Habar nu am ce anotimp era, dar să zicem că ar fi fost început de vară pentru că eu aveam niște sandale în picioare și, cu mama de mână, înaintam la pas, pe o alee din Cișmigiu. Eu aveam vreo cinci ani, mama vreo patruzeci, iar el...el  era un domn bătrân, cu barbă de trei zile și cu un deget butucănos îndreptat spre mine:
- Apăi, doamnă, zice, duceți copilul ăsta la un doctor, nu vedeți ce strâmb calcă?
S-a enervat mama.
- Știți vorba aia cu câinele care moare de drum lung și prostu' de grija altuia?

Domnu a plecat înjurând. Mama m-a luat de mână și am continuat să mergem- ea, pe tocuri, eu, cu picioarele strâmbate către interior. Degeaba am purtat ani de zile talonete, degeaba am făcut gimnastică medicală și m-am chinuit să merg pe borduri cu vârfurile spre afară, tot strâmb merg. Așa că pentru mine este o adevărată aventură să-mi găsesc o pereche de pantofi care să nu mă bată. Unde mai pui că am și un deget mai lung decât toate celelalte care face să-mi salte numărul la pantofi de la 39 la 40, însă, chiar și așa, mi se potrivește doar în lungime. In lățime, mai toate încălțările îmi scapă din picior dacă nu au sistem de prindere. In plus, după ce că abia găsesc ceva de încălțat, din cauza mersului meu șleampăt deformez rapid pantofii care, după vreo două sezoane, ajung atât de stâlciți încât trebuie aruncați.

Iată-mă așadar, astăzi, într-un mall, în căutare de ceva de pus în picioare pentru sezonul primăvară- vară. Inutil să spun că ce-mi plăcea nu-mi venea, ce-mi venea nu era chiar ce trebuia, ce-mi plăcea și părea că mi-ar veni, costa de mă rupea și tot așa. Până la urmă, am găsit o rochie. Știu, nicio legătură cu pantofii, doar că e de la sine înțeles că nu te poți duce chitită să cumperi pantofi și să pleci fără nimic. Nu contează că mai ai încă cinci rochii acasă pe care nu apuci să le porți pentru că, nu-i așa, nu ai pantofi pentru ele! Mai iei încă o rochie, că nu o fi foc! Eu însă m-am abținut. Am probat-o și aștept să văd dacă o să o uit până mâine. Dacă nu, asta e, mă duc și mi-o cumpăr, în ideea că mai bine să trăiesc cu remușcări, decât cu regrete. E bleu ciel, dacă vă întrebați.

După două ore de mall, nu mă puteam întoarce acasă cu mâna goală. Adică aș fi putut, dar ar fi fost prea dureros. Așa că a trebuit să compensez. Să găsesc ceva care să-mi dea totuși satisfacția unei ieșiri reușite, la shopping, fără însă a-mi induce sentimentul de vină că iar am cheltuit prea mult sau, și mai grav, că am luat ceva de care nici nu aveam prea tare nevoie și nici nu-mi plăcea așa de mult. In astfel de situații, până acum vreun an, soluția era să-i cumpăr copilei câte ceva. Doar că mai nou, de fiecare dată când văd vreo rochie colorată sau vreo fustă drăgălașă parcă îi și văd privirea scârbită, însoțită de un "pe buneeee? Chiar crezi că o să port așa ceva?" și...mă opresc.  Așa că am ieșit din mall și m-am dus spre acel loc de pierzanie unde ajung inevitabil să cheltui mult mai mult decât îmi propun și să plec cu mult mai multe lucruri decât pot căra: la piață.

Dragi copii, m-am gândit să împărtășesc cu voi o rețetă de chiftele (sau hamburger, depinde cum o luați) pe care a descoperit-o asta mică a mea, pe net. Ana se autointitulează pasionată de bucătărie, dar de fapt, ea face un fel de muncă de documentare în sensul că descoperă fel de fel de site-uri de bucătăreală și apoi mă pune pe mine la treabă.

De data asta, însă, chiar merită să luați ceva de scris și să notați (sau puteți face și o captură de ecran, cum fac ăștia micii când vor să-și treacă temele de la unii la alții- ce, nu știați?) pentru că rezultatul este foarte interesant.

Ca și ingrediente vă trebuie:

•  1 kg carne tocată de care vreți
• 2 morcovi
• o ceapă
• o căpățână brocoli
• 4-5 căței de usturoi
• sare
• piper

La un kilogram de carne tocată (eu am avut curcan, dar merge foarte bine și vită- chiar mai bine, cred sau pui), se adaugă sare și piper, cățeii de usturoi zdrobiți, ceapa tocată, morcovii rași pe răzătoarea mică și tataaaam, căpățâna de brocoli dată pe răzătoare cât să adaugăți la amestec vreo câteva linguri de brocoli ras. Efectiv, luați căpățână, o băgați sub un jet de apă, o apucați de tulpină și începeți să o radeți ca și cum i-ați freca ridichea de răzătoare până când adunați un pumn de florescență mărunțită. Amestecați totul într-un castron și formați niște hamburgeri sau niște chiftele pe care le prăjiți ulterior sau în tigaie sau pe grătar. Ca și garnitură, eu am făcut niște cartofi fierți în coajă, curățați ulterior, tăiați rondele și prăjiți un pic într-o tigaie cu o lingură de ulei, o ceapă verde tocată, sare, piper și boia.
Rezultatul? Iată poza (nu mă întrebați de ce e pozat pe lung, când de fapt imaginea e făcută și salvată pe lat, că nu știu)


 

 La sfârșit, să vă mai spun un ultimul pont: la Lidl au brocoli bio la un preț absolut rezonabil. 

Ce faceți în weekend? Nu știți încă? Vreți să vă vând un pont? Dar, mai înainte, spuneți-mi dacă vă place pâinea proaspătă și dacă aveți copii curioși și dornici să-și bage mâinile în aluat? Dacă ați răspuns da la cel puțin două din cele patru întrebări (prima nu se pune, că acolo nu e cu da sau nu), atunci iată o idee: brutăria MamaPan organizează sâmbătă, 18 martie, între orele 14h00 si 17h00, Ziua Porților deschise.

Pentru aceia dintre voi care nu știu cu ce se mănâncă pâinea de la MamaPan, ei bine aflați că brutăria asta este o afacere de economie socială la care lucrează mame singure și femei aflate în situații de dificultate și unde se face o pâine complet sănătoasă crescută cu maia naturală, fără drojdie comercială, fără aditivi, potențiatori de gust și alții asemenea care nu-si au locul într-o pâine normală.  
O să miroasă a pâine fierbinte, o să spunem povești și o să încercăm toate bunătățile MamaPan, ne anunță organizatorii. Așadar, dacă vreți să vedeți cum se lucrează într-o brutărie artizanală, dacă vreți să aflați totul (mă rog, cât se poate de multe) despre maia, daca vreți să-i lăsați pe cei mici să modeleze în aluat și să-și coacă pe loc creațiile, dacă vreți să gustați și să cumpărați pâine și produse de patiserie delicioase și sănătoase, făcute cu maia naturală și făină curată, fără aditivi, atunci dați o raită la MamaPan, pe strada Drumețului, nr 2A, sector 3 (zona Auchan Vitan). 

Noi, adică eu și infanta, nu cred că vom ajunge pentru că suntem ocupate cu o olimpiadă la matematică. Dar eu încă mai am pâine cu maia, în congelator. De obicei comand patru, cinci pâini deodată și le congelez. Dacă vă duceti, să nu plecați fără să cumpărați și niște ștrudele cu mere. Și da, puteți mânca liniștiți și câte două bucăți, pentru că există și-n varianta fără zahăr. Și eventual, poate îmi luați și mie câteva! Glumesc! Să vă las totuși adresa? Nu știu...zic și eu...

Pot să vin și eu în pat, lângă tine? Imi pândește zâmbetul din spatele cărții, își ia avânt și se aruncă mai, mai să mă strivească, cu satisfacția unui cățeluș care înoată în valuri. Apoi, ca și cum cartea aia, a mea, ar face zid între inimele noastre, se frichinește până ce o las din mână și-mi eliberez mintea și brațele doar pentru ea.
- Ia-ți și tu o carte și stai cu mine aici, să citim amândouă!îi spun.
Se uită la mine, se uită la mobilul cu care venise înarmată ca să ne uităm amândouă la nu știu ce clipuri a mai făcut și tace. De citit, citește de pe la cinci ani. Atunci a descoperit cărțile cu Magic Lilli și a fost dragoste la prima lectură. Cred că așa a și ajuns să învețe să citească, de dragul cărticelelor alea. Apoi, a început școala și din păcate, pe măsură ce lista de cărți a devenit conformă cu programa, s-a dus naibii și entuziasmul. L-am ridicat cu schițele lui Caragiale, l-am scufundat iarăși cu Fram, Ursul polar (efectiv, a urât cartea aia pentru că "e îngrozitor de crudă, mama!"), iar l-am ridicat cu Legendele Olimpului și cu cărțile de la editura Arthur, iar l-am dus în jos cu Creangă și tot așa, suntem într-un roller coaster de câțiva ani buni. Totuși, Ana citește. Ca și în cazul mâncărurilor unde i-am dat libertatea de a alege singură din meniu la fiecare descindere într-un restaurant, și în cazul cărților am dus-o de mică în librării și am încurajat-o să-și aleagă. Deși, recunosc, au fost cazuri când mi-aș fi dorit să ia altceva. S-a întâmplat și să nu fiu deloc de acord cu alegerile ei (nu mai știu ce reviste voia) și pe acelea și le-a luat singură din banii de Sorcovă. Sau, dacă vreau musai să citească o carte, atunci i-o cumpăr pur și simplu și i-o vâr sub nas cu un termen: ai o lună să o termini.

La școală, a primit anul acesta o listă de lecturi pentru fiecare semestru și mi s-a părut înțeleaptă ideea profesoarei să le dea de ales între mai multe lecturi. Oricum, e de apreciat că nu am găsit printre lecturile obligatorii nici Amintiri din copilărie (cu tot respectul pentru Creangă și Călinescu, dar cred că nu mai e cazul să spunem că, în cazul lui Nică, asistăm la copilăria copilului universal) și nici Scrisoarea a III-a. A avut de citit însă Gârleanu, Caragiale, dar și Palacio, Shakespeare sau J.K. Rowling.

De ce vă povestesc toate astea? Pentru că, conform unui studiu realizat de Asociația Curtea Veche (un ONG care promovează lectura de plăcere în rândul copiilor din România), doar 8% dintre copiii bucureșteni citesc de plăcere în timpul liber. 8% oameni buni! Din același studiu aflăm că:

• copiii de 11-12 ani sunt mai interesați să își petreacă timpul liber citind, în comparație cu cei mai mari care optează pentru alte activități (navigat pe internet, vizionare de filme și seriale);
• pentru mai mult de o treime din eșantion (35,7%) este important să aibă un loc potrivit pentru a citi și să își aleagă singuri cărțile pe care le citesc. Unii dintre copii sunt deranjați de faptul că adulții din jurul lor le impun ce să citească, iar alți copii întâmpină dificultăți și presiune în a citi repede;
• un sfert din elevii bucureșteni consideră că lectura poate deveni o activitate mai ușoară dacă discută cu ceilalți despre ceea ce citesc
  
  
  
  

  Foto Asociatia Curtea Veche

   Habar nu am ce ar trebui făcut pentru a schimba un pic această realitate. Cred că, un prim pas, ar fi acela de a ne face noi, părinții, timp să citim și să servim astfel de exemplu. Apoi, să încercăm, măcar o dată pe lună, să mergem cu cei mici într-o librărie și să răsfoim cărți chiar dacă le vom cumpăra ulterior de pe net, la un preț mai bun. Să obișnuim să oferim cărți pe post de cadou fie pentru zile de naștere, fie de Sărbători. Si, nu în ultimul rând, să le citim celor mici măcar seara, la culcare. Pentru că, indiferent de vârstă, oamenii au nevoie de povești pentru a visa frumos.

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, după ce ieri vă spuneam să vă lăsați de fumat (mă rog, nu vă spuneam chiar așa, dar eram prin zonă) , astăzi vă spun ce să mâncați. Nu, glumesc, nu mi-aș permite să încep să dau sfaturi, dar totuși, o să împărtășesc cu voi o găselniță franțuzească în de-ale gurii: salatele. Cele mai simple, mai banale salate, dar care, în Hexagon, sunt servite pe post de antreu și deci ajung să te facă să te înfigi în felul principal cu burta pe jumătate plină. In concluzie, nu doar că mănânci legume crude la fiecare masă, dar ajungi să te saturi mai repede, cu alimente cât se poate de sănătoase. In mare, aveți nevoie de aproximativ 5-7 rețete de salate pe care să le rulați de-a lungul unei săptămâni.

Prima pe care v-o propun: banala salată verde. La care adăugați un sos de vinaigretă (ulei de măsline, oțet, sare, piper), niște semințe și...un ou fiert tăiat în patru. Sigur, asta este salata de bază. In funcție de dispoziție, de sezon și de ce aveți prin frigider puteți, la o adică, să o transformați chiar în fel principal.

Să zicem că luni, înainte de o friptură de curcan cu castane și gratin de țelină (da, da, chiar există așa ceva, dar se face din tulpinile de la apio, nu din rădăcină) v-ați deschis apetitul cu o salată verde. Marți, ați putea, de exemplu, să faceți o salată simplă, de castraveți. Ii tăiați pe lung, scobiți miezul cu sâmburi, îi tăiați rondele și îi împrieteniți cu niște ulei de măsline, două linguri de oțet, un pic de sare, un vârf de cuțit de piper și doi, trei căței de usturoi zdrobiți și...gata!

Pentru miercuri, vă propun o salată de morcov. Se dau doi, trei morcovi pe răzătoare, se stropesc cu ulei de măsline, se adaugă niște oțet, un pic de sare și de piper, se zdrobește niște usturoi, se toacă o eșalotă mică (se găsesc la Lidl, Mega sau Carrefour), se adaugă un pic de pătrunjel tocat și niște semințe și rezultatul poate să constituie el însuși o cină.

Joi, ați putea încerca o salată de andive. Le spălați, le tăiați și le aruncați într-un castron în care ați amestecat două linguri de ulei de măsline cu o lingură de muștar și cu zeama de la o jumătate de lămâie, plus sare și piper și c'est tout! Pentru vineri vă propun o salată de roșii cu ceapă roșie, puțin usturoi și pătrunjel cu un dresing simplu de ulei de măsline și sare.

Sâmbătă, că tot e weekend și oamenii simt nevoia de ceva mai special, ați putea încerca o salată caldă de praz. Luați câteva fire de praz, le curățați și tăiați în bucăți de câțiva centimetri pe care le aruncați într-un vas cu apă clocotită. Le lăsați să se înăbușească, le scurgeți apoi într-o strecurătoare și într-un castron, turnați peste ele ulei de măsline, oțet balsamic, sare și piper. Atâta tot!

Și, iată-ne ajunși și la final de săptămână când vă propun o salată din trei ingrediente care, atenție, trebuie să fie ferme, proaspete și reci: un avocado, un măr verde și o roșie. Le spălați, curățați și tăiați în cubulețe.Turnați zeamă de lămâie peste bucățile de avocado și peste cele de măr, astfel încât să nu se oxideze. Intr-un castron, faceți o vinegretă din ulei de măsline, un pic de oțe, sare și piper. Pe deasupra puteți toca câteva frunze de busuioc și sfărâma puțină brânză de capră. Și asta e tot!

După cum vedeți, nu e mare lucru. Dar, credeți-mă pe cuvânt că dacă veți începe așa orice masă, ajungeți fără niciun efort să înjumătățiți porțile din felul principal și uneori chiar să le înlocuiți cu totul. Bon appétit!

Salată de morcovi cu usturoi, eșalotă și pătrunjel

Acum fix un an stingeam ultima țigară și decideam să văd, în sfârșit, cum arată viața de nefumător. Până atunci, doar tatonasem ideea de a mă lăsa de fumat, fără să fac ceva concret în sensul acela. Dar, ca orice fumător cu state vechi (am fumat continuu vreo douăzeci și trei de ani, mai puțin când am fost însărcinată și ulterior cât am alăptat), îi invidiam pe toți cei care nu fumau și mă gândeam cu jind că "ia, uite, dom'ne, ce bine de ăștia care nu trebuie să se frichinească tot timpul când n-au țigări, care nu sunt disperați când camera de hotel nu are balcon, care nu-și pun șuba pe ei, iarna, să iasă afară la o pipă, care nu simt cum le cade cerul pe ei la fiecare radiografie pulmonară și tot așa".

Reușisem de vreo câțiva ani să reduc drastic țigările și să fumez doar cu anumite ocazii și-n anumite locuri suficient de multe însă ca să fumez zilnic. Mi se părea că dacă mă las de fumat, va trebui să renunț și la cafele și la beri și mai ales la o stare de bine pe care, uitându-mă în jur, mi se părea că nimic nu mi-ar fi putut-o oferi. Eram însă îngozită că voi ajunge să fumez toată viața. Că voi începe treptat să am o tuse matinală și să expectorez de fiecare dată când râd. Țin minte că într-o zi, am venit de pe balcon, de la țigară și Ana a vrut să mă ia în brațe. Am întrebat-o dacă nu simte mirosul de tutun și dacă nu o deranjează și mi-a spus "pentru mine, miroase a mama, nu a altceva".

Așa că într-o zi, am zis stop. Niște analize proaste mi-au grăbit decizia și am hotărât să fac pasul pe care-l tot evitam de frica de a nu-mi lăsa nicio portiță de scăpare. Și anume, i-am promis Anei că începând cu data de 14 martie, mă voi lăsa de fumat. Mi-am luat o săptămână în care să-mi dau timp să mă despart de această dependență care, aveam să-mi dau seama ulterior, m-a privat de libertate ani de zile. Ce m-a ajutat cel mai tare a fost că nu am pornit de la premiza că "na, fac și eu o încercare și dacă iese bine, dacă nu, nu", ci încă de la început nu mi-am acordat mental nicio scăpare. Ei bine, din acel moment, lucrurile au fost mult mai simple decât aș fi crezut. Știam de la o sesiune Allen Carr că voi avea câteva zile în care se va face simțită lipsa nicotinei și că deci, voi fi poate mai obosită. Cel mai important, știam că vor da năvală peste mine asocierile create de mintea mea în raport cu țigara. Vă dați seama că, în douăzeci și ceva de ani, am tot avut timp să construiesc adevărate punți între tutun și sentimente sau stări. Doar că, odată ce mintea mea a decis să nu mai fumeze, tot ea s-a apucat singură, dacă pot să zic așa, adică fără să fie nevoie de un plus de voință, să dezasambleze aceste asocieri.

Cel mai greu a fost să decid că gata! Restul a fost mult mai ușor decât mă așteptam. In plus, mi-am recăpătat o sumedenie de libertăți la care ajunsesem să renunț de dragul țigării. Prima și cea mai importantă: lenevitul în pat, cu o carte. Inainte, după două capitole începeam să nu mai urmăresc acțiunea pentru că eram mult mai preocupată să văd cât a trecut de la ultimul fum. Nu mai spun de plăcerea de a vedea iarna sau ploaia pe geam și a  nu sta ca un popândău în mijlocul lor doar că să umplu rezervorul cu nicotină.

Tot la capitolul beneficii, să notez și creșterea stimei de sine. Practic, te simți mult mai capabil să iei decizii și mult mai puternic ceea ce îți sporește încrederea în forțele proprii. Apoi, faptul că scapi, în sfârșit, de sentimentul de vină față de copiii tăi, mai ales dacă sunt mai mărișori și văd cum îți faci singur rău, e neprețuit. Pe lângă faptul că le dai de înțeles clar cât e de nociv fumatul, îi lași să vadă și cât e de greu să te decizi să renunți.

Două aspecte merită să mai fie menționate. Primul are legătură cu kilogramele în plus cu care vine, de obicei, la pachet, lăsatul de țigară. Ideea că m-aș putea îngrășa a fost, de altfel, mult timp, scuza mea perfectă pentru a continua să fumez. Ei bine, nu m-am îngrășat deloc. E drept, că, în momentul în care m-am lăsat de fumat, am mai făcut ceva: am scos din lista de alimente pâinea albă și zahărul. Sigur, în măsura posibilului. Că am mai băut o bere sau un vin din când în când (apropo, nu am avut nicio problemă să continui să beau cafea sau alcool și fără țigară), tot nu s-a văzut pe cântar. Al doilea aspect ține, ca la orice maladie gravă, de riscul de recidivă. Ei bine, tot ce trebuie făcut este să nu mai fumezi. Niciodată. Să ne înțelegem: și acum, la un an după ce am stins ultima țigară, mi se întâmplă să mai am poftă. Dar știu că de la primul fum se va reinstala nevoia de nicotină și deci, riscul să mă reapuc va fi foarte mare. Iar la cât mi-a luat să mă las, chiar nu mai vreau să trec prin aceleași chinuri mentale.

Am amintit mai sus de Allen Carr. Ca mulți fumători, i-am citit și eu cartea. M-a ajutat să conștientez lucruri pe care nu le văzusem până atunci. Apoi, am fost la o ședință cu Diana Vasiliu pe care o puteți citi și aici. Am încercat să-mi dau seama ce nu a mers în cazul meu în cadrul acelei sesiuni și mi-am dat seama că atunci când m-am înscris, am făcut-o de curiozitate și nu pentru că mi-aș fi dorit cu adevărat să mă las de fumat. Practic, atitudinea mea a fost mai degrabă "ia să te văd, Diano, cum o să mă convingi tu pe mine că nu mai vreau să fumez!". Ori abordarea ar fi trebuit să fie " aș vrea cu adevărat să mă las de fumat, Diana, te rog, ajută-mă!". In orice caz, tot ceea ce am auzit acolo, în acea unică sesiune, mi-a fost de un real ajutor în momentul în care am decis să sting ultima țigară.

La sfârșit, să vă mai spun că nu există neapărat un moment ideal pentru a te lăsa de fumat. Poți să te lași oricând. Chiar și dacă în casă mai sunt persoane care continuă să fumeze. Important este ca odată ce ai decis, să nu cauți să-ți găsești scuze ca să nu te ții de cuvânt.

CMF, OMG, WTF si lista ar putea continua. Dacă nu ați înțeles ce am scris, înseamnă că nu aveți prin ogradă niciun copil mai mare de nouă, zece ani. Căci dacă ați fi avut, ați fi știut păsăreasca de mai sus pe care o practică această generație Y. Despre ea- despre păsărească și despre ea- generația- este vorba în spectacolul de dans #EmojiPlay de la Teatrul Excelsior. Un spectacol emoționant despre emoții și comunicare sau mai degrabă despre lipsa de comunicare și despre nevoia de emoție într-o lume cu tendințe artificiale. Pe scenă sunt patru actori- dansatori (cei care vă uitați la Vocea României o să aveți ocazia să-l revedeți pe Adrian Nour) extrem de talentați și care reușesc să umple scena cu prezența lor animată de coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Spectacolul durează o oră, este extrem de inteligent gândit, cu poantă și sensibilitate, cu mult umor și afecțiune pentru o generație care încearcă să se adapteze secolului vitezei.

O să aveți ocazia să vedeți un spectacol în care nimic nu e lăsat la voia întâmplării, începând cu mișcările actorilor, continuând cu muzica ce susține actul dramatic, cu replicile spuse pe un ton robotic asemeni aplicațiilor pe care le vedem pe tablete și smartphonuri, cu proiecțiile ce susțin imaginea unui univers fals și totuși aproape de nevoile noastre dintre care, mai importantă și mai stringentă decât toate e nevoia de iubire.

M-am bucurat că am dus-o pe Ana. Cred că pe undeva și-a pus niște semne de întrebare. M-am bucurat să văd în sală, o clasă de a V-a venită la teatru cu diriginta. M-am bucurat si mai tare când Ana mi-a spus că este o clasă din școala ei.

Un bilet costă 30 de lei și pot fi cumpărate on line. Nu e puțin, dar o pizza la Pizza Hut e cam tot atât și nu te ține pe scaun, o oră, cum poate face un spectacol. A fost, în felul ei,  o lecție interesantă de parenting acest teatru coregrafic. Dacă nu aveți program pentru seara asta, de la orele 18h00 se joacă, tot la Excelsior, în Sala studio, Cea mai frumoasă floare din lume, iar de la orele 19h00, o să-i aveți în Sala mare, pe cei de la Colegiul Tudor Vianu cu spectacolul Fantoma de la Operă.

Am aruncat un ochi pe programul de la Teatrul Excelsior și cred că este primul teatru pentru copii care produce și spectacole pentru adolescenți. Pentru cei ca mine, cu copii mari, există câteva piese care par foarte interesante. Uitați-vă, de exemplu, la With a little help from my friends dacă aveți liceeni pe acasă sau la Teenspirit. Vă las aici programul lunii martie și AOP când aveți TSC (glumesc, adică "aruncați o privire când aveți timp și chef").

Apropo, dacă nu știți ce am vrut să spun la începutul povestirii de astăzi, ei bine înseamnă "ce mai faci? "oh my god" și "what the fuck".

Ce faceți în weekend? Dacă nu aveți niciun plan, ce-ați zice de o tură prin Grădina botanică care, pare-se, are nevoie de un pic de ajutor în perioada asta ca să se facă frumoasă pentru lunile ce urmează. Concret, trei weekenduri la rând începând cu cel din 11-12 martie, Grădina își așteaptă voluntarii dornici să o curețe, să-i taie lăstărișul, să greblezele frunzele moarte, să scoată rădăcinile putrezite, bref, să o pregătească cum se cuvine de primăvară.

 Evenimentul este organizat de asociația Team Work (apropo, vedeți că își caută voluntari) încă din 2006, în parteneriat cu Grădina Botanică din București și la el sunt așteptați să participe aproximativ 350 de voluntari, cu vârsta minimă de 14 ani. Aici recunosc că sunt un pic încurcată, căci nah, nu e foarte amuzant să lași copilul singur acasă, în weekend, chiar și pentru o cauză nobilă. Noroc însă cu școala și lecțiile dumisale, că așa au și cei mici ceva de făcut până vin cei mari din Grădină.

Dacă doriți așadar să grădinăriți în weekend, să șțiți că programul de voluntariat va fi între 9h30 și 14h30 și veți fi îndrumați de membrii Team Work. Lansat sub denumirea de „Curățenia de Primăvară”, evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, „Grădina Botanică — Grădina Orașului Meu”, alături de „Vânătoarea de Comori în Grădina Botanică”, „Curățenia de Toamnă”, „Grădina Bunicii”.

Până în prezent, 5000 de voluntari au luat parte la evenimentele organizate de Team Work în Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universității din București. Despre această grădină, poate merită spus că a fost înființată în anul  1860 pe lângă Facultatea de Medicină și la început se întindea doar pe 7 hectare. Grădina a fost mutată în spațiul actual în 1884 de către Dimitrie Brândză, botanist român, unul dintre întemeietorii școlii botanice românești, și de către Louis Fuchs, arhitect peisagist belgian. Aflat la intrarea în Grădină, Muzeul cuprinde peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice. In momentul de față, Grădina se întinde pe 17,5 hectare.

Acum, că știți și unde vă trimit, vă mai spun încă o dată că, dacă nu puteți weekendul care vine, nu e bai. Curățenia va continua și pe 18-19 martie și 25-26 martie.

Inscrierile se fac pe baza completării unui formular online.  Pentru alte detalii, organizatorii vă invită pe pagina lor de facebook . 

Îți dai seama că a crescut atunci când o auzi, trezindu-se în zori, până să apuce să sune ceasul, stând mai mult ca de obicei în oglindă, uitându-se chiorâș la bluza cu vrăbiuță cu cioc galben și pene rozalii (pe cuvânt că e drăguță), aruncând-o cât colo cu un "hai, mă mamă" și luându-și, la schimb, un tricou serios, în dungi, din dulap, care să meargă cu jdemiile de mărțișoare în formă de brățară pe care le are.

De două ori pe an, Ana se trezește de bună voia și nesilită de nimeni ca să meargă la școală: de ziua ei și mai nou, de 1 Martie. Mă uit la ea și mă văd pe mine. Adevărul este că nu mi-au plăcut niciodată zilele astea așa zis speciale pe care ajungeam inevitabil să mi le petrec cu un ochi pe ceas și unul pe telefon doar-doar sună, doar-doar vine, iar dacă nu vine sau nu sună, să sperăm că măcar e mort și nu că a uitat sau nu i-a păsat. Mi se par absolut chinuitoare zilele astea în care sute de femei stau și așteaptă ca proastele o dovadă că există un el căruia îi pasă, ca atunci când e clar că nu e cazul, să stea și să-i găsească scuze că de ce nu-i pasă.

Din păcate, frământările mele de-a lungul anilor, s-au transmis și la tânăra generație care ieri, la o discuție mamă -fiică, în bucătărie, mi-a zis:
- Știi ce ar fi și mai rău decât să nu primesc Mărțișor de la băiatul de care-mi place?
- Ia zi!
- Să le dea tuturor fetelor și doar mie nu! Iți dai seama cât de distrusă aș fi? Nici nu am cuvinte!
 Altfel, văd că i-am transmis odată cu frământările mele și un procent considerabil din optimismul meu. Noroc că a luat umorul de la ta-su și măcar ne distrăm.

La final, vă sfătuiesc să nu mai pândiți nici soneria și nici telefonul și să vă începeți primăvara cu o raită prin piață. Sunt lalele la doi lei firul și zambile la cinci lei.Si acum vă las, cred că aud soneria! Viiiin acum, viiiin acum!