Disclaimer: Acesta este un guest post scris de soț.

Sunt produsul Politehnicii, ca inginer economist – însă în liceu am făcut DTP pentru o tipografie, ultimii ani de facultate am lucrat grafică video în televiziune, iar de vreo 15 ani fac în principal programare. De la sine înțeles că vasta majoritate a cunoștințelor mele profesionale au fost dobândite în afara „sistemului”, așa că am fost dintotdeauna un susținător fervent pentru ceea ce am aflat acum câțiva ani că se numește „învățare continuă”. În general nu sunt foarte impresionat de cuvintele de marketing ale sezonului, dar sunt foarte impresionat de un dascăl bun care reușește prin carisma și pasiunea personală să-ți transmită dragostea pentru subiectul pe care-l tratează.

Așa se face că sunt un avid consumator de materiale educaționale – de exemplu am conturi la Khan Academy și Coursera pe care le folosesc în mod curent; la un moment dat mă apucasem să revizuiesc chimia din școală pe Khan Academy – o plăcere, deși am urât-o profund atunci când mi-a fost predată. În limita timpului am încercat și să creez conținut educațional pro bono – printre altele, am pus un pic umărul la construirea Wikipedia în română (deși m-am implicat prea puțin în redactarea de conținut propriu-zis), am făcut un mic site educațional, acum mai degrabă uitat, și am scris câteva postări cu tentă educațională pentru copii și pe blogul soției (despre etimologie, numere, simțuri, un mic puzzle logic, ba și o scurtă introducere în teoria grafurilor pentru copii).

Am încercat să-i inculc și Anei dragostea pentru învățat în afara sistemului. Nu sunt rare după-amiezele de week-end în care o trag lângă mine pe canapea ca să-i arăt cine știe ce prostioară simpatică din matematică sau mai știu eu de unde. Am încercat s-o încânt și cu Khan Academy, deși înțeleg că e un pic intimidant pentru un copil care nu vorbește engleza nativ. Și, de la sine înțeles, eu sunt întotdeauna destinația pentru oricare „n-am înțeles” din zona matematicii de școală sau de aiurea. Din punctul meu de vedere, ideal ar fi să existe și la noi ceva în genul Khan Academy, care este o sursă absolut briliantă pentru vorbitorii de limbă engleză.

Ei bine, în contextul ăsta, Ioana îmi spune vineri despre MyKoolio – „prima platformă de e-learning cu adevărat deșteaptă”. Ajung pe blogul Bogdanei Dobre unde aflu dintr-o postare bine scrisă că MyKoolio e gândită ca un joc, cu grad mare de interactivitate; că are zonă pentru copii și zonă pentru părinți, de “arhitectura” acesteia ocupându-se un colectiv de 20 de profesori conduşi de nimeni altcineva decât coordonatorul Lotului Olimpic Naţional de Matematică, Prof. Radu Gologan – bașca cu feedback de la 30 de elevi!

Uite domnule că se poate și la noi! Îmi fac imediat cont și-i fac și Anei; primii 1000 de părinți care-și fac cont lor și copilului au acces gratuit la zona premium – o bună motivație să te grăbești. Am citit într-un comentariu din postarea Simonei Tache pe același subiect că înregistrarea ar fi greoaie – mie nu mi s-a părut; au ales un procedeu un pic atipic de înregistrare, dar nu mi se pare neapărat greoi, s-ar putea să genereze confuzie numai pentru că iese din tipare.

Vineri n-am apucat să fac nimic cu Ana, dar sâmbătă am prins vreo două ore cu ea acasă:
– Auzi, mama a găsit o platformă mișto de învățare online, cică e interactivă, jucăușă, vrei să-ncercăm?
– Sigur, hai!

Intru în cont, alegem clasa a IV-a, alegem matematică, alegem semestrul 2 (singurul disponibil) și alegem lecția despre perimetru. Obținem o desfășurare absolut pasivă de slide-uri de felul ăsta:

Imagine preluată de pe MyKoolio.com cu scop ilustrativ

Da, arată simpatic, copilăros. Da, materialul este riguros corect. Dar nu este absolut deloc interactiv, iar un copil obișnuit cu tablete, console și jocuri pe computer nu vrea să-și petreacă timpul în fața unei succesiuni de slide-uri, așa cum fac părinții lui în ședințe la birou.

Ok, poate că predarea n-o fi senzațională, dar hai să vedem exercițiile:

Imagine preluată de pe MyKoolio.com cu scop ilustrativ

Din nou: arată simpatic, materia este absolut corectă, însă interactivitatea constă în a trage cele trei răspunsuri de jos sub cele trei figuri de sus. După 30 de secunde m-am lămurit; s-a lămurit și Ana:
– E exact materia din carte!

Îmi exprim și eu dezamăgirea, însă Ana este mai optimistă:
– Auzi, poate am ales noi un subiect prea simplu – ce-ar fi putut să mai facă la perimetru?! Atâta e perimetrul, suma lungimilor laturilor; gata, s-a terminat subiectul!

Zâmbesc; la prima vedere are dreptate, însă știu cât este de dement Salman Khan să transforme orice subiect, oricât de arid, în ceva interesant, uman și cald, cu conexiuni organice către restul matematicii. Îi răspund:
– Uite, eu n-am văzut niciodată lecția despre perimetru pe Khan Academy. Hai să ne uităm împreună ce-i acolo, că tot ți-am făcut cont acolo.

Se uită suspicioasă la mine – ce-ar putea să facă ăla mai bine cu un subiect atât de sec? Caut pe Google „Khan Academy perimeter” și alegem una dintre lecții – sunt mai multe lecții despre perimetru, noi am picat pe asta:


O văd cu coada ochiului cum se relaxează atunci când Salman își începe lecția cu lucruri bine știute („uite un pătrat, aici are unghiuri drepte, are laturile egale”). Își desface o mandarină și începe s-o molfăie. Punem pe rând pauză să discutăm câte un cuvânt necunoscut în engleză, vreuna dintre ramificațiile explicațiilor (aha, deci de-aia-i zice „doi la pătrat”, fiindcă e aria unui pătrat cu latura de două unități – tare!). Punem pauze să râdem când se încurcă Salman, sau când spune caraghioslâcuri („nu mi-a prea ieșit pătratul, hai să scriem aici că-i un pătrat”); ne dăm ghionturi atotștiutoare când redescoperim câte un detaliu despre care vorbisem și noi mai demult. Punem pauze să comentăm însăși tehnica lui de-a explica. Lecția are vreo 8 minute și jumătate, nouă ne-a luat cam dublu din cauza pauzelor.

În cursul lecției se arată nedumerită de unul dintre exemple, în care aria e mai mică decât perimetrul (încă nu înțelege care-i treaba cu unitățile de măsură diferite; n-o pisez). După ce se termină filmulețul (și mandarina), mă duc în partea cealaltă a sufrageriei la bibliotecă să-i caut Ecuația care n-a putut fi rezolvată, fiindcă știu că menționează la un moment dat tocmai confuzia dintre arie și perimetru. Ana rămâne în fața computerului, unde tocmai se terminase lecția (trebuie să mergeți la ei pe site ca să înțelegeți la ce se uita ea, aici). Când întorc capul la ea văd că apăsase singură pe următorul modul – primul set de exerciții pentru lecția pe care o văzusem împreună. O oră și ceva mai târziu, Ioana a început să mă boscorodească fiindcă a găsit-o tot pe Khan Academy, rezolvând în continuare exerciții (trebuia să mergem la cumpărături în Decathlon și noi încă nu eram gata de plecare). Ăsta-i un copil care n-are niciodată chef de teme.

Același copil, același subiect – 30 de secunde pe MyKoolio, 90 de minute pe Khan Academy. La final îi spun Anei:
– Auzi, am o întrebare la tine. Ce-ar fi putut să mai facă la perimetru?

Râde:
– Bine, bine, ai avut dreptate!
Da am trișat: Salman Khan a predat perimetrul combinat cu aria – dar un dascăl cu har știe că lecția este mai mult spectacol decât materie; la fel ca un regizor bun, știe unde trebuie să adauge și de unde poate să taie. Da, Khan Academy este gratis, dar incomparabil mai bine finanțat decât ar putea fi orice proiect românesc (peste 15 milioane de dolari numai în 2012) și are și nouă ani vechime. Da, acolo sunt filmulețe, pe MyKoolio nu sunt. Dar întrebați-o pe Ana cât de tare o impresionează toate astea – ea știe doar că într-o parte e fun, în cealaltă parte nu e. Altfel e ca și cum ai încerca să convingi un copil să se uite la Omulețul lui Gopo în loc de Albă ca Zăpada, pe motiv că Gopo a avut mai puțină finanțare decât Disney.

Nu vreau să las impresia c-ar fi ceva în neregulă cu oamenii care-și înscriu copiii în MyKoolio, sau cu copiii cărora le place platforma. În lipsa unei alternative locale mai bune, MyKoolio poate fi ok, în măsura în care copilul vrea s-o folosească. Problema nu este a consumatorilor, ci a creatorilor de conținut local, că nu reușesc să ofere o alternativă și mai bună. Nu am nici eu o soluție, însă sunt sigur că trebuie să poată fi construită una, cumva.

Știu că MyKoolio e la început de drum și ar trebui să-i încurajăm. Și aș vrea să-i încurajez – aș vrea să reușească, mi-am dorit asta încă de când am citit prima postare despre ei. Însă mi se pare impardonabilă distanța dintre felul în care au ales să se prezinte și produsul finit; distanța dintre modelele pe care le au deja la dispoziție pe Internet și soluția pe care au ales-o. Aș fi fost cu siguranță mult mai deschis să aștept și să sper la îmbunătățiri în timp dacă forma de marketing ar fi fost mai puțin pretențioasă – dar când vorbești despre un colectiv de zeci de profesori și elevi și ceri 28 de lei pe lună ar trebui să ai un produs pe măsură. Și chiar am sperat sincer...