Îmi place de ea cât de repede şi de uşor îşi lasă mintea să-i zboare în toate părţile, ca un pui de vânt ce bate de nebun, provocând în jur atâta panică cât să nu treacă neobservat. După ce cu nici cinci minute în urmă o fugărisem prin casă ba cu peria, ba cu pâinea cu miere, ba cu geaca şi ghiozdanul, odată ajunse pe stradă, aerul rece i-a trezit cheful de vorbă şi inevitabil, de joacă.

E fantastică această copila a mea cum reuşeşte să găsească în toate fărâmele de minute ce ne rămân pe la colţuri,  prilej să facem ceva amuzant, chiar dacă în timpul ăsta picioarele noastre fug după troleibuze.
- Mamaaa, ia spune, dacă ar fi să-ţi imaginezi că anotimpurile sunt nişte persoane, cum ar arăta? Da' să nu semene cu vreun cunoscut! Îţi închipui tu, aşa, de la cap la coadă.

Încerc să mă concentrez la întrebare în timp ce grăbesc ritmul de mers, cu ochii pe ceas.
- Păăăăi, vara ar fi blondă, cu părul luuung şi ar umbla toată ziua în chiloţi, cu o felie de pepene în mână.
Râde cu toată gura, amuzată de vara noastră copilăroasă şi impudică.
- Rândul meu acum! Primăvara mea ar fi o pacifistă. Ştii tu, genul ăla care are grijă de animale, de bătrâni şi de copii. Toamna ar fi o rebelă, cu o personalitate care ridică în aer frunzele şi le împrăştie în toate părţile. Iar iarna...hm...ar avea părul lung şi negru şi o fire foarte posacă. Aş avea o iarnă supărăcioasă şi bosumflată.
- Serios? zic. Eu mi-o imaginam copilăroasă şi pusă pe şotii.
Cade pe gânduri.
- Sau aşa, cum zici tu. Încă nu m-am decis.

Se vede că nu a fost zăpadă anul ăsta. Copiii uită repede. Se iau cu joacă şi trece timpul. Acu vine primăvara, cea pacifistă şi iubitoare de animale. A propos, a voastră cum e?