M-au dezamăgit cei de la British Council, unde Ana merge la cursuri de doi ani de zile. Duminică, ne-au dat o invitaţie la un picnic organizat de ei la Muzeul satului, cică cu ocazia lu' 1 Iunie. Ce mi-am zis io în sinea mea?! Frate, ăştia nu sunt Români, ăştia or să facă un picnic supercalifragilistic, cu jocuri şi ateliere în cea mai pură engleză britanică, cu păturici colorate şi coşuleţe de răchită mirosind a apple pie, cu profesori nativi plimbându-se pe peluză şi vorbind sofisticat despre vreme, cu pălării de soare cu boruri largi şi rochii înflorate. Aşa că m-am apucat voiniceşte sâmbătă seară să fac nişte pui shanghai, să-l arunc într-o casoletă, să pun şi nişte căpşuni parfumate într-un bol micuţ, totul aranjat frumos într-un rucsăcel pe care scria, ce altceva decât British Council, să aşez frumos şi nişte păhăruţe şi farfurioare de plastic şi duminică, la ora nouă, să scol copilul şi să-l pregătesc de marea distracţie.
 |
| Pe ăsta l-am găsit pe net, nu e al meu. Dar mi-ar fi plăcut. |
Şi plecăm. Şi ajungem. Şi fâs cu F mare! Adică era o peluză plină ochi de pături, părinţi, copii şi coşuri cu de-ale gurii (ideea era ca fiecare să vină cu propriul pachet cu haleală), dar în rest un haloimăs pur românesc. În primul rând n-am găsit englezii. Oricât am ciulit urechea, oricât mi-am sucit gâtul în stânga şi-n dreapta, tot de-ai noştri dădeam. Apoi atelierele pentru copii existau, dar trebuia să le cauţi singur şi să speri că odată ce le găseşti, vei putea să te şi atingi de ele. Şi asta pentru că se desfăşurau la câte o măsuţă de vreo şase, şapte locuri în condiţiile în care de pe păturici dădeau non stop năvală cete de copii urlători, cu gura plină de mâncare şi mâinile murdare de diverse.
Ana s-a ales cu un desen pe o mână după o jumătate de oră de stat la coadă şi cu o pictură urâtă (aici nu e vina Regatului sau a Reginei Mamă, ci a ei că nu ştie să scuture pensula) după alte douăzeci de minute de aşteptare. Cel mai trist a fost faptul că lumea a venit. Era full pe peluza aia. Şi zău nu ştiu de ce. Ori suntem ahtiaţi după engleză, ori după mâncare. Stând cuminte pe păturica mea cu o cireaşă în gură şi făcând ochii roată în jur, păream printre puţinii nemulţumiţi. Mulţi arătau de parcă ar fi stat de mult cu coşul de picnic în hol, aşteptând ca cineva să le pună la dispoziţie o bucată de iarbă să-şi întindă pătura. Mai lipsea să scoată casetofonul, că în rest aveau de toate. Astfel încât, cam la jumătate de oră de la începerea evenimentului, bucata de Muzeu alocată British-ului semăna cu tabăra de refugiaţi de la Saint Denis. O mare de pleduri, şniţele, prăjiturele, călcâie (mulţi s-au descălţat), câteva sticle cu bere, vreo cinci legături de ceapă verde (toate la vecinii mei de pătură) şi doar două vorbitoare de limba engleză pe care le-am auzit din întâmplare citind nişte poveşti unui grup de copii. Sunt sigură că erau mult mai mulţi britanici printre noi dar, ori s-au speriat şi nu au vrut să fie recunoscuţi, ori pur şi simplu s-au românizat şi şi-au băgat cu eleganţă picioarele în propriul lor picnic. Un lucru e sigur: am halit repede şniţelele, au mâncat căpşunile şi am plecat val-vârtej în celălalt capăt al Muzeului să vedem morile de apă. Alea ne-au plăcut. Apoi, Ana a fugit, s-a împiedicat, a căzut, s-a julit, a plâns şi a vrut acasă. The end.
6 comentarii:
Trebuie sa apreciezi ca au lipsit gratarele, totusi!
Alea sunt pentru ziua Reginei:)
Pai sa-ti povestesc eu cum gandesc englezii cand e vorba de mancare/picnic/scos banii pt mancare. Doar locuiesc de 6 ani aici, iar sotul de 20. In primul rand evenimentul era pentru copii, nu pentru adulti care au citit prea mult Jane Autisn si vazut filme englezesti cu cotige-uri frumoase si petreceri in inaltea societate. De obicei se mananca prost la evenimente. Doar daca e un non englez care are grija de mancare va da mai multi bani si se va gandi la ceva mai deosebit. Eu am fost la 2 picnicuri pana acum, cu colegii cu care am lucrat si la sf anului univ. Intodeauna ni s-a spus sugerat sa aducem mancare sa 'share'. Eu m-am simtit jignita cand am auzit de 'share', pt ca mi se parea normal ca ma duc cu mancare pt toata lumea. Cu coseletul de picnic a venit doar farmacista sefa, care a venit cu masina si a adus si prajituri. In rest, eu si o alta romanca am venit cu mancare pregatita acasa. Restul, de la supermaketuri mai rasarite. Nu se chinuie nimeni cu gatitul pe aici. Anul trecut, la sf anului univ ni s-a spus la fel, mancare sa share. Eu si o turcoaica cu mancare sa 'share'. Restul si-au luat de la bufet sau au adus fructe de la supermarket. La expozitia de sf de an de anul trecut la univ, doa rvin si nuts exista. Atat. si platesc 4000 lire pe an la univ. Important e intalnirea cu oamenii, nu mancarea. Nu au acest obicei. Astept sa vad picnicul de sapt viitoare. Alte evenimente la care am fost, mancare simpla, doar sanvisuri. Eu aveam pretentii, venita din publicitate unde org. evenimente si trebuia ca mancarea sa fie super. British Council nu e companie privata, multinationala. Ei ofera cursuri, nu mancare.
A da, sotul a fost la un day off unde a zis ca a mancat ok. Era si intr-o zona posh, club exclusivist, doar pentru membrii. A fost cu jobul, altfel nu ar fi intrat acolo.
Mihaela
Scuze pt greseli, am scris repede.
tot M
Pai eu nu cu mancarea am avut neaparat o problema, ci cu programul. Era o harababura intreaga si pana la urma copilul nu a inteles unde s-ar putea duce sa se joace. Speram sa fie organizati, dar mi s-a parut un eveniment ce trebuia bifat si atat.
Nu s-a schimbat nimic de atunci,in fiecare an aceiași harababura, astfel de "petreceri" au amprenta românilor, englezii sunt ocupați mai mult de a petrece timpul liber prin cârciumă, mă rog PUB, și apoi cu o fătucă chipesa de pe la noi,că oricum îi costă mai ieftin decât o parteneră englezoaica.Nu am să mai particip niciodată cu fetița mea la astfel de evenimente.
Trimiteți un comentariu