Ieri, în taxi, în drum spre Școala centrală unde urma să o las să-și dea olimpiada la mate. Fie vorba între noi, aveam amândouă un chef de concurs duminică, de dimineață, la o oră la care tot omul normal ar fi stat  în vârful patului, cu o cafea/ceai/lapte/ciocolată și o carte/tabletă/WhatsApp/facebook/revistă/ochii pe tavan. Deci nu, problemele și exercițiile cu șiruri de numere, jdemii de necunoscute sau paranteze la puteri greu de pronunțat nu ar fi intrat niciodată în sfera preocupărilor mele. Și nici ale Anei care s-a trezit că a luat olimpiada, din întâmplare. "Ne-a zis profa că, dacă vrem să participăm la faza pe școală, putem să o facem. Și m-am băgat și eu să văd cum e. Mamă, prima oră m-am uitat ca proasta la subiectele alea și apoi, pac, pac, mi-au picat două fise, am făcut două dintre probleme și iată-mă la faza următoare." Așadar, ieri, în taxi. Ana povestea nu știu ce despre o prietenă. "Șiii, mi-a zis, auzi, bă, tu ți-ai făcut proiectul la geografie?" Intervin, sfătos. "Nu mai folosi și tu bă-ul ăsta, e cam urât!". 'In fine, poate că nu mi-a zis bă, ci mă". Eu o țin pe a mea.  Nici mă nu e prea ok. Folosește și tu..." Nu apuc să termin, că-mi ia vorba din gură. "Mama,  dar eu nu le folosesc. Nici pe mă și nici pe bă. Eu zic cu bre!" Simt că mor. "Cuuum? Pe ăsta de unde l-ai mai scos?". Se uită la mine îmbufnată. "Nici ăsta nu e bum? Hai că nimic nu-ți convine în dimineața asta. Ceva trebuie să folosesc. Zi-mi tu pe care dintre ele și ăla rămâne". Intre timp, taxiul oprește.
- Haide, bre, că am ajuns! zice șoferul, abținându-se cu greu să nu râdă.

O las așadar la concurs. O oră jumătate mai târziu, sms: eu am ieșit, tu pe unde ești? Eram pe drum. Când ajung, o văd mulțumită tare. "Am făcut aproape tot", zice. "N-am știut un subpunct". Mă abțin cu greu să o întreb de ce atunci a ieșit mai devreme în loc să se mai gândească. Pare însă că-mi ghicește gândurile. "Mama, pur și simplu obosisem să mă gândesc. Cât să mai fi stat așa, aiurea?" Adevărul este că are și ea dreptate. Până la urmă e duminică, ora prânzului, cine naiba vrea să și-o petreacă făcând calcule.
- Acum, mergem la cârciumă? zice și pleacă veselă, sărind de pe un picior pe altul.
Adevărul este că, de când era mică, Ana se bucură de ieșitul în oraș, la masă, cum alții se bucură de mersul în parcuri de distracții. Doar la vederea meniului, ochii i se luminează  și-i simți nerăbdarea de a se vedea cu farfuria în față. Nu știu dacă "așa e ea" sau dacă faptul că dintotdeauna, la restaurant, am lăsat-o pe ea să-și aleagă ce să mănânce (făcându-i, eventual, unele sugestii), am încurajat-o apoi să comande singură (ocazie cu care și-a exersat engleza prin alte țări) și, în plus, să "scape" la chestii pe care nu i le cumpăr în mod normal. De exemplu Nestea sau mai știu e ce desert. Bref, dacă vrei să o cucerești pe fie-mea, atunci musai să o scoți în oraș. Pe lângă mâncatul la cârciumă, mai există ceva care o umple de bucurie: animalele. De orice fel, oriunde. Că o duci la Zoo, la călărie, la expoziții de feline, în ograda, la delfinariu, orice e viu, drăgălaș, jucăuș și nu e om, îi provoacă Anei chiote de bucurie. Ei bine ieri, le-a avut pe amândouă. Pentru că olimpiada a avut loc pe strada Icoanei, am decis să rămânem în cartier și ne-am dus să mâncăm la Shift. Il știți? Dacă nu, puneți-l pe listă: local mișto (vara cred că e foarte fain să stai în grădină), personal tânăr și simpatic, mâncare foarte bună și pentru toate gusturile. Ana și-a luat un hamburger de casă cu cartofi prăjiți (că doar nu cu brocoli), iar eu am luat așa numitul platou oriental (vreo 30 de lei, ar fi ajuns liniștit pentru două persoane) cu lipie, hummus, tabouleh, falafel si o salată de linte excelentă.Plus un pahar de vin roșu și un smoothie de ananas, cu măr verde și lime. Cu totul, 95 de lei. Doar că în banii ăștia am avut parte și de smotocit, mângâiat, scărpinat două bucăți de patruped absolut delicioase: un buldog bălos și calin și un Jack Russel care spera să obțină și el de mâncare dacă nu de la masa stăpânei, atunci de la oricare alta. Așadar, un prânz care a salvat total o dimineață mult prea intelectuală pentru cheful amândurora. Și ca să avem și o după amiază la fel de interesantă, Ana s-a decis să afle mai multe despre comunitatea gay.
- Cam care este procentul de oameni gay în lume?
Mă uit pătrat, mai degrabă intrigată că eu nu mi-am pus niciodată această întrebare.
- Habar nu am. Dar sunt destui.
- Daaar, atacă din nou, poți să devii gay fără să te naști așa?
- Cred că da. Cred că poți să încerci  și să descoperi că e ok sau să fii foarte dezamăgit de relațiile din trecut și să ajungi gay. Oricum, de-a lungul istoriei, au tot existat referințe despre relațiile dintre parteneri de același sex. Nu e ceva de dată recentă.
Se pare că subiectul e pe placul ei, așa că continuă.
- Daaar, poți să fii și așa și așa?
- Păi, da. Se numește bisexual.
Stă un pic pe gânduri și trage o concluzie:
- Adică în cazul ăsta, îți place pur și simplu persoana, indiferent de ce  sex are. Il iubești așa, ca om, pentru ce e el.