Am fost la România neîmblânzită. Cu Ana. La Mall. Vineri seara. Spre bucuria mea, era destul de multă lume în sală, mai ales copii. Mulţi destul de micuţi după cum se putea auzi după aaaa-urile şi oooo-urile scoase la vederea puilor de urs sau de râs. Dar au stat cuminţi şi preţ de o oră cât a durat filmul au rămas cu ochii lipiţi de ecran. Filmul este un documentar care ne arată frumuseţile naturale ale României surprinse pe parcursul a patru anotimpuri. Realizat de Tom Barton şi narat de Victor Rebengiuc, filmul ne arată imagini din aproximativ douăzeci de locuri din România printre care Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Natural Vânători- Neamţ, Peştera Urşilor, Apuseni, Viscri, Mureş, Dunărea, Porţile de Fier, Histria, etc.
Considerat cel mai frumos şi mai emoţionant documentar despre România realizat vreodată, filmul a reuşit să strângă în primul weekend de difuzare un număr record de spectatori în sala de cinema - 14451 de persoane. Produs de Auchan Retail România şi de ONG-ul de mediu The European Nature Trust şi realizat de casa de producţie britanică Off the Fence, filmul va fi difuzat în peste 70 de cinematografe din 37 de oraşe din ţară.
Să vă duceţi cu copiii! E un film pur şi simplu frumos. Chiar dacă pe ecran asistăm la scene din viaţa animalelor, nu este nimic sângeros sau trist. E doar natură şi viaţă! Şi o ocazie să vă întrebaţi cât de bine vă ştiţi ţara.
1 comentarii:
Chiar voiam să aflu o părere! Vom merge și noi! Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu