Ieri, în autobuz, întorcându-ne de la mama cu un borcan de mucenici, zic și eu să intru-n vorbă cu infanta și-i spun așa, într-o doară:
- Aoleo, ar trebui să mai scriu și eu ceva pe blogul ăla, că a trecut cam mult timp de când nu l-am mai băgat în seamă.
- Știu, zice ea și-și înfundă și mai bine căștile în urechi.
Adică da, ați înțeles bine: copila a devenit, mai nou, parte din cititorii mei. Probabil cel mai de temut cititor al meu, dar și cel mai drag. Așadar, dată fiind conjunctura, am zis că nu are rost să vorbesc acum despre Simularea de Evaluare Națională la clasa a VII-a (deși își merită pe deplin denumirea, dat fiind rolul pe care această chestie, că nu o pot numi examen, îl are). Personal, cred că, sătui să tot fie acuzați de nivelul de educație, în cădere liberă, din școli, ăștia din minister au zis să vadă cam cât ar lua copiii la Evaluare și să aibă timp să ajusteze subiectele până la anu', astfel încât la sfârșitul zilei să le dea cu plus. Oricum, nu înțeleg rostul unei simulări decisă cu trei săptămâni înainte de a se întâmpla.

Hai că până la urmă vorbesc de școală și asta îmi strică toată karma pe care, pentru a o menține la cote rezonabile, am luat niște bilete de avion. Mai multe, așa. Primele sunt pentru mine, dar despre asta altă dată. Următoarele însă, sunt pentru amândouă: la Roma. Trei zile jumătate, dintre care, spre bucuria Anei, două sunt de școală. Asta e, o să-și ia lecțiile pe whatsapp și o să-i dau o foaie să și le facă în avion.

Noi, la Roma, mai fuserăm când era Ana mică. Din fericire, nu atât de mică încât să nu-și mai aducă aminte nimic. Așa că, după ce am întrebat-o "bă, tu mai știi ceva din Vaticanul ăla și de la Colosseum?" și ea a dat din cap că da, am decis să nu insist (asta speram și eu să răspundă) și să caut alte chestii de făcut. Prima pe listă ar fi mâncarea. Ei și aici mi-ar fi plăcut mie să iau un food tour, doar că Dio mio, ce prețuri și nici măcar nu e inclusă degustarea! Așa că, dacă nu aveți voi niscaiva recomandări, voi intra pe TripAdvisor și voi face o listuță cu câteva gelaterii, cafenele și alte locuri unde se mănâncă bun și ieftin. Tot la capitolul mâncare, mi-ar fi plăcut un tur al piețelor- nu alea cu turiști- ci alea cu brânzeturi, prosciuttouri și alte minunății.
In sfârșit, ajungem și la partea de cultură. Aici mi-aș dori să văd Villa Borghese de care nu am avut timp prima dată. Cică ar fi și o Grădină zoologică frumoasă, în oraș, doar că  nu prea-mi vine să blochez jumătate de zi printre animale. Mă mai gândesc, mă mai gândesc!

La momentul acesta, lista e deschisă. După experiențe similare extrem de fericite la Atena și Londra, voi rezerva și aici cel puțin un free urban tour cu ghizi locali. Mi se pare de departe cea mai bună metodă să vezi un oraș, mai ales când ai lângă tine un adolescent veșnic nemulțumit care își târșește picioarele și stă, mai tot timpul, cu ochii în telefon pentru că da, sunt niște pietre, am văzut și eu! Astfel de tururi sunt interesante, interactive și dacă ai noroc și de un ghid simpatic, tânăr și frumușel, putem spera că uită de telefon. Hai, Ana, nu te supăra pe mine, glumesc și eu! Știu că tu nu ești așa! (abia acum glumesc).

Așadar, dacă aveți idei de ce putem face, de ce nu avem voie să ratăm, de cum să mâncăm bun și ieftin și de care fel de înghețată să ne alegem, turnați aici!

                                                   (uite, mă, ce mică era!)