Am în faţa ochilor scrisoarea Anei către Moş Crăciun. Până aici, nimic nou sub soare. Adică, lucrurile sunt sub control. Copila vrea nişte staţii walkie- talkie şi le va avea. Daaar, acum încep problemele. Pe lângă cadou, Ana a decis că anul ăsta Moşul trebuie să treacă şi un test. Şi anume, i-a cerut să-i răspundă şi la nişte întrebări. Nu multe, nu grele, dar suficiente cât să vadă că individul ăsta în haină roşie şi cu barbă lungă este prin preajmă. O fi început să simtă şi ea că lucrurile nu sunt ce par a fi, o fi auzit ceva pe la şcoală, o fi văzut că prea sunt Moşi peste tot şi prea nu seamănă unii cu alţii, bref, anul ăsta s-a hotărât să-l pună la încercare. Şi deci, se aşteaptă ca de Crăciun să afle după cum urmează:
- Cum îi cheamă pe reni?
- Câte etaje are casa Moşului?
Şi bonus, a cerut o poză cu un ren.
Acum, să ne înţelegem bine. Nu mi-e deloc greu să mă apuc să scriu o scrisoare pentru ea, să inventez fel de fel de chestii despre locuinţa Moşului şi eventual să caut o poză cu un ren pe Net, dar mă simt cam prost. Adică, una e să-i ocrotesc cu iubire magia sărbătorilor şi alta e să mă apuc să dau cu subsemnatul. Nu vreau acum să intru într-o polemică ce riscă să fie fără sfârşit despre a fi sau a nu fi Moş Crăciun. Hai să zicem că în privinţa asta mi-am luat o marjă de siguranţă când i-am spus că singurul motiv pentru care este acceptabil să minţi pe cineva este când persoanei în cauză îi va fi mai bine cu minciuna ta, decât fără. Ştiu că nu este sută la sută cuşer, ştiu că va suferi în clipa în care va afla adevărul, dar nu m-a lăsat inima să-i fur această bucurie. Pur şi simplu, m-am gândit că momentul adevărului va fi precum prima dezamăgire din dragoste. Dar oare ce e mai bine? Să fii dezamăgit sau să nu fi iubit deloc?
Oricum, acum alta e problema mea. Ce să fac cu scrisoarea? Să nu spun nimic şi să las copila să aştepte în zadar un răspuns? Parcă nu merge nici aşa. Simplul gând de-a o vedea scormonind zilnic în cutia poştală îmi face rău. Parcă mă văd pe mine cu ani în urmă, aşteptând în zadar o scrisoare de la un iubit de-al meu de prin Franţa.
Dar, am totuşi o idee. Şi pentru asta am nevoie de ajutorul vostru. Ce-ar fi să încercaţi să răspundeţi voi la întrebările fiică-mii aici, pe blog, iar eu aş putea să-i citesc răspunsurile şi să-i spun că iată ce se spune în lume despre renii şi casa Moşului. La urma urmei, ea nu preciza nicăieri în scrisoare că vrea un răspuns scris. Aşa că, pot să-i spun că am făcut cum am ştiut eu mai bine să aflu ce o interesa. Ce ziceţi, vă băgaţi?
miercuri, 19 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Eu as zice ca e destul de mare sa afle adevarul. Si as face invers, adica as lasa-o pe ea sa il descopere singura printr-o intrebare: "Ana tu chiar crezi ca exista un mos care zboara cu renii la toti copiii din lume intr-o noapte?" Si apoi ii spui povestea Craciunului, de unde a pornit ea si ce semnifica. Cat sa o mai tii asa? E mai bine sa afle de la scoala? Eu cred sincer ca nu la mosul zburator se reduce bucuria copiilor de craciun. Uite, Mara stie din primavara si e acum foarte, foarte implicata in sarbatoare, pregateste ea singura cadouri pentru cei din casa, zice ca vrea sa ne faca surprize, e tare incantata ca depinde de EA sarbatoarea asta. Si de mine, pentru ca stie ca eu ii iau cadouri frumoase :)
Ii poti pune scrisoarea de la Mos in in punga cu cadou. Fiecare Mos are casa si renii lui. Eu nu vad nici o minciuna, e povestea copiilor, magia Craciunului. Cand va afla ii poti spune ca acum e destul de mare pentru a face parte din echipa Mosilor. Ca Mosii trebuie sa aiba o anumita varsta.
Alexandra, eu cred ca ea simte ceva; dar ea isi doreste sa creada si sa fie adevarat,asa ca o las sa se bucure. Pana la urma e ceva magic. Si pana la urma, Mosul exista: sunt eu:))
Anonim: eu incerc sa nu ma apuc sa-i scriu ca si cum i-ar scrie mosul. De aia ma gandeam sa-i spun ca m-am interesat pentru ea printre oamenii de pe blog.
umbla pe fb zilele acestea: http://sphotos-g.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-prn1/61484_302691969848789_920768293_n.jpg
eu am primit scrisori de la "mos" chiar si cand eram deja mare de-acum si nu mai credeam decat o data pe an ca exista ceva magic, ceva de poveste.Mi le scria tata, care in fiecare an venea cu cate o snoava, o pilda si niste sfaturi.Sunt dementiale clipele alea, eu le port si acum in suflet, sunt amintiri de neuitat si de neegalat.Asa ca scrie-i, las-o inca in magia asta frumoasa ( magia lui Mos Craciun pentru mine nu este ca si cum ai minti-o ca cei mici sunt adusi de berze si de rate! ), Mosul poate exista si toata viata daca ea va vrea sa pastreze mirajul Mos Craciunului.
Hahaha, nu am niciodata ca cei mici sa fie adusi de rațe! Ai fost super tare la faza asta.
In alta ordine de idei, o sa reflectez la ceea ce mi-ai spus cu scrisorile de mos.
Poti citi articolul acesta
http://totb.ro/este-bine-sa-ne-mintim-copiii-ca-mos-craciun-exista
Ioana e la varsta cand incepe sa pune intrebari logice, are 7 ani.
Mihaela
Vai, ce măricică m-am făcut! :) (Eu sunt Ioana, fiică-mea e Ana. Dar chiar m-ai făcut să chicotesc.)
Eu zic asa: ca Mosul e un personaj inventat si o viata proprie, cu reni care au ce nume se potrivesc in poveste si cu ce casa pofteste el sa aiba. Poza renii nu fac, ca sunt magici, nu-i poti vedea, remember?
Sfatul meu e sa nu strici magia, las-o pe ea cand va simti ca e momentul, poate vrea inca sa se mai prefaca. Noi asa am facut, fratele meu si cu mine: a existat un punct in care am decis sa eluam si noi cadouri parintilor insa asteptam intai sa le puna ai mei sub brad, apoi ne strecuram si le puneam si noi pe ale noastre si abia apoi "ne prefaceam ca a venit Mosul" - evident ca toti stiam care e adevarul, dar ai mei n-au spus nimic, au intrat in joc :D.
Trimiteți un comentariu