Şi eu o să vă răspund aşa: depinde ce faci cu ea. O zi normală, o luni de toamnă, mohorâtă, cu trezit cu noaptea-n cap, cu lăsat copil la şcoală, cu o cafea la pahar, stătută şi răcită, cu teme şi sacoşe grele, ei bine, o zi din asta e plină de timp inutil ce-ţi curge agale printre degete. O zi de vară, pe plajă, cu degete de la picioare înfundate adânc în nisip, cu piele încălzită la soare numai bună de luat în braţe şi ţinut acolo, cu taverne şi pescăruşi, o astfel de zi să tot aibă ore de pus la cald, în buzunar şi păstrat pentru ce va să vie mai încolo. Şi apoi, apoi mai sunt zilele alea care se dilată, se măresc ca nişte pungi enorme în care tot bagi şi bagi fără să se rupă, zilele ca nişte gume de mestecat umflate cu aer sub formă de baloane uriaşe ce nu se sparg, deşi fâsâie a plin.

Ei bine, săptămâna trecută mi-a fost dat să trăiesc două zile din astea. Zile-balon sau zile-elastic, cum vreți să le ziceți. Două zile amărâte pe care le-am umplut atât de tare încât la sfârşit aveam sentimentul că trebuie să mă aşez pe ele ca să le pot închide și pune astfel capac aventurii. A fost nevoie de o prietenă mai nebună decât mine şi de un copil stătut ca al meu şi care, văzându-mă împăturind nişte haine în dulap, a început să ţipe uraaa, faci bagajeee, ştiam eu că mă duci şi pe mine undeva, în vacanţă! ca să mă decid. Da, vom pleca: de joi până sâmbătă. La Bran şi Braşov. Două mame cu doi copii. Cu trenul până în Braşov. Şi apoi cu autobuzul până la autogară. Şi de acolo cu rata până-n Bran şi pe jos, încă un pic, până la Club Vila Bran. Doar o noapte, că atât am mai găsit liber. Şi a doua zi, spre seară, iarăşi rata până la autogara din Braşov. Şi un taxi până în centru. Şi o noapte la Casa Wagner. Iar de dimineaţă, cu taxiul la Parc Aventura. Şi fuga la hotel şi fuga la gară şi iarăşi cu trenul, până acasă. Şi bineînţeles: două zile, două valize. Nu mă întrebaţi ce am avut în ele. Oricum, doar chestii inutile, prea groase şi prea voluminoase pentru cele 18 grade de toamnă frumoasă.



Şi acum să trecem şi la partea concretă. A fost careva dintre voi la Club Vila Bran? Nuuu? Atunci, ascultaţi la mine: duceţi-vă! Serios, duceţi-vă o zi, două, o săptămână, nici nu contează, doar duceţi-vă copiii acolo! Ana urla ca nebuna sunt în paradis! O să las la o parte descrierea vilelor, vreo zece la număr, poveştile despre camerele mari şi călduroase de am dormit cu geamul deschis, despre papanaşii de la restaurant şi cafelele cu spumă de lapte ce-mi aduceau aminte de terasele de la Roma, şi o să vă spun doar atât: am obosit distrându-ne. La recepţie primeşti un program de activităţi pe ore şi pe zile, toate incluse în preţul camerei: în cazul nostru, 140 de lei pe noapte, o dublă cu balcon. Aşa că toată ziua am alergat între sala de jocuri (trei etaje cu fel de fel de activităţi şi jocuri indoor), piscina interioară, şahul cu piese gigantice, locul de tras cu arcul, mini zoo cu cerbi, tobogane şi alte drăcovenii, echitaţie, petanque, discotecă, vânătoare de comori, parada Mascotelor, pictură pe faţă şi undeva, pierdute în zbuciumul acesta, nişte beri revendicate cu greu, dar băute pe îndelete pe terasa cu panoramă. Ah, dacă nu mergeţi cu copiii, ci singuri, există şi piscine exterioare cu apă caldă, caldă şi privelişte uluitoare. Dacă mergeţi cu cei mici, atenţie, vor vrea şi ei peste tot unde sunteţi şi voi. Că doar d-aia sunteţi o familie, aşa-i?! Restaurantul e foarte ok, prăjiturile sunt bune rău, au şi meniuri pentru copii şi nu, nu este  foarte ieftin, pentru că de undeva trebuie să câştige şi omul ăsta de făcu complexul. Un mare bravo cu aplauze şi fluierături de bun augur pentru echipa de acolo: animatori, chelneri, personal recepţie, in fine, toţi, absolut toţi, sunt jos pălăria. A fost prima dată când mi-a fost refuzat bacşişul pe care voiam să-l dau unui angajat ce ne-a transportat cu bagaje cu tot de la recepţie până sus, pe deal, unde era vila noastră. Că asta am uitat să v-o spui: tot complexul e pe un deal cu căpiţe, oi, vaci şi aer curat!

Hai să trecem și la Brașov. Eu personal aș emigra aici. Lăsând la o parte bucuria de a sta într-un oraș cu munte și pădure la o aruncătură de băț, locul ăsta are ceva aparte ce te face să tot vrei să-ți scuipi în sân și să-ți zici "ptiu, ptiu, asta o fi la mine-n țară?". Sigur, eu vorbesc din punctul de vedere al turistului. Dar la Brașov chiar m-am bucurat să fac turism. Doamne, ce cofetării am văzut! Ce terase, ce localuri, ce prăjituri, ce cafele, ce mic dejun ca pe-afară am avut la dispoziție. Iar la  Parc Aventura e super fain. Sigur, presupunând că nu ai rău de înălțime și teamă de ridicol ca mine. Personal, am fugit trei ore pe sub crengi și tiroliene, încurajând odrasla situată la înălțime, mai făcând o poză, mai bând o cafea, mai dând indicații cum îi stă bine unei mame: ține-te bine, mămică! Uită-te unde pui mâna, ridică piciorul, fă ca domnul și dă-te jos că e prea sus pentru tine! 

De întors, ne-am întors cu un tren pe care l-am prins la mustață (cum altfel?!) și care este al unei companii private. Și pentru că este privat și frumos și curat și ieftin (30 de lei biletul până la București per adult, iar copila, arătând destul de mică, nu a plătit nimic, față de 74 de lei biletele pentru amândouă la CFR), pentru toate astea așadar, nimeni nu vorbește de el în gară. Este afișat, dar, dacă vrei să afli detalii la Informații zici că ai întrebat de Necuratu'. Nu ți se răspunde sau ți se spune ceva pe șoptite, ca nu cumva să audă duhul gării și să se afle la CFR că este promovată concurența.

Sâmbătă, la 18h, vacanța s-a încheiat. Două zile. Atât. După toate cele citite, spuneți și voi acum: câte ore are ziua?