Uneori, lucrurile se întâmplă ca într-o căsnicie. Un mariaj început din dragoste, peste care s-a aşternut o plapumă de timp, cizelând asperităţile, sufocând întrebările şi astupând nemulţumirile. Undeva, iubirea nu s-a pierdut, amândoi o ştim, pur şi simplu ne-am învăţat aşa de tare unul cu celălalt încât ni se pare inutil să mai facem eforturi, inutil să ne mai spunem te iubesc, inutil să ne mai surprindem, să ne mai curtăm, să ne mai încurajăm.

După 15 ani de convieţuire, suntem ca un cuplu rodat, în care partenerii s-au învăţat aşa de tare unul cu celălalt încât problema divorţului nici nu se pune. Unde să pleci? Ce să faci fără mine? Cine te mai ia?

De o săptămână, în fiecare dimineaţă încerc să mă uit în ochii lui şi să mă întreb: oare chiar îl iubesc? Oare chiar are nevoie de mine sau, la vârsta lui, îi e lehamite să umble iarăşi după carne tânără şi preferă să mă ţină aproape din obişnuinţă şi comoditate? Iar eu, de ce stau, de ce nu mă dau dusă, de ce rămân lângă el, deşi nici nu-şi pune problema să mă ia măcar din când în când în braţe şi să-mi spună că are nevoie de mine?

Azi am încercat să mă gândesc la ce-mi place de fapt la el. La el, Radioul ăsta de care m-am îndrăgostit în urmă cu 15 ani. La el, Radioul ăsta care, ca orice bărbat care îmbătrâneşte, a devenit din ce în ce mai ursuz şi mai egoist. Uneori se poartă atât de ciudat încât parcă nici nu-l mai iubesc. Parcă ar vrea să mă împingă să plec odată din viaţa lui ca apoi să se uite la mine cum mă perpelesc de dor şi să râdă în barbă.

Dar astăzi, îl iubesc şi chiar vreau să i-o spun. Îl iubesc pentru tot ce m-a lăsat să fac în ultimii 15 ani şi mai ales pentru că, din când în când, ştie cum să recucerească o femeie. De exemplu, cu o vioară care de dimineaţă cânta singură lângă tonomatul de cafea. Un leu pentru o cafea şi un Brahms cu un violonist din orchestra Radioului ce cânta doar pentru el şi pentru mine. Suficient ca pe ziua de azi să mă facă să mă simt iarăşi îndrăgostită!


                                                 nu el este violonistul, dar ea este piesa