Azi dimineaţă, orele şase fără cinci. Sună telefonul:
- Să ştiţi că mie mi-e rău şi nu vin.
- Şi la ora asta îmi spuneţi? De ce nu m-aţi sunat aseară?
- Păi nu voiam să vă trezesc.

Asta este prototipul de conversaţie cu Tanti Mia. Pentru aceia dintre voi care nu mă cunosc de suficient de mult timp, Tanti Mia este bona. Care s-a îmbolnăvit. Exact în ziua în care eu am de mers la job, de făcut bagaje, de rânduit prin casă, de spălat copilul pe cap, de mers la cumpărături, de prăjit chiftelele pentru drum  şi mai ales de culcat relativ devreme din motive de trezit cu noaptea-n cap şi purces la drum spre Thassos. Sau poate că boala lu' Tanti Mia are vreo legătură cu o discuţie despre bani pe care ar fi trebuit s-o avem astăzi?! Nu creeed, cred că soarta a decis să fie aşa, o zi cu ghinion. În care, culmea, şi eu mă simt rău. De fapt, am o senzaţie de sfârşeală care m-a făcut să aţipesc preţ de două staţii, în troleibuz.

În timp ce eu vă scriu toate astea, Ana e cu ta-su. S-au dus împreună să spele maşina, să rezolve nu ştiu ce cu cablul de Internet, să meargă până la service-ul auto şi apoi să ducă nişte acte contabilei. Dar, uitându-mă la ea, pare că se distrează. Să vedem cum va reacţiona când i se va lua pisica. Deşi, la cum stă, mâţa pare pe picior de fugă.

Ia uite că fie-mea are şi poşeţică!