Dragă naţiune,

Ţin să te anunţ că astăzi să nu contezi pe mine. Am capul mare şi greu, ca o lubeniţă coaptă, sinusurile-mi sunt atât de înfundate încât simt că vor exploda în curând, vocea e precum un cârâit enervant, iar tusea... oh, tusea, despre ea ar trebui să scriu separat. Poate ar trebui să-i dedic chiar o odă:

Odă pentru tusea mea
Ţâşneşti din pieptu-mi încălzit
de atâta hârâit.
Şi te înalţi către zenit
O, tuse ce m-ai năpădit!

Şi pentru că nu vreau să vă mai plictisesc cu răceala mea şi talentul meu poetic, o să trec scurt, în revistă, lucrurile cu adevărat importante din umilea mea existenţă din ultimele 24 de ore.

Deci (ah, ce-mi place să încep cu deci!):

• după o noapte plină de vise şi muci, am oprit ceasul şi am ratat trezirea. În concluzie, este pentru a doua oară de la începutul şcolii când junioara ratează prima oră din motive de mamă iresponsabilă;
• continui să duc lipsă de obiecte pentru umplut cizmele de Moş Nicolae;
• e posibil să mă învârt de concediu şi să pot duce copila la schi în ianuarie;
• Ana a căzut pe scări şi s-a lovit la genunchi. Nimic grav;
• am încercat să fac un chec cu cacao şi coji de portocale confiate. L-am ratat!
• mi-am pierdut bereta. Bereta mea frumoasă, cumpărată de la Munchen, aia neagră şi şic. Dacă o vedeţi pe undeva, să ştiţi că e a mea şi o vreau înapoi!