Se făcea că eu, ieri, voiam să fac o ciorbă. Şi cum tăiam frumos carcasa de pui sănătos hrănit cu boabe şi lăsat să zburde de nebun prin curte, iată că, la un moment dat, am simţit aşa, o mică înţepătură. Dar, ca o vajnică gospodină  ce mă aflu, am ignorat buba şi am continuat cu ciorba. Care, apropo, a ieşit super bună graţie animalului cu veleităţi bio. Când să mă apuc să spăl vasele, parcă-parcă mă durea ceva mai tare înţepătura. Curajoasă sau inconştientă, luaţi-o cum vreţi, am purces într-un avânt revoluţionar să frec şi geamurile, să dau şi cu fâs-fâs pe biroul Anei şi să fleoşcăi şi cu mopul pe parchet.

La momentul la care dădeam eu să ies pe uşă să depun copila în faţă la British Council, degetul meu pulsa frenetic cu nişte zvâcniri din ce în ce mai vioaie. M-am întors din drum, l-am cufundat în nişte Betadină şi am luat-o la picior către engleză. Pe la orele trei, ajung şi eu în sfârşit la Radio. Acolo, bag dej'tu lovit pe sub nasurile tuturor şi mă vait că au şi au şi vaivaivai! Acum, fac o paranteză: în urmă cu mulţi ani de zile, mi s-a întâmplat să mă înţep în deget cu o sârmuliţă şi până dimineaţă nu am mai putut mişca mâna. Cu totul. Deloc. A fost groaznic: spital, antitetanos, antibiotice, sperietură pe măsură. Închid paranteza şi mă întorc în prezent.

Cum mă plângeam eu că ce mă fac că uite, se tot umflă, o colegă îmi spune să mă duc la cabinetul medical că au de toate acolo. Eu tocmai ce am fost că pe mine m-a muşcat un câine pe stradă! Mă duc fuga la cabinet, aştept să se minuneze asistenta că ce doamne fereşte i-a apucat azi pe toţi de la franceză, unul e muşcat, altul înţepat... şi explic cum că m-am înţepat într-un os de pui.
- Asta nu e bine! zice asistenta.
- Nici dacă era bio? zic eu, plină de speranţă.

Se gândeşte preţ de două secunde, inspectează degetul cu pricina şi decide să încerce cu ceva soft: tinctură de propolis.
Şi iată, după trei pansamente schimbate, scriu iarăşi pe blog! Mă gândeam că e bine să treceţi tinctura asta pe listă, să o aveţi în casă, just in case!