Când copilul de zece ani e plecat de acasă, încerci să dai timpul cu zece ani înapoi și să faci ce vrei și nu poți face de obicei. Să dormi, să comanzi mâncare la prânz, să te uiți la filme până spre dimineață, cu sunet de data asta, să stai pe TV5, deși din reflex tot pe Disney Chanel apeși prima dată, să taci minute în șir, chiar și câte o oră întreagă, să pleci de acasă și să întârzii fără să fugi pe stradă, să mergi la teatru și la cârciumă și să te uiți la scamele de praf de pe jos și la maldărul de rufe din coș și pur și simplu să alegi ceașca de cafea, fără nicio urmă de regret.

Când copilul de zece ani e plecat de acasă, te duci la mall și constați cu surpriză că există și haine de oameni mari și pantofi cu toc, dar tu te întorci cu un Tshirt cu Aerosmith pentru ea și cu un sacou în carouri, cu aer englezesc- tot pentru ea și cu câțiva pui Coquelet de Bretania că doar erau la reducere (apropo, în Carrefour sunt acum la 17 lei), tot pentru ea, că sunt prea mici să saturi o familie întreagă. Și acum, îți aduci aminte că i-ai promis un tort la întoarcerea din tabără și că mai e un pic până mâine și ar fi bine să lași scrisul deoparte și să treci în bucătărie că tortul ăla nu se face singur și oricum al tău e mai bun și cu mai puțin zahăr decât cel de la cofetărie.

Când copilul de zece ani e plecat de acasă și te sună și plânge că a căzut și nimeni nu a fost acolo să-i spună o vorbă bună, pentru că ea e mare și copiii mari se descurcă și că mai apoi, pe seară, colega a lovit-o din greșeală cu bocancul în degetul mic de la picior și mamiiii, mă doare, ai vrea pur și simplu să se facă mâine. Chiar dacă asta înseamnă să faci mâncare, să nu mai stai la filme până-n zori, să dai TV5-ul pe Disney Chanel, să vorbești, să aduni praful și să nu mai întârzii. Dar măcar să poți strânge în brațe.