duminică, 16 iunie 2013

Tips and trips

Pentru că azi e duminică şi pentru că în sfârşit nu plouă şi pentru că mai e puţin şi încep vacanţele, m-am gândit să vă invit la o discuţie despre bilete de avion. E de ajuns să dai un search pe google după bilet ieftin  să zicem, pentru Roma, că tot nu am apucat eu să o văd şi te trezeşti că ţi se deschid zeci de oferte care de care mai tentante. Vrei cel mai ieftin bilet în capitala Italiei? Vrei o ofertă cum n-ai mai văzut în oraşul celor şapte coline? Zboară cu noi la cele mai mici preţuri, blablabla. Şi, presupunând că vrei toate astea de mai sus, te aşezi voiniceşte la computator, bagi datele de călătorie şi te trezeşti cu nişte preţuri de te doare capul.

Totuşi, în cei câţiva ani ai mei de experienţă în ale planificatului de vacanţe, am dat peste câteva motoare de căutare care au răspuns exigenţelor mele. Primul este liligo.ro. E destul de bine făcut, ai în dreapta o mapă de oferte în luna în care vrei să zbori şi preţuri comparative de la mai multe agenţii. Başca, zic ei, că îţi caută biletul printre 250 de situri de călătorie. Mai bine decât liligo.ro, este cel pe care l-am descoperit de curând şi anume momondo.ro.  Principiul e acelaşi, doar că aici poţi vedea un grafic cu variaţiile de preţ în funcţie de ziua zborului. Adică dacă nu ai date fixe, te uiţi pe grafic, vezi unde e bara mai jos, selectezi şi te orientezi. În plus, găseşti mai uşor zboruri de linie. Apropo de asta, trebuie să recunosc că de când avem copilul, noi nu am zburat decât de două ori cu avionul şi nu cu low cost. Înainte să avem copilul, nu prea zburam, ci mergeam cu trenul. În consecinţă, nu am zburat niciodată cu low cost-ul şi aş fi curioasă să aflu ceva din experienţa voastră, mai ales că am aflat de toate: de la e ok, dar înghesuit, până la poveşti de coşmar cu întârzieri de zece ore şi anulări de zboruri. În plus, trebuie să recunosc că nu sunt o împătimită a statului la înălţime. Adică fac parte dintre cei care aplaudă frenetic la aterizare.

Al treilea motor pe care îl folosesc este skyscanner. Îl recomand, mai ales dacă aveţi chef de o vacanţă şi nu ştiţi decât că o vreţi ieftină. Vă afişează un top al preţurilor în funcţie de ţară, apoi, odată selectată ţara, vă arată pentru ce oraşe găsiţi bilete mai ieftine şi mai ales, în ce lună puteţi zbura fără să daţi o căruţă de bani. Mai departe, principiul e acelaşi ca la momondo. Selectaţi luna, vi se afişează un grafic pe zile şi vedeţi acolo în ce zi aţi găsi cel mai ieftin zbor.

În ceea ce priveşte companiile, noi am zburat de două ori cu Austrian. Prima dată la Paris şi a doua oară la Viena. Impecabil de fiecare dată. Ţin minte că la Paris, am luat biletul cu vreo lună înainte şi a fost mai ieftin decât cu Blue Air. Ne-a costat vreo 400 de euro trei bilete, ceea ce a fost super ok, mai ales că am aterizat pe CDG şi că de acolo am avut RER direct până în centrul Parisului. La Viena, am prins aşa numitul redticket, adică cel mai mic preţ pentru destinaţia aleasă, undeva la 89 de euro de persoană. Nu zic că e puţin, zic că a fost OK pentru un zbor de linie, cu plecare şi întoarcere la o oră civilizată.

De la nişte prieteni citire, cică sunt de luat în seamă şi vacanţele reduse. Eu mă tot gândeam să nu fie vreo ţeapă la mijloc, dar se pare că sunt pe bune şi chiar merită. Am prieteni care îşi cumpără frecvent de aici şi au fost super mulţumiţi. Acum, e bine să verificaţi înainte hotelurile propuse, pentru că multe sunt incriminate pe booking sau pe Venere. Dar altele sunt super ok şi de cele mai multe ori, preţul e decent. În altă ordine de idei, vedeţi că cei de la booking vă oferă posibilitatea să vă abonaţi la un newsletter şi să primiţi oferte de reduceri la hoteluri. În felul ăsta, vă puteţi programa o vacanţă în funcţie de zilele în care un hotel are discount la camere. Ţin minte că eu şi B. am prins complet întâmplător un astfel de discount la un Best Western din Brescia unde am dat pe o cameră 70 de euro pe noapte redusă de la vreo sută.

La mine, cam asta ar fi. De aici încolo, vă las pe voi să spuneţi ce mai ştiţi, pe unde mai căutaţi, ce ponturi mai deţineţi, că eu o să am nişte zile de concediu în august cu care încă nu ştiu ce să fac. Şi nu, nu vreau la Costineşti sau la Bran. Ştiu, sunt snoabă, dar asta e!

4 comentarii:

roșu vertical spunea...

Eu am un pont pentru cazare, www.airbnb.com
Practic inchiriezi casa/apartamentul omului (sau o camera, depinde de buget) pentru cite zile ai chef. Situl e misto pentru ca ai fotografii cu apartamentele, harta cu locatia, lista cu faciliati etc. dar cel mai important review-uri de la fosti clienti si scor pentru fiecare maruntis: disponibilitatea gazdei, curatenie, locatie s.a.m.d.

Noi l-am folosit anul trecut pt Budapesta si Roma, fara probleme, dimpotriva, am dat peste niste oameni foarte faini, pasionati la rindul lor de calatorii. Ne-am intilnit cu ei la inceput cind ne-au dat cheile si la sfirsit cind le-am returnat, in rest, in caz de nevoie, comunicare f eficienta prin sms sau e-mail.

Ioana spunea...

Bun asa. Eu am mers la Viena cu cei de la wimdu, practic acceasi poveste cu ce spui tu. Oricum, acum am de unde alege:)Si de zburat, cu ce ai zburat?

roșu vertical spunea...

La Budapesta am fost cu trenul (din Cluj), la Roma cu Wizz Air, care e decent, n-am avut incidente. De fapt de aia am fost, ca am prins un mega pret, 80 lei dus-intors.

Ioana spunea...

Oau, la asa pret cred si eu ca te-ai dus! Eu am vazut preturi incepand de la vreo 1100 pentru doua bilete cu Wizz, in august. Cam mult!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes