Diminețile. De fapt, și mai bine ar fi....ah, diminețile! Pentru că din momentul în care grădinița sau școala intră în viețile noastre, ritmul începuturilor de zi ni se schimbă dramatic. In primul rând, apar noi ritualuri. Nu știu cum o fi la voi, dar îmi aduc aminte că atunci când Ana era în grupa mică, în primele dimineți de trezire pentru grădi îmi era așa de milă de ea să o scol încât o duceam în brațe, semi adormită, pe canapea, și o lăsam câteva minute la desene până îi încălzeam niște lapte. La sfârșitul grădiniței, ritualul nostru de început avea deja statut de regulă, deși copilul cântărea vizibil mai mult. Am ajuns să renunțăm de comun acord la acest obicei când într-o dimineață, am cedat și, în loc să o duc în brațe, am târât-o efectiv până în camera cu televizorul.

Cu televizorul e o întreagă istorie. El îmi servește în primul rând mie. Adică, de când era mică, o propteam pe Ana la desene când aveam și eu nevoi și dorințe, altele decât cele de a sta lipită de ea. La trei, patru ani, la ora 7h00 de dimineață, profitam de niște desene ca să o las să se dezmeticească și să înghită totuși ceva la micul dejun. O să spuneți: cuuuum, mănâncă în sufragerie? Aaaaah, da. Mai mult, recunosc că micul ei dejun nu face parte din categoria "sănătos, echilibrat, plin de vitamine, un strop de sănătate în farfurie de cum răsare soarele". Ba dimpotrivă,  ar zice unii. Propriu zis, e vorba de niște lapte cu o felie de pâine cu unt și gem sau miere. Atât. Problema este că, ca și mine, copila nu prea reușește să înghită nimic la zece minute după ce s-a trezit. Ar trebui, probabil, să o scol și mai devreme și să-i dau timp organismului să ceară ceva de mâncare. Sau poate că e doar o chestiune de obișnuință. Sau poate că dacă ar vedea pe masa din bucătărie aranjate frumos farfurioare cu fel de fel de chestii apetisante, ar accepta un mic dejun consistent. Problema este că pentru toate cele de mai sus ar însemna ca eu să mă scol și mai devreme decât acum. Ei bine, răspunsul meu este nu. Clar. Mai ales că Ana începe școala la 7h30 a.m. Adică încep să văd lumină afară când ea e deja în hol și se încalță. Așa că nu, nu mă voi trezi mai devreme.

Tot la capitolul dimineți cu ferestre închise ca să nu se audă țipetele din interior figurează și chestiunea întârziatului. De regulă, noi nu întârziem. Doar că aproape de fiecare dată, suntem cât pe ce să întârziem, iar dacă nu o facem este pentru că stau tot timpul cu ochii pe ceas și hai-hai cu mâncatul, hai-hai cu dusul la baie, hai-hai cu îmbrăcatul și plecatul. In primii ani de grădiniță și de școală, încercam să fiu și eu gata de birou când ieșeam cu Ana pe ușă. Nu vreți să șțiți ce drame se consumau în zori, în casa noastră! Hai odată cu baia că am și eu nevoie! Mănâncă mai repede că în cinci minute plecăm și tu nu te-ai spălat! Păi cum să mă spăl, că până acum te-ai machiat tu în baie! Lucrurile au început să se detensioneze când am decis să trag pe mine o pereche de blugi și un tricou, să o duc la școală și apoi să mă întorc acasă, să-mi beau cafeaua și să mă pregătesc și eu. Cu adevărat am scăpat total de dramele matinale în momentul în care a ajuns să o ducă altcineva la școală. Si anume bunicul care i-a spus clar: vin să te iau la șapte și zece. Nu ești gata, nu mai vin!

Cam așa în casa noastră. Acum, vă las. Mă duc să-mi beau cafeaua în liniște, să așez pe farfurioară, lângă ea, doi biscuiți cu cereale, să profit apoi de un gel de duș cu miere și să schimb apa la flori. Și pentru că am timp, voi sta preț de câteva minute în fața dulapului, gândindu-mă cu ce să asortez primăvara de afară. Se anunță soare și 18 grade.

Iar acum, rândul vostru. La voi cum se petrec diminețile? Vă treziți, vă duceți să alergați în parc, la întoarcerea acasă va apucați să faceți sucuri de fructe proaspăt stoarse pe care le serviți alături de boluri cu iaurt bio cu cereale și fructe uscate, după care vă treziți copiii într-un zâmbet si o îmbrățișare și ei vă răspund la fel? Spuneți-mi că nu e așa, vă rog...