Aşadar, o să încep prin a spune că pentru mine, vacanţele organizate, cu grupul, nu intră în discuţie. Sigur, mersul de capul tău înseamnă că o să vizitezi cu siguranţă mai puţin, probabil o să şi afli mai puţine lucruri, dar doar de unul singur poţi face efectiv ce-ţi doreşti. În aceeaşi ordine de idei ăsta este şi motivul pentru care plecăm de obicei în vacanţe doar noi trei. Urăsc să mi se facă program, să încep să mă tocmesc, să dau socoteală, să dăm cu banul dacă mergem în dreapta sau în stânga. În fine, deci, pentru Roma, mai ales pentru Roma cu copilul, nu vă sfătuiesc să vă băgaţi la un sejur luat prin agenţie cu ghid. Dar e bine să vă documentaţi un pic de acasă şi să vă decideţi cam ce aţi vrea să vedeţi, pentru că altfel o să riscaţi să vă învârtiţi de nebuni pe străzi, eventual în cerc şi la sfârşit să nu vă alegeţi cu mare lucru.
La Colosseum |
Dacă mergeţi cu copilul, sfatul meu ar fi să închiriaţi un apartament de pe wimdu sau de pe airbnb. Aici, cu preţul pe care l-aţi da pe o cameră triplă pe booking.com, o să puteţi avea un apartamenţel mobilat, cu bucătărie şi cu tot ce vă trebuie, inclusiv cu posibilitatea de a mai sta la taclale şi la o bere după ce adoarme odrasla. Noi am ales un loft cu o super terasă pe bloc, într-un imobil de patru etaje dintr-un cartier rezidenţial, la cinci minute de mers pe jos de gara pentru aeroport, de metrou şi de un supermarket. Antamat din decembrie, ne-a costat sub şaptezeci de euro pe noapte. Şi cum aveam bucătărie, ne-am gospodărit cu micul dejun, aşişderea cu berea de seară, am avut frigider, am avut centrală proprie de care am profitat pentru că noaptea era destul de răcoare, plus că am avut spaţiu suficient să ne mişcăm natural prin cameră. Nu era prea frumos şi nici praful nu era şters prea de curând, dar una peste alta ne-a servit mult mai bine decât o cameră de hotel.
Trebuie să mai spun că dacă până la această călătorie am tot ales destinaţii pe care noi le mai văzusem, tocmai pentru a nu fugări copilul pe la obiective de oameni mari, de data aceasta Roma ne era tuturor necunoscută. Aşa că am decis să o mituim pe Ana cu îngheţată la cerere şi să o târâm pe unde vrem noi. În prima zi, am bănănăit efectiv pe străzi: Colosseum, Columna lui Traian, Piaţa Venetia, Vatican, Fontana di Trevi, admirat ruine, extaz total în faţa clădirilor, fugărit pescăruşii, băut cafele şi beri, aruncat bănuţi în fântână, oh-uri şi ah-uri, adormit buştean spre miezul nopţii.
Dinspre Italia către Vatican |
Trio Taraf Transilvania |
Ajungem acum şi la vizita Vaticanului. Dacă puteţi, musai să vă cumpăraţi biletele pe net, chiar de pe situl muzeului. Noi nu am reuşit deoarece în zilele în care ne aflam noi la Roma era un program special de vizitare fără posibilitatea de cumpărare online, din cauză de 1 Mai. Aşa că am ajuns pe o ploaie torenţială în faţa muzeului, unde aveam senzaţia că s-a vărsat sacul cu turişti nu din Roma, ci din toată Italia. Cred că dacă am fi stat la coada aia am fi ajuns să petrecem acolo vreo patru-cinci ore, să ne alegem cu o pneumonie și probabil nici nu mai prindeam muzeul deschis (serios, chiar se întâmplă asta). Aşa că am cedat, am intrat în bugetul de situaţii neprevăzute şi am plătit trei bilete cu suprapreţ, într-un tur ghidat, în engleză, de la o agenţie care făcea astfel de negoţ. Iniţial m-a durut mâna când am dat banii, dar apoi mi-a părut bine că am luat un tur ghidat. Am aflat chestii pe care nu le-aş fi aflat, am reuşit să trecem mai repede prin mulţime, am ajuns din Capela Sixtină direct în faţa Bazilicii (în mod normal, turiştii individuali trebuie să iasă din muzeu şi să facă înconjurul Vaticanului ca să ajungă să viziteze şi Sf. Petru). Ghidul vorbea bine engleză, era un fel de Al Bano aiurit care gesticula mult, turuia disperat când vedea că se închide muzeul şi el nu apucă să ne arate tot ce plătisem (vreo două camere de altfel le-am ratat la mustaţă), ne tot punea să răspundem la întrebări, era enervant, dar totuşi simpatic în felul lui. Oricum, lăsând la o parte mulţimea, forfota, coatele şi îmbrâncelile, copilul care se ridica pe vârfuri să apuce să mai respire, mi-a plăcut. Dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost Pieta, în Bazilica San Piedro. A fost momentul în care Ana m-a luat de mână şi mi-a spus hai să mergem de aici, e prea frumos şi-mi vine să plâng!
Şi pentru că tot vorbim de muzee, după experienţa de la Vatican, la Colosseum a făcut B. rezervare pe net, la un tur individual, fără ghid, pentru că se documentase el de acasă despre ce merită povestit. Apropo, să ştiţi că în Colosseum sunt foarte multe explicaţii afişate pe pereţi care sunt suficiente pentru a afla ce şi cum. Deşi biletul ne permitea intrarea şi la Forum, nu am apucat să vizităm şi ruinele astea de aproape. Acolo merită să aveţi un ghid, fiindcă altfel vă plimbaţi ca fraierii printre pietroaie şi coloane fără să ştiţi ce a fost cu ele. Aşa că, pentru a evita asta, noi am preferat să mergem să mâncăm cea mai bună îngheţată din Roma. Îngheţate sunt peste tot, arată bine, costă decent (un cornet mic cu două cupe e undeva la vreo 2 euro), dar locul unde coada se întinde până în stradă este lângă Panteon, la Gellateria de la Palma. O să vă spun doar atât: înăuntru se află o sută cincizeci de sortimente de îngheţată. Capisci? O sută cincizeeeeeci!
Panoramă deasupra Romei |
Dragii mei, a fost atât de frumos la Roma -- oraşul ăsta are cu adevărat ceva special: un fel de amestec de frumuseţe şi joie de vivre pariziană împănat cu jovialitatea şi delăsarea mediteraneană. Roma e frumoasă tocmai pentru că nu se chinuie să fie frumoasă. E pur şi simplu vie. Cât despre italienii din Roma, am auzit fel de fel de poveşti cu ei: că ar fi nesuferiţi, că sunt indolenţi, că nu zâmbesc. Habar nu am de unde astfel de zvonuri, noi avem de spus doar de bine. Ne-au lăsat chiar să folosim şi toaletele lor din cârciumi. Apropo, asta e o mare problema a acestui oraş: are trei sute de biserici şi vreo zece toalete cu totul. Din punctul ăsta de vedere e bine să luaţi copilul cu voi. L-am băgat la înaintare de fiecare dată când ne venea pipi şi de fiecare dată a ţinut figura.
Pe Fiumicino la plecare |
9 comentarii:
Excelent! Ti-am zis ca o sa fie minunat! Si da, asa e, nici eu n-as pleca in vacanta cu altii nici macar cu prieteni, am facut greseli d-astea mai demult si mi-au iesit pe nas!
Ocebine! Dacă plec pe undeva, știu pe cine să consult. :D
Mara, dupa cum vezi, fac tot ce pot sa ma plimb prin lume si sa adun informatii:))
la Roma sunt vreo 1250 de biserici (şi nu 300), nu mai ştiu de unde am aflat ...
Cred că ai confundat cu Bucureştiul, aici sunt aproape 300 de biserici, din care 250 sunt ortodoxe
Merlin, am pus o cifra la intamplare pentru a transmite un mesaj. Nici toaletele nu le-am numarat, dar cam pe acolo era proportia:)
Sunteti doua frumoase! Iar Ana are o expresie atat de hotarata. Bine de stiut toate detaliile si ponturile pe care le-ai dat tu aici.
Ana face atletism?
Multumim. Ana e in echipa de triatlon a clasei. Face tenis si e invatata sa mearga mult pe jos:)
Ooo, stiu de la o colega cat e de greu cu tenisul. Are concursuri in toata tara. Sunt plecate de 2-3 ori pe saptamana, in alte orase. Si face tenis de cca. 3 ani. Echipa de triatlon a clasei? E scoala sportiva? Intreb pentru ca la mine, aici, nu am auzit de asa ceva decat in cadrul Liceului Sportiv.Si era echipa scolii, nu a clasei.
Dar oricum, bravo ei! Si voua, ca sigur faceti eforturi in aceasta directie.
Tenis face la incepatori deocamdata. Important e ca se misca si invata un sport. Scoala nu e sportiva, dar au concursuri pe clase cand si cand si ea e buna la viteza. Nu face sport de performanta.
Trimiteți un comentariu